[NagyAttilaPuli]

Eu nu sant orb in privinta ortodoxiei, ca si ei sant oamenii, au negatiivitatii. Si ortodoxia are o latura destul de omenesc. Nu dau pilde ca sa-l ni jignesc pe nimenia. Cine intelege, intelege, ce am vrut sa-l spun.

Scrierea mea are o punct de vedere, tema racionalismului religiozitatii occidentale, in exces. Altefel, umbra omului este inacelasi si in occident si la noi.

Maidemult am citit o scriere filozofica chineza, daoista, in care autorul, aproape in acelasi lucru spunea, despre negativitatiile omului ca IIsus.

Altefel si in biserica romano catolica, sant uni monah, mester spiritualii care au redescoperit parinti grecii, ca Grün Anselm, sau Richard Rohr.

Ai spus ca am judecat occidentul si va urma ca sa-l judec si ortodoxia. Pana cand, descoper si in sinele meu, problemele judecate ale biserici, nu este o judecata periculoasa. Prima data, eu personal am confruntat cu rationalismul in exces in sinele meu. Este o experienta personala ce pericol este, pericol sufletesc, rationalismul, adica pierderea sufletului.

Cate odata, ca sa-l nu judeci, tinerea gurii, nu este un act moral, nu este un conportament religios, este o cenzura a societatii, sau unora. Unii folosesc, ca sa-l nu judecii, ca sa- exercita un control spiritual deasupra altora. A nu judeca, este un pretext pentru unii micii dictatorii. Judecata e problematica daca te inpiedica in confruntarea cu umbra ta.

Si mai departe voi scriu ce am vazut in bisericile in care am fost, ca este un fel de marturie. Eu cunosc faptul ca ce am vazut in bisricile ocidentale, in origine, este problema omului universal si nu numai a omului occidental - problema rationalismului acolo mai accentuat se apare.

Prima data ma prins, cum scrie, Paul Florenski, in cartea sau, Dogmatica dogmatism. Ma prins, ce nam citit si nam intalnit in bisericile amintite, ca dogmatica, adica simbolurile trebuie traite in interior, sant vii in interior. Am intalnit cu ceva alta, care mai ales simt.

Eu cunosc si valorile mistici catolice, ca sfantu Ioan al Crucii, si apreciez si meditez deasupra scrierilor sale. Adica nam turnat din oala, cu apa muradara, si copilul.

Nu zic ca esti farizeu, ca ai amintit ca sa-l nu judec, adica ai spus, ca dupa bisericile judecate va urma judecata ortodoxiei de partea mea, dar multe orii, care amintesc unii pe alti, ca sa-l nu judecii, fac din fariseism. Viata religioasa in sine poate sa fie, numai o exercitare de putere deasupra altora, un lucru sies. Cu tinerea gurii, nejudecata in sine nu este bun pentru nimic, este o forma goala de comportare, daca nu confrunti cu umbra ta.

Pacatul anlaturat cu forta, e mai mare pericol ca pacatul in sine cu care ai confruntat, fata-n fata. Franciscanul Richard Rohr scrie, ca chiar viata spirituala necesita, ca sa-l facii pacate. Natura pacatului trebuie cunoscut, mod nemijlocit. Trebuie sa fi invins de pacat, ca sa-l fie cunoscut din interior faptul, ca est foarte slab si numai lucrarea nemijlocita a domnului cu energiile sale necreate poate ajute pe tine. Viata religioasa cand este voit foarte tare cu fortele tale proprie, poate sa fie, un lucru sies, chiar fara Dumnezeu, poate sa fie un individualism mascat cu religiozitate.

Pana nu experimentez in sinele tale, ca judecata altora este o inchisoare, in care ai inchis pe tine insuti, degeaba nu judecii, este un conformism religios, sau lasitate. Dar pana cand devine o inchisoare simtitoare in suflet, se poate, ca trebuie sa-l judeci foarte mult, ca sa-l simtii sufocat, de inchisoarea ta. Safantul Ioan al Cruci in mistica sa, in calea mistica, vorbeste de inchisoare, din care trebuie sa scapi.

Eu sustin ce am scris mai sus, ca trebuie numim luclurile pe nume si daca santem judecati, ca judecam. Nu e bun daca sub pretextul, nu judeci, ascundem mizeria. Dar trebuie tinem cont, faptul ca problema pe care am judecat, nu este exterior, de noi, ci este ceva interior in sinele noastre.

Despre un fel de lipsa a ortodoxiei, chiar a scris André Scrima, ca ortodoxia este scufundat, intrun obicei popular arhaic. Dar totus asta este ceva mai normal, si totus mai trait, ca religiozitatea pur conceptuala a occidentului. Nu trebuie sa-l uitam, ca icoanele, sant chipurile a sufletului, si asta este o traire interioare si daca putin primitive, dupa unii. Si este normal ca trairea religioasa are mai multe nivele. Dar este si un alt lucru, ca in sufletele noastre, Dumnezeu este nemijlocit foarte aproape si nu tine cont de nivele.

Unii zic ca in ortodoxie exista multe elemente pagane, vorbesc despre oamenii de rand, de traire populare a religiozitatii. Faptul asta nu este neaparat ceva rau. Viata religioasa, care devine inamicul inconstientului, face mai mare probleme. Viata religioasa trebuie trait cu toate continuturile a sufletului, a inconstientului. Dumnezeu nu lucreaza inpotriva naturalului, pe care El a creat chiar, le foloseste chiar. Norma naturalul trebuie ridicat, spiritualizat la o nivel mai inalt.

Cu asta am ajuns iarasi la problema ratiuni. Religiile marii, veche, misticile marii, filozofiiel orientale, au la baza problema ratiuni, armonia ratiuni cu sufletul. Armonia ratiuni cu sufletul, nu este un scop in sine, este un prim pas spre Dumnezeu, numai. Problema occidentului in viata religioasa, chiar aicea este, constiinta religioasa a occidentalului, nu este intr-un armonie cu adancul sufletului, chiar este inpotriva. Occidentul e schizofren, intrun fel. Ortodoxia are un avantaj foarte mare fata de occident, a asimilat strafundul pagan a sufletului si nu a devenit inamicul abisalului. De aicea provine ca identitatea national a romanilor asa de tare. Mai tarziu scriu ca tot din cauza asta noi ungurii avem o identitate nationala mult mai slaba, in comparatie cu romanii.


André Scrima scrie, in legatura cu Mohamed, ca a facut un lucru foarte mare, la arabii a schimbat religia, fara pierderea sufletului arab. A putut, ca a tinut cont de strafundurile, de nevoile religioase a sufletului. La natiunile ortodoxe, crestinizarea sa petrecut intr-un mod organic, fara pierderea sufletului.

La occident crestinismul a fost fortat, din exterior, spre interior si s-a ajuns la pierderea sufletului occidentalilor. Crestinizarea ungurilor se poate ca a fost cel mai fortat, a fost o chestiune politica de partea papei. Noi am preluat crestinisul fara asimilarea inconstientului national maghiar, chiar impotriva. Putem sa-l spunem ca noi unguri chiar am pierdut sufletul si din cauza asta avem o identitate nationala mult mai slaba, in conparatie cu romanii. Si avem o vitalitate mult mai slaba, in conparatie cu romanii, in istorie, ca vitalitatea provine din strafundul sufletului trait. Trairea religioasa a interiorului este si o sursa de vitalitate.

Problema maghiarimi, este pierderea sufletului, asta este la baza nenorocirilor noastre, asa am ajuns la Trianon. Inamicul era un factor exterior. Trianonul era numai un punct la capatul propozitiei foarte lunga pe care noi ungurii ma scris in istorie. Punctul a fost pus de altii, la capatul unui propozitie pe care noi am scris. Daca invinuim, numai, pe popoarele in jur, pentru cadera Austro-Ungarie, nu vedem problema adevarata a ungurimii, pierderea sufletului cu ocazia preluari crestinismului.

Problema rationalismului mult mai complex si nu incadreaza chiar in tema judecatii.