[MineaPeter]

Doamne ajută și salutare!

@Argesean123, fără supărare și no offence, din care oraș argeșean ești? Costești, Mioveni, Ștefănești, Mioveni, Topoloveni, Curtea de Argeș anyone?

Eu trăiesc în Pitești și sunt bucureștean la origine. Stau chiar pe lângă fosta pușcărie politică (beton simbolistica locului, știu), iar în chestiunea cu caracterul singuratic de cursă lungă, chiar mă recunosc și eu!
Cu diferența că eu chiar m-am concentrat mai mult pe izolarea în sine, într-o lume a mea, fără atâta tam-tam cu formarea profesională. Am 34 de ani, am mers la școală de 6 ani și jumătate, poate că am fi fost fix colegi de promoție (am absolvit liceul în 2008).
Toată școala am făcut-o în Argeș, la Piscani (unde era bâlciul cu „E multe rebuturi”) și-apoi, de la gimnaziu încolo, la Pitești. Și liceu, și facultate, după aceea și primele 2 joburi cu CIM... Cu tot cu salarii mici, lacune școlare, și cam ce-or mai implica școala și cariera de provincie. Am fost singuratic înnăscut, cu tendințe autiste sau de ADHD, nediagnosticate - mama a vrut să mă avorteze, nici ceilalți din familie nu au fost niște sfinți, bunica [,] care mn-a crescut era atee și rusoaică la origine, deci oricum am avut și o familie cam fără de Dumnezeu, și am trăit destul de nebunește într-o lume proprie a mea. Iar până la vârsta aceasta nu am fost împreună cu nimeni c a relaționare intimă, și la ce singuratic sunt... poate mai bine mi-aș face griji să nu ajung abuzat pe la bătrânețe prin „Azilele Groazei 2050+”, apropo de cazul de vara trecută, unde mai ales bătrânii singuri erau o pradă vulnerabilă și-o țintă ușoară.

Pe amândoi ne preocupă atracția față de frumusețea sexului opus! Chiar dacă foarte probabil din unghiuri diferite. Dumneata îți dorești o prietenie apropiată și/sau o familie, eu îmi doresc măcar să dau câte un semn că exist, atunci când remarc vreo „frumusețe”, dar aici iarăși mai trebuie spus ceva important: legătura mea cu lumea se desfășoară prin excelență prin Internet, în ultimii 4 ani am devenit un Hikikomori (om care stă mereu închis în casă), cu ieșiri excepționale printre oameni. E ca și cum în locul închisorii adevărate, mi-am creat închisoarea de acasă. Singurătatea mea așa-zis „înnăscută” (care însă cred cu tărie și mânie că are o legătură puternică cu comportamentul dereglat și deranjat al mamei din tipul sarcinii, căci m-a urât din pântece) s-a mărit atât de tare la maturitate încât am ajuns așa. Covidul a fost doar un paravan temporar, când am ajuns să mă izolez ferm în casă nici nu venise încă pecinginea în România, așa s-au legat evenimentele. Iar însingurarea asta a mea are o legătură tot cu teama de reacțiile mele la vederea sexului opus. Decât să sperii femeile pe stradă în încercarea de a obține puțină atenție, mnai bine mă izolez în casă și atunci mai fac conexiuni și interacțiuni pe internet, vorba aceea, „fără număr, fără număr”, în măsura în care se și poate și-mi dă și mie mâna. O conexiune de tipul „Friendzone”, fără a evolua în altceva, poate însemna și ea ceva!

În zilele acestea ale noastre, adevărul este că muuulte dintre treburile oamenilor chiar s-au mutat „în virtual” și că, dacă vrei să fii vizibil pentru mai mulți oameni, cu sau fără legătură cu dorul după sexul opus, pe Internet este mai ușor decât pe stradă. Pe Internet suntem oricum și mai la adăpost, în casa noastră și „în spatele tastaturii”, precum se spune despre acei oameni care sunt viteji de tastatură. Sigur că și aici sunt limite și reguli de respectat, să nu fim hărțuitori și să comunicăm frumos și pe internet, dacă vrem să comunicăm!

Legat de partea cu profilurile sociale, și eu am început să le dau importanță mai mare de prin 2019 încoace mai ales, până atunci am fost mai mult cvasi-inexistent pe internet, pe lângă puțina prezență socială în așa-zisa „viață reală” (dar și Internetul face parte din realitate, „viața ireală” este în imaginația noastră). Singurătatea a devenit sufocantă sufletește și, dacă tot nu mă vedeam capabil să comunic eficient „pe stradă” sau față în față, măcar am mai compensat prin Internet. Este drept că din 2020 și virusul cu coroniță a împins mai tare oamenii în online, am devenit ca niște „fantome” sau avataruri online. Iar cu atenție, răbdare, tact și în funcție de peste ce oameni dăm pe internet, în câțiva ani putem și cu profilele sociale de pe Internet să ne facem o bună conectivitate cu ceilalți (și... celelalte) și să ne stabilim o prezență printre oameni, chiar dacă nu mergem fizic printre ei și chiar dacă nu ajungem „influențări”, alt cuvânt la modă.

Legat acuma de „domnișoare”, că zicea și Cozia ceva despre domnișoarele cu vârstă mică, este iar adevărat că între noi amândoi și fetele de acel gen este o diferență de vârstă care-i aproape „mai majoră decât majorele”, iar un interes fixat la vârsta asta față de genul acela de domnișoare poate devia ușor către un material excelent pentru Justițiarul de Berceni. Asta pentru adulții care vor ceva intim. Cine vrea să se facă văzut pentru doamnele și domnișoarele de diferite vârste, fără chestii din astea de destrăbăl, o poate face fără astfel de probleme dacă găsește calea potrivită de a prinde la public! Dar dacă ne interesează o relație apropiată cu cineva, sigur nu pică bine cu vârstele care-s jumătate din noi ori chiar mai mici.

Poate că totuși tu vorbeai cu domnișoare de 20+ sau chiar mai mari, care când le spuneai că nu ai „prostii” pe social media, tresăreau speriate. Aici trebuia să ai grijă și la tonalitatea și cuvintele folosite - dacă ziceai pe un ton aspru și agresiv că nu ai profil pe internet și foloseai cuvântul „prostii”, normal că vocea aceasta le speria. Femeia este o ființă mai sensibilă, pentru care contează și limbajul nonverbal, privirea, tonul vocii - și desigur și ce cuvinte sunt folosite. Acum 6-7-8 ani, deci, și eu eram aproape inexistent pe Internet, dar singurătatea nu m-a adus în situația de a vorbi cu o „domnișoară” și de a-i spune că nu exist pe internet, ce-i drept. Altă singurătate, altă viață, alt nivel!

Am reținut de-aici din topic că te interesează să găsești pe cineva prin colectivitatea Bisericii. Asta chiar este bine, mai bine decât prin cluburi, medii interlope sau alte locuri rău-famate și din afara Bisericii, de altfel pentru cluburi nouă chiar ne-a cam trecut vârsta; și cum mai zicea un coleg de forum (parcă Iorest), bine este nu să te uiți după cineva pe timpul sacru al Sfintei Liturghii, unde Domnul îi vrea pe oameni atenți la El și deasupra celor pământești, dar o dată ce se termină Sfânta Slujbă, să nu pleci tot singur, izolat și grăbit acasă - așa cum o făceam eu prin 2019, înainte să se apropie timpul cel hikikomorist al Marii Izolări. Într-adevăr poți să începi să încerci să vorbești cu oamenii, și bărbați și femei, ideea cu un posibil pelerinaj chiar este și ea una binecuvântată! Poți începe chiar prin a întreba oamenii despre pelerinaj - și, din vorbă în vorbă, o să te simți oricum mai aproape de oameni și în comuniune, și n-o să mai fii singur pe calea mântuirii. Ceva asemănător ar trebui să fac și eu dacă m-oi mai vindeca de hikikomorismul acesta, dar trebuie să reținem că la biserică trebuie venit fără agitația cea necurată în suflet, și pregătiți să ne apropiem de Sfintele Taine ale Domnului și-apoi de semenii noștri - dacă nu ne simțim bine printre oameni și venim cu gânduri rele în Casa Domnului, atunci mai bine ne izolăm mai departe acasă, nu?

În orice caz, nu se merge de unii singuri pe calea mântuirii. Și iarăși, un om care merge regulat la biserică trebuie să-și deschidă la timp sufletul către Domnul (și ceilalți), dar întâi către Domnul prin Sfintele Taine, începând cu Spovedania și, după caz și nevoie, continuând cu canonul, atât timp cât omul trebuie oprit de la Sfânta Împărtășanie, apoi și cu Trupul și Sângele Domnului, avem și Sfântul Maslu - acestea 3 Sfinte Taine vin în ajutor pentru tratamentul sufletului. Și desigur cine se spovedește trebuie să-și și asume o transformare definitivă a vieții și-a sufletului, că tot definitivă va fi și viața de dincolo care ne pândește pe noi după moarte. Este absurd să tot mergi la Sfintele Liturghii fără a te apropia de Sfintele Taine, mai ales dacă ești singur și izolat și vii după o copilărie mai departe de Dumnezeu și cu rude care au murit și ele tot departe de Dumnezeu, cu șanse cvasi-nule de mântuire (chit că morților mei li s-au făcut pomeniri după moarte, dar tot nu sunt sigur că Dumnezeu i-a iertat). Diavolul NU doarme, iar eu am făcut greșeala aceasta magistrală cu Sfânta Liturghie fără Sfintele Taine și-am ajuns... la pușcăria de acasă!

Nu știu cum stai tu cu Sfintele Taine și cât de credincios ai fost de mic, sau ce familie ai avut, presupun totuși că mai bine decât la mine. Îmi închipui că tu nu Îl înjurai pe Dumnezeu de mama focului când aveai 8-9 sau 11-12-13 ani. Și că nici nu ai avut tendințe autiste sau psihopatice, doar mai mult egoism și-o axare pe viața proprie, formarea meseriei, prejudecăți față de rețelele sociale - iar acum că intri în pâinea cea mare a maturității, te preocupă firește rezolvarea problemei cu singurătatea în afara unei familii. Am văzut că ai fost la un duhovnic călugăr care ți-a pus în față cele două opțiuni radicale: căsătoria sau călugăria!