[adam000]

Pe linga IPS Serafim Joanta si IPS Iosif despre care a vorbit Marius, un alt episcop de o adanca smerenie este si P.S. Sofian Brasoveanul.
A fost fiul duhovnicesc al Pr Teofil si a stat mai bine de 10 ani intr-o chilie lipita de chilia Pr Teofil ingrijindu-l (inainte de a fi hirotonit episcop). Pe vremea cand slujea la Sambata la manastire, la slujbele pe care le tinea aveai senzatia ca ai nimerit din greseala intr-o chilie de monah unde face rugaciune doar el in fata Lui Dumnezeu, atat de sincer, cu pace, smerit si din suflet se ruga cand tinea slujbele in biserica plina de oameni de fapt, de parca nu ar fi existat nici un om in jur, parca ar fi slujit doar el in fata Lui Dumnezeu, cu toata pacea, simplitatea, sinceritatea si smerenia.

Mai tarziu, fiind in trecere prin Munchen, am participat la una din slujbele de la episcopie si ce m-a uimit a fost ca m-am simtit acolo la fel ca in biserica mica (veche) de la Sambata unde slujbele pe vremuri se tineau doar la lumina candelelor - nu se auzea nici un fosnet, atat de linistiti si absorbiti de rugaciune erau credinciosii, vorba ceea, nu se auzea nici musca bazaind, atata participare la rugaciune din partea oamenilor din biserica (atata tacere si liniste) chiar n-am mai intalnit; pur si simplu impunea prin smerenie si seriozitate, iar oamenii il urmau in aceeasi seriozitate si sinceritate in rugaciune - absolut impresionant daca stai sa te gandesti ca respectivii credinciosi sint oraseni dintr-un oras urias, agitat, emancipat si secularizat ca Munchenul.
La sfarsitul vecerniei, primul care a ingenunchiat in fata icoanei Maicii Domnului, cu aceeasi simplitate fireasca si smerita evlavie de parca ar fi fost singur in biserica in fata Lui Dumnezeu si a Maicii Domnului, a fost el, episcopul, iar apoi TOTI credinciosii l-au urmat ingenunchiind - iarasi un lucru pe care nu l-am mai intalnit in nici o alta biserica din vreun oras mare de la noi, unde mereu unii credinciosi raman in picioare in timp ce altii ingenuncheaza; chiar si la Sambata la manastire nu ingenuncheaza chiar toti credinciosii din biserica; insa acolo, orasenii din acel oras urias si agitat, isi urmau episcopul in aceeasi simplitate fireasca si sincera. Impresionant.

Un alt moment a fost la unul din parastasele parintelui Teofil, cand, cu o zi inainte de parastas, la o slujba ce parea absolut obisnuita, fara nici un fast, fara nimic special, la vecernie, deodata se aude binecuvantarea unui episcop. Ma uit in jur si nu vad nici un arhiereu si ma gandesc ca poate n-oi fi auzit eu bine. Dupa un timp iar se aude o binecuvantare arhiereasca si iar ma uit in jur, din ce in ce mai cu mirare, ne-vazand in jur decat obstea obisniuta. Si tot asa pina cand intr-un final observ ca de undeva din cel mai adanc si mai greu vizibil loc al stranei, undeva in spatele celor ce cantau in strana, imbracat in vestmantul monahal simplu, de dupa un stativ din acela de lemn de abea i se vedeau mainile, dansul dadea binecuvantari. Daca nu ai fi stiut ca e episcop, nu ar fi iesit cu absolut nimic in evidenta fata de monahii de la strana, atat de smerita atitudine avea de parca era un simplu monah, inca unul care ii lasa pe ceilalti in fata. La sfarsitul slujbei cand a iesit din biserica la fel, a iesit impreuna cu obstea ca si cand era un simplu monah, doar englopionul il distingea, pt cine l-a observat.

Intradevar, noi romanii avem episcopi minunati. Sa-i pretuim pe toti cu aceeasi pretuire si dragoste! Caci toti episcopii nostrii au Harul deplin al Apostolilor, ei fiind arhiereii care ne pastoresc pe noi spre mantuire!
Si sa-i multumim Lui Dumnezeu care ni i-a dat!
.