[Moroco]

Ma mir ca unii isi permit sa vorbeasca urat de d-l Banescu. Mie mi se pare o eminenta cenusie crestin-ortodoxa. Sunt pro Banescu inclusiv in problema ridicarii la rang de mitropolie a Tomisului. Unii nu vad barna din pricina paielor sau padurea din cauza copacilor asa ca vor s-o dea pe mana lui Swaitzhopfer!

Nu vă pierdeți vremea încercând să aflați dacă vă iubiți aproapele. Purtați-vă ca și cum ar fi adevărat!
C.S.Lewis, Treburi cerești
Un îndemn care fulgeră în bezna prejudecăților noastre legate de „aproapele” și cine este el, a dubiilor sterile referitoare la ce anume și mai ales când am putea face ceva pentru cei pe care ne prefacem că nu-i vedem. Pentru absolut oricine ne intersectează rugător privirea.
O privire posibil în agonie, pe care, cum spune Emily Dickinson, să nu o lăsăm să se-ntunece și să cadă:
Fără a dezvălui ce anume
Ar fi fost fericită să vadă.
Un gând care ar trebui să ne pună fertil pe gânduri. Apoi pe fapte.
Evanghelia nu e un text pentru lectura de „loisir” (timpul nu trebuie omorât, ci trăit). E un „cod” de intrare pe teritoriul bunătății, milei care nu rănește, generozității nebunești, iertării și împăcării care lasă totdeauna de la sine.
Toate compunând gestul (auto)salvator al arcuirii - ca încordare a atenției -, al aplecării binevoitoare spre celălalt.
De ce am ignora acest „cod” livrat de Cel despre care cei ce-L auzeau vorbind, simțeau intens că „nu vorbește ca un om” ?
De ce l-am rata, ratând-ne definitiv ?

Cum observa o minte sclipitor creștină ca cea a lui Nicolás Gómez Dávila, „cea mai mare greșeală modernă nu constă în a anunța [prostește] că Dumnezeu a murit, ci în a crede [naiv] că diavolul e mort”.
Pe măsură ce ne afundăm în epoca post-adevărului, fiica nevrotică a epocii post-totalitarismelor criminale în serie, care au ridicat la cotă industrială distrugerea persoanei umane, inclusiv prin monstruoasa ei pervertire, și au stârnit ireversibil ura de sine/ ura față de rădăcinile iudeo-creștine ale Europei, diavolul mereu vivace poartă cu predilecție masca terorismului/ războiului justificat religios și ideologic (islamist sau ortodoxist în cazul „Russkiy Mir”, antioccidental și anticreștin), răspândind ceața otrăvită a ideii că oamenii sunt simple mijloace și că Omul prometeic, răzvrătit (nu Dumnezeu-Omul smerit) ar fi de fapt scopul, idealul.
Omul amnezic cultural și moral rupt de trecut, omul apostat sau fanatizat, deci rupt paradoxal de Dumnezeu, omul transumanist, ajuns departe de Sens în stare gravă de ebrietate ideologică. În comă ontologică.
Omul orbit de patimă care face din Dumnezeu un pretext pentru a-i ucide pe alții în numele unor cauze mundane și murdare, sau doar un punct de reper pasager pentru întemeierea unei jalnice critici a moralei (creștine) sau a încă unei hidoase religii politice fondate pe apologia crimei.
Atât terorismul sălbatic, sângeros, cât și cel rafinat, intelectual, răstălmăcesc sau neagă Revelația, urăsc Tradiția genuină (care se manifestă prin a face cu sens exact ceea ce trebuie făcut pentru menținerea sensului), refuză adevărul valorii veșnice și inestimabile a persoanei umane, disprețuiesc aprig viața și contrazic tembel realitatea elocventă.
A-i împușca sau înjunghia pe oameni în casele lor sau pe stradă, a doborî avioane cât mai pline sau a bombarda teatre, spitale și maternități cu entuziasmul scelerat al distrugerii în masă, strigând din toți rărunchii, întrucât mintea e blocată, „Dumnezeu e mare!”, iată un număr de prestidigitație perfect reușit din spectacolul Ororii regizat chiar de diavol.
Nu, nu doar Dumnezeu, dar nici el n-a murit.

Să ai încă exaltate aderențe la totalitarism și terorism în 2023, după ce două gigantice totalitarisme demonice au desfigurat inclusiv moral fața Europei și parțial a lumii în secolul 20, punând Binele într-o criză fără precedent și Răul în avantaj major, să găsești scuze și să debitezi explicații pentru terorism și uciderea inocenților, invocând „rațiuni istorice”, să urăști atât de mult Occidentul în care altfel vii și te lăfăi hedonist cu bani mânjiți de sânge, extorcați în țări unde drepturile omului sunt tratate cu gloanțe în ceafă, lapidare publică, spânzurare sau tortură, iată ce pot secreta mințile monomane pervertite de fanatism și de ideologii criminale ale celor ce invocă perfid „imparțialitatea” sau celebrează public amenințarea cu „reacții de amploare” ale unui rău încă mai hidos, încă mai mare.
Așa cum observa cineva important, „răul ajunge să triumfe acolo unde binele devine searbăd”.
Cum starea binelui depinde de șansele ce i se oferă, prima fiind libertatea, acesta va fi afectat de orice formă de totalitarism, diluat de relativism și anulat de crimă. Reversibil doar prin improbabila, deși posibila căință.
Rădăcinile binelui crescând mereu în sus, niciodată în jos, raportarea adecvată la realitatea „celor nevăzute”, înalte, transcendente, care compun ceea ce e adânc în om și decid ceea ce contează cu adevărat în viața sa, rămâne condiția morală a existenței și cultivării lui. Spiritualitatea educată.
Opusul exact al misticismelor de ocazie, al fanatizării oarbe, al bestializării și îndrăcirii obsedate de putere (politică), de îmbogățire (criminogenă) și de manipulare (internațională) întru dobândirea lor.

Faptul multimilenar probat că în etică și morală nu se pot face descoperiri ar trebui să fie un loc comun, subînțeles.
Din păcate, nu este.
Mereu cedăm în fața unei perfide inventivități, a ispitei autojustificării celor mai josnice fapte, a trădărilor, calomniilor și sarabandei înregimentărilor în slujba parvenirii cu orice preț.
Ignorând cinic Legea morală universală, sfidând trufaș Decalogul, altfel oportunist invocat, manipulând retoric Fericirile, altfel solemn recitate.
Firește, întregul demers autojustificator, deci autoincriminator, sfârșește previzibil în sugrumarea și suprimarea vieții noastre lăuntrice, singura formă reală și indestructibilă de aristocrație.
În anularea celei mai importante șanse de salvare a noastră: bunătatea.

Creștinismul - diferit de creștinătatea devenită impură prin „cezarizare” și ostentativă prin afirmare, în care se lăfăie zgomotos cei ce Îl „cinstesc pe Dumnezeu doar cu buzele, inima fiindu-le de El departe” - este o inepuizabilă sursă de onestitate, realism, decență, discreție, noblețe.
Accentul creștin necăzând niciodată pe sine, pe pofta de a fi primul. Creștinismul răsturnând logica omenescului egocentric și reașezând ierarhia valorilor în registrul relației cu ceilalți („Cei din urmă vor fi cei dintâi”; „Dacă cineva vrea să fie cel dintâi, să fie cel din urmă şi slujitorul tuturor”; „Cine se înalţă se va smeri, iar cel ce se smereşte se va înălţa”).
De aceea, creștinul străin de duhul trufiei, cu-minte situat în sfera străbătută de sensul cuvintelor lui Hristos, Oaspetele tăcerii noastre binefăcătoare, nu al vorbăriei sforăitoare, este opusul perfect al populistului guraliv, arivist, contorsionist, cățărător ca o iederă care sufocă prin potop de minciuni și cuvinte deșarte atenția celor pe care-i minte sfruntat pentru a se îndreptăți pe sine sau pentru a-i calomnia pe alții.
Pe taraba oricărui populist cu vocația reală a mercenariatului mocnește tăcut jarul extremismului, ca ultimă expresie a revoltei ratării și a imposturii morale, mai devreme sau mai târziu deconspirate. Atunci cade și masca uzată de atâta purtare.
Biserica are, printre atâtea altele, și responsabilitatea de a păstra și apăra conținutul curat al credinței de orice formă de instrumentalizare, parazitare și manipulare. Datoria de a rămâne fidelă „Duhului Celui care L-a înviat pe Iisus din morţi”.
O datorie a fiecăruia dintre cei ce credem și mărturisim că facem parte din ea.

Toate textele d-lui Banescu sunt niste marturisiri minunate si inflacarate, entuziasmante in care poti sa crezi linistit, fara-ndoiala.

Pentru ce sa vrei sa carai si sa acuzi cu viclenie aruncand cu castane fierbinti? Stiti cat e suta de grame? 20ron adica vreo 2 lei bucata. Nu pun botul la castanele otravite ale celor ce nu pot si nu vor sa vada adevarul, ce nu vor sa simta si cu al 7-lea simt, nedeslusind ei in d-l Banescu o adevarata somitate in materie religioasa: crestinism, crestin-ortodoxie, morala! Ce posteaza pe FB e superb, maret! Seamana cu textele domnului CTP insa mesajele d-lui Banescu sunt mai adevarat-crestine, mantuitoare, intelepte, educationale, moralizatoare, constientizante.