Nu degeaba se spune ca,"daca vrei sa scapi de ispita,fugi de ea",sau cum spunea cineva pe-aici,depinde de animalul pe care il hranim si-i intretinem viata.
MINTEA este cel mai mare rival al nostru,relatia noastra cu propria minte se vadeste in tot ceea ce facem.Prin minte,ne trec,inainte de toate,patimile si virtutile deopotriva,ea le cerne pe acestea si le da semnificatia pe care,Noi insine dorim sa le-o dam.Primul impuls,primul lucru pe care avem tendinta de a-l lua in consideratie cand intampinam ceva este propria gandire,cu ea analizam ceea ce se-ntampla,cu ea chiar simtim ceea ce se-ntampla in jurul nostru,si deci,ea este raspunzatoare pentru alfa si omega lucrurilor inconjuratoare.
Ei bine,dar si cu mintea asta nu este cum ne dorim noi,chiar daca ne apartine,salasluita in propriul trup.Fiindca modalitatea ei de gandire este influientata inca din gena din care ne tragem,din educatia pe care am avut-o in viata,de factorii externi pe care i-am intampinat permanent...de toata relatia aceasta interumana,dar in mare parte si de autoeducatia de care trebuie sa fim cu totii capabili.
Personal,am ajuns in stadiul in care consider ispitele,placerile acestea efemere si aproape mereu cu iz negativ,ale vietii,consider ca nici macar nu-si merita efortul de-a fi intrupate.Este prea putin spus placere si mult prea multa suferinta implicata in aceasta decadere acoperita de farmec.Ar trebui sa fim constienti de repercursiuni,de ireversibilitatea momentului in care am fi putut lua o decizie mai inteleapta si nu am facut-o,trebuie sa fim constienti cat suntem de mici,cahiar daca am innaltat atat de sus patimile si propria demoralizare,in acelasi timp.
Deseori ma gandesc,cat de increzator si natang poate sa fie omul,cand,constient de slabiciunea lui si de calitatea sa muritoare,mai indrazneste sa urasca atat de mult,sa distruga atat de mult,iar in cele din urma sa-si autodistruga sensul.
Ispitele sunt pretutindeni,cel putin in aceasta perioada contemporana,ele fac parte din noi,sunt la tot pasul si ne indruma haotic spre cai din ce in ce mai nesigure si pline de dezamagire.Trebuie sa revenim la simplitate pentru a izbuti,sa revenim la calitatea de odinioara fara atata consurenta si lupta zadarnica pentru suprematie.
Cel mai grav este,ca datorita evolutiei tot mai bizare,am epuizat toate sensurile exterioare de progres,astfel ca am devenit dusmani cu noi insine,am inceput sa ne luptam pentru suprematia propriilor instincte,a propriilor trairi,ne-am avantat intr-o bezna si o batalie atat de obositoare cu propria psihologie...pentru ca ne-am ratacit pe undeva.
Ce placere?!Ce patima?!...fumat,curvie,lacomie si tot mai mult parvenism!!!
Chiar nu vedem ca ele nu sunt placeri,ci lipsa de personalitate!Ne agatam de vicii,pentru ca nu ne mai placem asa cum suntem,ne afundam in ele pentru a nu ne mai regasi deloc,impotmoliti fiind in necredinta si nepasare,intr-o mare de frustrare si complexe.Iar culmea ironiei,ca ne mai si mandrim cu aceste vicii.Asa am ajuns,oameni buni!,sa ne masuram in pacate,in slabiciuni si neputinta.
|