Nu vreau să redeschid un topic vechi de șapte ani, am trecut pe aici doar să-mi expun un gând: îmi amintesc des de moarte - sau încerc să-mi amintesc -, tocmai pentru a valorifica lucid, corect și creștinesc viața. Inevitabil, îmi pun problema stării sufletului meu după moarte. Am ajuns la concluzia că indiferent unde voi ajunge, faptul că dincolo îi voi întâlni pe Hristos (măcar la judecată), pe Maica Domnului, pe Sfântul Efrem îmi ajunge. Și mai am câțiva oameni de care m-am despărțit pe pământ, pe care vreau să-i îmbrățișez... Dumnezeu îmi va da liniștea asta, chiar dacă pe urmă voi merge în iad.
__________________
"Mergeți și propovăduiți Evanghelia. Dacă va fi nevoie, folosiți și cuvintele."
|