Sfânta Predanie și Scriptura
Felul Starețului de a vedea ascultarea ca fiind de neapărată trebuință spre a învăța viața duhovnicească era strâns legat de felul cum privea Sfânta Predanie și Cuvântul lui Dumnezeu.
Viața Bisericii o înțelegea ca viață în Duhul Sfânt, iar Sfânta Predanie ca neîntreruptă lucrare a Duhului Sfânt în Biserică. Predanie, ca vecinică și neschimbată petrecere a Duhului Sfânt în Biserică, este cel mai adânc temei al ființării Ei, drept pentru care Predania cuprinde în sine întreagă viața Bisericii, până într-acolo încât și însăși Sfânta Scriptură nu este decât unul din chipurile ei. De aci urmează că:
Dacă Biserica s-ar lipsi de Predania Ei, ar înceta a fi ceea ce este, căci slujirea Noului Legământ este slujirea Duhului, «scrisă nu cu cerneală, ci cu Duhul lui Dumnezeu celui viu, nu întru lespezi de piatră, ci întru lespezile cele de carne ale inimii» (2 Cor. 3: 3-6).
Așadar, de ar fi ca Biserica să se lipsească de toate cărțile ei pentru vreo oarecare pricină, adică de Vechiul și Noul Legământ, de scrierile Sfinților Părinți și de cărțile de slujbe bisericești, atunci Predania ar realcătui Scriptura, fie și nu cuvânt cu cuvânt, fie și în altă limbă, dar în esența sa, și această nouă Scriptură ar fi înfățișarea aceleiași «credințe carea o dată s-a predanisit sfinților» (Iuda 1: 3), arătarea aceluiași Duh Unul Care neschimbat lucrează în Biserică, arătându-se a fi temeiul Ei, esența Ei.
Sfânta Scriptură nu este mai adâncă și nu este mai însemnată decât Sfânta Predanie ci, precum s-a spus mai sus, unul din chipurile ei. Acest chip este cât se poate de prețios, și prin ușurința lui de a se păstra, și prin ușurința de a se folosi; scoasă însă din șuvoiul sfintei Predanii, Scriptura nu poate fi înțeleasă precum se cuvine de nici un fel de cercetare științifică.
Dacă Apostolul Pavel avea «mintea lui Hristos», atunci cu atât mai mult Sfaânta Biserică, ce-l cuprinde și pe Pavel, are mintea lui Hristos. Iar dacă scrierile lui Pavel și ale celorlalți apostoli se numesc Sfânta Scriptură, atunci și noua Scriptură a Bisericii, adică cea de după pierderea cărților vechi, ar fi tot atât de sfântă, căci, după făgăduința Domnului, Dumnezeu – Sfânta Treime – neschimbat petrece în Biserică.
Greșit socotesc cei care, despărțindu-se de Predania Bisericii, merg, precum cred, la izvoarele ei, adică la Sfânta Scriptură. Nu Sfânta Scriptură este izvorul Bisericii, ci Sfânta Predanie. De-a lungul celor dintâi zeci de ani ai istoriei sale Biserica nu avea Scripturile Noului Legământ ci trăia numai dupa Predanie, pe care Apostolul Pavel în Epistolele sale îi îndemna pe credincioși să o păzească (2 Thes. 2: 15).
Este îndeobște cunoscut că toți ereziarhii s-au întemeiat pe Sfânta Scriptură, cu singura deosebire că ei «o înțelegeau după sine». Despre o astfel de stâlcire a înțelesului Sfintei Scripturi prin răstălmăcirea ei după propria lor înțelegere vorbea deja Apostolul Petru (2 Pt. 3: 16).
("Cuviosul Siluan Athonitul" – Arhimandritul Sofronie, pag. 94-96)
|