Atunci cand ceva nu este duhovnicesc, curat, nu poate exista in inima adevarata bucurie si pace. Bucuria ce o simte un om duhovnicesc nu este bucuria lumeasca pe care multi o cauta astazi. Sa nu incurcam lucrurile. Sfintii aveau o astfel de bucurie pe care o cerem noi? Maica Domnului a avut o astfel de bucurie? Hristos a ras? Care Sfant a trecut fara durere prin aceasta viata? Care Sfant a avut o astfel de bucurie pe care o urmaresc multi crestini din vremea noastra, care nu vor sa auda nimic neplacut, ca sa nu se intristeze si sa nu-si piarda pacea lor? Daca doresc sa nu ma intristez, ca sa petrec bucuros si sa nu-mi stric linistea, ca sa fiu bland, atunci sunt indiferent! Altceva este blandetea duhovniceasca si altceva este blandetea din nepasare. Spun unii: „Trebuie sa fiu bucuros, pentru ca sunt crestin”. Acestia nu sunt crestini. Ati inteles? Asta este nepasare, este bucurie lumeasca. Cel ce are aceste particularitati lumesti nu este om duhovnicesc. Omul duhovnicesc este in intregime durere. Il doare pentru situatii, pentru oameni, dar este rasplatit cu mangaiere dumnezeiasca pentru durerea aceasta.
|