View Single Post
  #206  
Vechi 02.01.2009, 11:34:16
patinina34's Avatar
patinina34 patinina34 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 29.11.2008
Locație: peste oceane si peste mari
Religia: Ortodox
Mesaje: 2.185
Trimite un mesaj prin Yahoo pentru patinina34
Implicit Psalm 100

TÎLCUIREA PSALMULUI 100
Psalmul lui David.
Unele din pre-scrieri au așa: „întru a patra a Sîmbetelor”, dar nici la Evreu, nici la ceilalți tălmăcitori, nici la Cei 70 nu am aflat această adăugire. Iar Psalmul are pricina că Iosia împăratul a surpat din temelii toate capiștile idolești, i-a ucis pe popii acestora și a povățuit norodul către buna-credință mai dinainte. Și nu s-a grijit numai de sănătatea dogmelor, ci s-a sîrguit și pentru isprăvile faptei bune, judecînd cu dreptate, cinstind dreptatea, izbîndind celor nedreptățiți, muncindu-i pe asupritori, purtînd grijă de folosul celor ce împreună-locuiau. Văzîndu-le pe acestea de departe, Fericitul David a scris Psalmul de față povestind fapta bună a aceluia și înainte-punînd tuturor oamenilor chipurile desăvîrșirii.
Milă și judecată voi cînta Ție, Doamne.
Că - de vreme ce pe cei nedreptățiți îi miluia, iar pe cei ce făceau nedreptăți îi pedepsea - minunatul Iosia a numit povestirea acelor fapte laudă a milei și a judecății.
2 Cînta-voi și voi merge cu pricepere în cale fără prihană.
Iar Simmah, așa: „Viersui-voi și pricepe-voi calea cea fără de prihană.” Calea fără prihană și plăcută lui Dumnezeu, pe care am văzut-o prin darul Duhului, pe aceasta o voi spori acum prin cîntarea de laudă.
Cînd vei veni către mine?
Că atîta curăție a cîștigat bărbatul acesta minunat, cît a strigat către Dumnezeu cu îndrăzneală: „Cînd vei veni către mine?”, în loc de: „Ți-am gătit cum se cuvine palaturile împărătești, doresc de venirea Ta – o Stăpîne! Voiesc arătarea Ta, dă-mi dară lucrul cel dorit!
Umblat-am întru nerăutatea inimii mele în mijlocul casei mele.
Cu prostime am trăit, nu am fost fățarnic, nu mă arătam altul cu cei din afară, iar în casă să le fac pe cele împotrivnice, ci cele ascunse ale mele se uneau și se potriveau cu cele arătate.
3 Nu am pus înaintea ochilor mei lucru fără de lege,
Nu uram numai faptele cele nelegiuite, ci lepădam și aducerile lor în minte, mai înainte de toate gîndul meu tocmindu-l și îndreptîndu-l.
pe cei ce făceau călcări de lege i-am urît.
Mă întorceam încă și de la cei ce defăimau dumnezeiștile Tale legi.
4 Nu s-a lipit de mine inima îndărătnică,
Prieteni îmi erau cei ce cinsteau dreptatea, iar pe cei ce voiau cele împotrivnice și nu voiau să aibă gîndul cel drept, îi țineam departe de adunările mele.
pe cel ce se abate de la mine, pe cel rău, nu-l cunoșteam.
Și - dacă cineva din cei ce erau împreună cu mine, care săvîrșea răutatea, ar fi voit să se depărteze de împreunarea mea - nu socoteam despărțire o astfel de despărțire, așa de lesne era foarte defăimat mie cel ce alegea răutatea.
5 Pe cel ce clevetea pe ascuns pe vecinul său, pe acesta îl goneam.
Și pîrile făcute în taină nu le primeam, ci îi goneam pe cei ce se ispiteau a unelti acest lucru.
Cu cel mîndru cu ochiul și cu cel nesățios la inimă, cu acesta nu mîncam.
Nici pe cei mîndri și lacomi nu îi făceam împreună-meseni.
6 Ochii mei - peste credincioșii pămîntului, ca să șadă ei împreună cu mine.
Și de soboarele mele și de sfatul meu se împărtășeau cei ce erau împodobiți cu credința și care demult le socoteau vrednice pe cele dumnezeiești.
Cel ce umbla în cale fără prihană, acesta îmi slujea.
Făceam multă purtare de grijă nu numai de prieteni și de sfetnici, ci și de slujitorii mei, că foloseam slujitori pe cei ce se îngrijeau de fapta bună și erau izbăviți de răutate.
7 Nu va locui în mijlocul casei mele cel ce face mîndrie,
Și nu voiam a-l avea împreună-locuitor în casa mea pe nici unul din cei ce foloseau trecerea cu vederea și nebăgarea de seamă.
cel ce grăia nedreptăți nu s-a îndreptat înaintea ochilor mei.
Și, dacă cineva m-ar fi sfătuit sau ar fi cerut lucruri nedrepte, se ducea împiedicîndu-se de al său scop, că aveam sîrguință a-mi astupa urechile de către cei ce voiau să clevetească.
8 În dimineți am ucis pe toți păcătoșii pămîntului, ca să pierd din cetatea Domnului pe toți cei ce lucrează fărădelege.
Ne-am învățat arătat acest lucru din istorie, că i-a dat la moarte pe toți popii rău-credincioși și a curățat cetatea cea sfințită. Iar „dimineață” numește începutul împărăției lui, căci ca o dimineață a răsărit el cu dreptatea cuvenită și care lumina. Iar cel ce voiește cu de-adinsul să știe fapta bună a bărbatului o va afla pe aceasta întru A doua istorie a Paralipomenilorși întru A patra a Împăraților. „Deci sîrguiască-se fiecare a se face următor al bărbatului acestuia, ca să se împărtășească de îndrăzneala sa înaintea lui Hristos. Amin.”
__________________
Doamne, fie voia Ta, nu voia noastră!
http://sashaparagulla.blogspot.com/
Reply With Quote