View Single Post
  #1  
Vechi 09.06.2012, 10:31:25
antiecumenism antiecumenism is offline
Banned
 
Data înregistrării: 07.08.2006
Locație: ROMANIA,jud. Brasov
Religia: Ortodox
Mesaje: 2.218
Implicit Cum scriu corect? Cum se scrie corect ...?

ma gandeam sa deschid acest topic nou unde sa postam cateva reguli gramaticale,cu exemple:

-Scrie corect! Nu ciunti limba română!
-pentru o limbă română mai …. românească

Cazul 1. Folosirea cratimei. Când se folosește și de ce.

Cratima este un semn grafic (-) folosit pentru a lega două sau mai multe cuvinte care se pronunță împreună, pentru a despărți cuvintele în silabe etc.
Ea se folosește în felul următor:
* El s-a dus acasă.
* L-am vazut pe stradă etc., cratima fiind folosită pentru a despărți pronumele de verb. În acest caz poți verifica dacă ai pus cratima corect făcând abstracție de ce e dinainte de cratimă. Dacă sună corect, e bine. Dacă nu, nu.
Exemplu:
s-a dus -> “a dus” (corect)
la-m vazut -> “m vazut” (greșit)
Utilizarea cratimei în cuvinte omofone precum “dați” si “dă-ți”:
Trebuie să dați 2 examene. (voi dați -> dați e verb)
Dă-ți singur o notă. (dă-ți ție -> ți e pronume)
Concluzie:
verb + “ți” în cazul persoanei a doua plural (ex: voi dați)
verb + “-ți” în cazul în care acțiunea se referă la acel “ție”

Cazul 2. Numai/Nu mai

Se scrie NUMAI atunci când el are sensul de “doar”: Mai am numai 10 lei.
Se scrie NU MAI atunci când se neagă un verb: Nu mai merg la plajă.

Cazul 3. Sau sau s-au? Care e corect?

Răspuns: ambele sunt corect. Una e conjuncție (când se scrie legat), iar altul este verb (când se scrie s-au).
“Sau” se folosește când faci o comparație: cal sau măgar, prost sau deștept. “s-au” se folosește ca verb, când desemnează o acțiune.
bun s-au rău -> greșit
bun sau rău -> corect
băieții sau apucat să-și facă poze pentru album -> greșit
băieții s-au apucat să-și facă poze pentru album -> corect, “au apucat” este verb la perfect compus

Cazul 4: Verbul “a fi”

În principiu, verbul “a fi”, în formele sale, se scrie cu un singur “i”, dar la modul conjunctiv, pozitiv -> verb + să fii (e greu să fii om de caracter astăzi), se scrie cu doi “i”. Când e folosit la forma negativă, sau în formulări de genul “să fi fost”, “să fi vrut” etc., se scrie cu un “i”.
Este rău să fi prea încăpățânat. -> greșit
Este rău să fii prea încăpățânat. (tu să fii) -> corect, conjunctiv
Este rău a fi prea încăpățânat. -> e corect și aici, deoarece e la infinitiv
Era rău să fi fost prea încăpățânat. -> corect
La condițional-optativ verbul se scrie întotdeauna cu un singur i, folosindu-se forma de infinitiv:
Aș fi naiv să nu profit de această ocazie. -> corect
Excepție: când e la forma negativă, verbul a fi se scrie cu un i:
E bine să să nu fi prea credul în viață. -> corect

Cazul 5: Aș “dorii”

Este greșit!
La condițional-optativ verbele se scriu întotdeauna cu un singur i, folosindu-se forma de infinitiv:
Corect: aș dori o înghețată

Cazul 6: Vă rog să-mi “răspunde-ți”

A se vedea și Cazul 1.
Dintr-o dorință de a scrie corect, „bizonul” desparte tot.
Astfel, el scrie “răspunde-ți” ca și cum tu ți-ai răspunde ție, și nu lui.
“ți” ăla vine de la ție. Deci nu poți spune “vă rog să-mi (mie) răspunde-ți (ție)”
Hai să conjugăm verbul “a răspunde”:
eu răspund, tu răspunzi, el/ea răspunde, noi răspundem, voi răspundeți, ei/ele răspund.
Deci, când te referi la verb, persoana a II-a plural ( adică la ceva de genul “voi să-mi răspundeți”, “să-mi dați”, “să-mi spuneți” ), scrii legat.
Când te referi la forma reflexivă -> asta înseamnă că acțiunea se răsfrânge asupra persoanei în cauză ( adică “dă-ți (ție) o notă”, “fă-ți”, “drege-ți” etc. ), scrii despărțit.
Rezumând:
Vă rog să-mi răspunde-ți la email. -> greșit (mie să ție?)
Vă rog să-mi răspundeți la email. -> corect
Dar, când te referi la “ție”, se scrie cu -ți:
Răspunde-ți (ție) singur la această întrebare. -> corect

Cazul 7. să scri sau să scrii? Care e corect?

Răspuns: să scrii.
De ce? În limba română, la forma de conjuctiv (să <ceva>: să scrii, să fii, să mergi etc.), după verb se adaugă un “i”.
Astfel, dacă infinitivul este “a merge”, “mergi” este rezultatul lui merge + i = mergi.
La “a scrie”, scrie + i = scrii este forma corectă. Un “i” este parte a bazei verbului ( cum este și la “a fi” ), de aceea apar doi i.
Rezumând:
să scri -> greșit
să scrii -> corect

Cazul 8. mie și mi-e? Care e corect?

Ambele sunt corecte, dar în contexte diferite:
Mie îmi place să mă trezesc dimineața devreme. ( Mie=pronume )
Mi-e greu să mă trezesc dimineața devreme. ( Mi=mie; e= forma “este” a verbului “a fi” )

Cazul 9. sa și s-a? Care e corect?

Ambele sunt corecte, dar în contexte diferite:
Mama sa. ( atunci când poate fi inlocuit cu a lui / a ei )
Ionuț s-a dus în parc. ( când denotă o acțiune; “a dus” e verb )

Cazul 10. nea și ne-a? Care e corect?

Ambele sunt corecte, dar în contexte diferite:
Nea Ion e vecin cu mine.
Fulgul de nea …
NE-A
Alex [pe noi] ne-a văzut în parc. ( Ne=pronume -> suplinește “pe noi”; a=verb auxiliar care ajută la formarea verbului la timpul perfect compus “a vedea” )

-postati si voi mai multe reguli gramaticale...
Reply With Quote