"La Tourkovounia, unde locuiam, asezarea era foarte povarnita. Ma sculam dis-de-dimineata, plecam la biserica, la Sfantul Gherasim, si ma intorceam seara. Drumul spre casa noastra era greu si cobora abrupt. Intr-o dimineata am cazut si mi-a rupt piciorul. Era duminica dimineata, nu se luminase bine ziua, era liniste. Astfel au auzit gemetele mele niste oameni, au iesit afara si au chemat indata salvarea. A venit salvarea, m-au dus la spital, ruptura era la gamba piciorului stang. Oasele erau sfaramate. Durerile erau de neindurat. Am ajuns la Policlinica, m-au coborat din salvare si m-au asezat pe un pat. Doctorii au hotarat sa-mi puna pìciorul in ghips. Lumea astepta sa liturghisesc. Au fost nevoiti sa plece.
Dupa 15 zile, fiind inca intins in pat, am aruncat o privire catre piciorul meu. Am vazut, deci, prin Harul lui Dumnezeu, ca piciorul fusese pus straamb in ghips. Le-am cerut doctorilor sa-mi scoata ghipsul. Cand a aflat, profesorul a zis razand:
-Parintele, in loc sa-si vada de biserica lui, acolo unde are competenta, vrea sa ne verifice pe noi? Am facut treaba bine, am trecut puiciorul pe la raze. Ce vrea acum, sa ne tot sacaie?
N-a dat nimeni nici o atentie. Eu asteptam sa-mi vada piciorul. Ei-nimc. Cand mi-au adus mancarea la pranz, am refuzat-o, zicand ca ce sa ma duca la raze. Insist sa se faca asta, caci oasele se vor suda stramb si piciorul va ramane asa pentru totdeauna. Profesorul a trimis vorba:
- Sa-si vada de preotia lui! Piciorul este bine.
A venit seara.
Mi-au adus mancarea, dar iarasi n-am mancat,sdtaruind sa-mi vada piciorul. In cealalta zi, de dimineata, a venit profesorul si a zis manios.
-Ce-i asta, bre parinte? Ce ne tot sacai aici?