Perspectiva unui laic:
Calugaria este o veche traditie crestina. A fost candva chiar cauza unor mici derapaje, atunci cand aparuse o miscare monastica care il emula pe Origen, cel mai mare apologet crestin al tuturor timpurilor, care insa se castrase in tinerete din convingerea ca asa ii cerea Biblia.
Crestinismul insusi, asa cum il percep eu ca sceptica, insa indragostita de religie in acelasi timp (si tânjind dupa Dumnezeu), are o dubla atitudine fata de ideea “ruperii de lume”. Pe de-o parte, aceasta religie incurajeaza ingemanarea unui barbat si unei femei intr-un camin crestin, facerea si cresterea copiilor pentru inmultirea neamului credincios, in acelasi timp acceptand si calugaria, care candva, la inceput de prim mileniu crestin, era mai mult decat o moda, fiind un adevarat fenomen de masa, in anumite tinuturi.
Calugaria ca institutie a adus importante contributii la filozofia crestina, la cultura europeana in general (desi, in acelasi timp, ramane fapt ca tot ea si crestinismul a fost si factor de mare ravagiu cultural intr-un timp), a reprezentat in multe tari adevaratele si unicele scoli si tipografii pentru multe secole, si a cladit acea identitate spirituala a bisericii, prin aparitia unui cler celibatar total dedicat.
Ca laica insa, nu pot face abstractie ca azi, in conditiile in care Romania sufera de o criza morala grava, de un declin demografic unic in istoria sa, calugaria (mai ales pe meleaguri “straine”) “fura” un bun credincios român ce poate reprezenta alaturi de altii acele repere morale de care avem nevoie, un pontential tata si cap al unei familii crestine veritabile.
Pentru mine asadar, mult mai greu de transat sau dat indemnuri inspre calugarirea unui tânar azi . . . .
|