[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de skicolour

Cum putem stii care este voia lui Dumnezeu in general in ceea ce facem, sau in ce alegem? Cum putem stii daca Dumnezeu este de parere ca ar fi mai buna casatoria in locul calugariei sau invers, pentru noi? Cum putem face diferenta intre voia lui Dumnezeu si ispita sau incercare?

Este bine să ascultăm vocea lui Dumnezeu sădită în noi, căreia i se mai spune şi "conştiinţă". Este, pe de altă parte, foarte adevărat că acest răsad, sau sămânţă a lui Dumnezeu în noi, creşte, adică se formează cu timpul şi, în această privinţă, vorbim de conştiinţă bine formată şi de conştiinţă rău formată. Mai poate exista şi conştiinţă înăbuşită: ea, conştiinţa săraca, ne spune fără greşeală: "aceasta este păcat!", dar noi putem să astupăm această voce a lui Dumnezeu cu "justificările" noastre. Când facem ceva plăcut lui Dumnezeu, adică în sensul conştiinţei noastre, o stare interioară de bine şi de linişte se aşterne asupra sufletului. Dimpotrivă, în situaţia contrară, vocea străbate periodic, uneori ani şi decenii, lucru care ne tulbură şi nu putem găsi pacea până ce nu primim iertarea lui Dumnezeu şi nu reparăm răul făcut: atunci ne vom simţi, iarăşi, sufletul uşor şi parcă înaripat. Termenul de "păcate grele" sau de "suflet încărcat" e mai mult decât o figură de stil: descrie senzaţia aproape fizică pe care o simte credinciosul care a greşit. De aceea, copiii îşi simt mereu sufletul uşor, iar pe măsură ce înaintăm în vârstă parcă de simţim mai grei, chiar dacă suntem sănătoşi şi practicăm felurite sporturi: sunt păcatele noastre, care apasă.

În sfârşit, nu trebuie să uităm că Dumnezeu nu ne cere niciodată să păcătuim. Un lucru bun se obţine numai nu mijloace bune (sau moral neutre). Să presupunem că sunt o tânără care, din slăbiciune, am avut o legătură trupească înainte de căsătorie şi am rămas gravidă. Cel pe care îl consideram viitorul meu soţ, care de fapt a vrut cu totul altceva de la mine decât să avem o viaţă împreună, slujindu-L pe Domnul, a dat bir cu fugiţii. Aflând, mama plânge de dimineaţă până seara, iar tata mi-a spus franc că nu mai am ce căuta în casă dacă fac un copil din flori. Întrebarea este: să avortez sau nu ? În favoarea avortului ar fi faptul că mama ar suferi mai puţin, iar tata s-ar îmbuna. Poate că şi nevredicul meu prieten, găsindu-mă în situaţia anterioară, s-ar întoarce şi am fi din nou fericiţi. În plus, dacă nu avortez unde am să cresc copilul ? În gară ? Prin urmare, un avort îmi pare a fi voia lui Dumnezeu: el mă împinge la situaţia asta.
Dar, nu e aşa: avortul este intrinsec rău, deci binele pe care l-aş obţine ascultând de părinţi nu poate fi obţinut cu mijloace rele. Mai devreme sau mai târziu, poate cu ocazia la care aş fi serbat ziua de naştere a copilului, conştiinţa îmi va spune: "aminteşte-ţi că ai ucis". Toţi ceilalţi îmi vor spune că am făcut bine: mama mea, tatăl meu, prietenii mei, cei de pe forumuri, naşa, colegii mei. Dar conştiinţa îmi va spune, periodic, altceva şi nu îmi va da pace până ce nu am să mă căiesc şi nu am să primesc absolvire de la Dumnezeu.

Referitor la întrebarea specifică: în ce fel îl puteţi sluji mai bine pe Domnul, în căsătorie sau în călugărie: este o problemă de discernământ vocaţional. Acordaţi-vă urechea ca să auziţi cchemarea lui, care este personală (numai pentru dv) într-o direcţie sau în alta. Rugaţi-vă. Cereţi semn. Nu cereţi semn anume (fără sfat de la duhovnic), fiindcă asta ar putea fi păcat de ispitire a lui Dumnezeu. Lăsaţi-l pe El să vorbească: răspunde întotdeauna, dar nu mereu aşa cum ne aşteptăm noi, nici când ne aşteptăm noi. Mai sunt cele două semne ale chemării:
-mai întâi, o puternică dorinţă: când Dumnezeu ne cheamă, El sădeşte în noi o puternică dorinţă într-o direcţie sau alta. Atunci vrem neapărat să ne călugărim şi nimic nu ne pare mai frumos şi mai demn de a fi trăit precum călugăria. Ziua tonsurii o vedem ca cea mai frumoasă sărbătoare, ne e sete de Psaltire, iar vocile de la strană ni se par lucru minunat: aşa am vrea să-i cântăm şi noi Domnului, toată viaţa. Sau, dimpotrivă, vrem neapărat să ne căsătorim: atunci ardem de nerăbdare să ne jucăm cu copiii noştri şi visăm la mângâierile unei femei care ne iubeşte şi pe care o iubim: pentru Dumnezeu, zugrăvit de astă dată în femeia noastră şi în copiii noştri, am lucra toată ziua şi ni s-ar părea că tot nu am făcut destul şi corvoada a fost prea uşoară.
-mai apoi, mijloacele necesare. Atunci când Dumnezeu ne şopteşte: "urmează-Mă!", El deja ne-a dat mijloacele de a-l urma în direcţia în care ne cheamă. Aveţi mai degrabă daruri care se cer de la un călugăr, ori aveţi daruri care se cer de la un laic ? Numai dv puteţi răspunde la această întrebare.