Cuvioasa Mucenita Daniela
Aceasta floare aleasa a rasarit pe pamantul romanesc in anul 1967. De micuta era foarte apropiata de Dumnezeu. Cand iesea de la scoala trecea totdeauna pe la Biserica. Pentru aceasta era foarte mustrata de tatal ei: "Unde ai fost? Toata ziua la biserica? La popii tai? Ce ti-a dat tie Dumnezeu?" Iar ea nu zicea nimic, numai lacrimile ii curgeau pe obraji.
Statea mult timp la rugaciune si era evlavioasa. La banchetul de la sfarsitul liceului n-a vrut sa se duca. Ca o ruga diriginta ei: "Hai, Danuta, vino si tu cu noi!" si ea a zis: "nu pot, dar sa stiti ca eu va iubesc foarte mult pe toti, dar la banchet nu pot veni…iertati-ma…" Era foarte blanda si foarte buna cu toti. Ii ajuta pe colegi la lectii; statea si noaptea sa scrie pentru ei. Invata foarte bine, atat la scoala, cat si la facultate. Ii placea foarte mult sa lucreze. Toate hainele ei erau facute de ea.
A fost fiica duhovniceasca a Cuviosului Parinte Sofian de la Sfanta Manastire Antim.
Studenta fiind, avea in grija o batrana paralizata, uitata de toti - mama Ioana. Cuvioasa Daniela se ducea zilnic la ea: dimineata, inainte de facultate si seara. Era drum destul si osteneala multa. O spala, o ingrijea, ii facea cumparaturile. Din bursa ei punea deoparte si pentru mama Ioana. Ii spala hainele, ii citea, ii canta si aducea bucurie in sufletul batranei.
Era foarte blanda si foarte milostiva. Se vedea in ea blandetea Parintelui Sofian. N-a fost niciodata suparata pe cineva. Se acuza intotdeauna pe sine, iar pe ceilalti ii scuza.
Odata, cineva a batut-o tare pe Daniela, desi aceasta nu era vinovata. Dupa ce a rabdat in tacere bataia, s-a aplecat pana la pamant, a ingenunchiat si a sarutat piciorul care o lovise cu salbaticie.
Anumite persoane din familie incercau sa o convinga sa se marite, iar ea spunea: "Nu, nu. Eu vreau sa raman cu Dumnezeu". "Dar poti sa fii cu Dumnezeu si maritata" - i se spunea. "Da, dar daca ma marit, inseamna ca-L dau putin pe Dumnezeu la o parte, si eu nu pot asta, nu vreau. Eu vreau sa-I dau totul lui Dumnezeu."
Statea multe ore noaptea sa-si faca pravila. Niciodata nu s-a culcat fara sa-si faca pravila. Iar fratii ei strigau la ea: "Ce ti-a dat tie Dumnezeu? Ca ne-ai acrit cu popii tai. Ce-ti face credinta ta? Ca tata iti da de mancare… De ce ai facut facultatea, ca să te duci la manastire?"
Cand a terminat facultatea a fugit la Manastire. Tatal ei a cautat-o mult timp, a gasit-o, a batut-o si a adus-o acasa. A fugit de mai multe ori. De fiecare data a fost adusa cu forta acasa si batuta cumplit.
Odata, in noaptea de dinainte de plecarea sa la Manastire, a plans si s-a rugat fara incetare la Maica Domnului. Spre ziua a adormit. Cand s-a trezit, a luat iconita cu Maica Domnului pe care o primise de la Parintele Sofian. A facut cruce, a sarutat iconita si foarte hotarata si-a strans lucrurile pentru plecare. Apoi a lasat unei prietene o scrisoare pentru Parintele Sofian. Iata continutul:
"Am visat, Parinte, icoana Maicii Domnului. Si am vazut ca icoana prinde viata, si Maica Domnului ma privea atent si eu ma rugam in fata ei si o intrebam: "Ce sa fac?". Si am vazut cum ma privea cu multa durere. Si am vazut lacrimi pe obrazul Ei. Si, deodata, si-a intins mainile la rugaciune si o lacrima din ochii Ei a picurat pe mana mea. Si Ea, cu mainile ridicate in sus, se ruga si plangea. Cand m-a atins lacrima Ei m-am trezit. Si m-am hotarat sa plec."
Si a plecat. Pe drumul Crucii, pe urmele Mantuitorului Hristos.
Cand a adus-o ultima data de la Manastire, tatal ei a batut-o cumplit, umpland-o de sange. Apoi i-a taiat vesmintele monahale si i le-a aruncat la gunoi. I-a smuls de la gat cruciulita si a strigat la ea: "Popii, popii si biserica…" Atunci ea a lesinat. Si cand s-a trezit, asa se ruga de tatal ei: "Te rog, lasa-mi icoanele. Eu nu pot trai fara ele. Te rog…" Si el le-a pus sub picior, a calcat pe ele si apoi le-a luat pe toate. Atunci ea a zis: "Bine, mi-ai luat totul, dar sufletul nu poti sa mi-l iei, aici e totul."
Si de atunci numai asa se ruga: "Maica Domnului, ajuta-ma, nu ma parasi. Doamne Iisuse Hristoase…"
Vazand tatal ei ca nu o poate abate de pe calea vietuirii ortodoxe, a nascocit o rezolvare diabolica. A gasit niste medici asemenea lui si i-au stabilit diagnosticul de "schizofrenie paranoida cu delir mistic". Pana la sfarsitul vietii sale pamantesti a fost obligata sa ia medicamente "care s-o linistească". Ultimii doi ani i-a petrecut prin spitale, cu perfuzii si cu tubul pe nas. Din cauza medicamentelor era aproape tot timpul inconstienta. Tatal ei o pazea de la prima ora pana noaptea la orele 22 - 23, ca sa nu poata lua legatura cu persoane binecredincioase.
Imobilizarea in pat si medicamentele primite de la psihiatru i-au provocat o paralizie aproape completa si un ileus paralitic (pseudoobstructie intestinala). In aceste chinuri a trecut catre Domnul, marti 6 aprilie 2004, in Saptamana Mare. Aceasta s-a intamplat la ora 10. Si pentru ca tatal ei n-ar fi acceptat chemarea unui preot, a randuit Dumnezeu in chip minunat sa afle despre ea Parintele Constantin. Ajuns la spital la ora 11, acesta i-a facut slujba de inmormantare. Pentru prima data, tatal ei lipsea, desi dimineata fusese vazut in spital…
La cinstitul sau mormant au inceput sa se faca minuni.
Prima minune cunoscuta este vindecarea unui tanar care suferea de opt ani de pseudoobstructie intestinala cu crize repetate. Acesta a dobandit tamaduire in ziua de miercuri 12 mai 2004. De atunci, tinerele binecredincioase care au aflat despre vietuirea si patimirea muceniceasca a surorii lor, au dobandit si mai multa evlavie si ravna duhovniceasca pentru cinstirea si pomenirea ei.
|