View Single Post
  #5  
Vechi 12.06.2009, 13:37:26
cristina2012's Avatar
cristina2012 cristina2012 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 30.04.2006
Locație: Bucuresti
Religia: Ortodox
Mesaje: 491
Implicit Cum pot fi ajutati

Citat:
În prealabil postat de ioan_si.atat Vezi mesajul
Intr-adevar, miscator filmulet. Ochisorii copiilor spun totul despre durere, dar si despre puterea lor de a lupta.
Ce s-ar putea face pentru ei? Poate esti mai in masura sa ne spui. Ii putem ajuta cumva?

Doamne-ajuta!
Multumesc mult pentru mesajul tau. Am intrat putin pe blogurile tale si am vazut ca esti un om sensibil, probabil de aceea te-ai si gandit cum pot fi acesti copii ajutati.

Acesti copii si ceilalti ca ei au mare nevoie de prieteni si de educatori. Parintii de multe ori sunt epuizati de lupta de zi cu zi pentru ingrijirea lor, pentru obtinerea de tot felul de aprobari (internari, transport la clinica, acte de handicap care in Romania se fac anual), de dus tot felul de "daruri" pe la cei care le pot ajuta copiii. Nu se mai pot mobiliza sa le citeasca povesti, sa se joace cu ei in ritmul lor lent. Si chiar cei care au ajutor si reusesc sa petreaca mult timp cu copiii lor, tot au nevoie de clipe de liniste, de a-si reface puterile. Ca urmare, e o binefacere sa petreci o ora cu un astfel de copil, sa-i citesti o poveste si sa vorbesti despre ea, sa te joci cu el, sa-l impingi cu caruciorul prin parc, sau sa-l sprijini sa faca cativa pasi, sa-l inveti cateva cuvinte dintr-o limba straina, sau sa-i canti un cantec si sa-l inveti si pe el sa cante, sa pictezi sau sa modelezi cu el, chiar si doar un telefon din cand in cand special pentru el. Fac o paranteza la partea cu muzica si arta in general... unii dintre ei au talente exceptionale. In sala de ergoterapie vorbeam si ma jucam mereu cu un baiat destul de mare, cred ca avea vreo 13-14 ani, Alex. Mental era muuult mai mic, dar era foarte simpatic si canta deosebit de bine, inclusiv in limbi straine, desi de vorbit, vorbea lent si in romana... de cantat canta super. Din pacate nimeni nu canta cu el.

Practic, daca cineva vrea sa ajute in acest fel pe copii, fie se poate apropia de ei in parc, pe strada, oriunde ii intalneste, fie poate merge intr-un spital/centru de recuperare si se poate interesa daca acolo exista voluntari care se ocupa de copii (si de regula exista). Luati legatura cu el si va vor indruma ce se poate face. Daca nu exista va puteti oferi. Vorbiti cu asistentele si va vor indruma.

La spitalul M.S. Curie (BUDIMEX) si centrul de recuperare din curtea spitalului exista astfel de oameni minunati. In principal tin lectii la diferite materii cu copiii internati pentru mai mult timp (multi studenti ar putea face asta), conteaza foarte mult. Au si un fel de scoala si biblioteca. Exista si sala de joaca, dar eu nu am fost in ea. Ce bine ar fi daca intr-o astfel de sala de joaca ar fi 2-3 persoane (fie tineri, fie pensionari) care sa se joace cu copii pentru o ora-doua, sa-i stimuleze, iar mamele care-si petrec jumatate de viata in spital sa aibe timp sa faca linistite un dus. Sau tot intr-o astfel de sala sa fie adunati copii de aceeasi varsta/nivel intelectual si sa li se citeasca povesti/poezii si apoi sa discute intre ei, sau sa puna in scena povestea. Alaturi de ei pot sta multumiti si copiii cu handicap neurologic grav... ei nu ar pricepe povestea (ei nu pot nici sa se joace, sau sa mestece cum trebuie), dar simt si se bucura de apropierea celorlalti copii. Tonul vocii celui care citeste povestea ii va face sa se simta bine si pe ei.
In ciuda aparentelor, a lucra din cand in cand cu persoanele cu deficiente este benefic starii tale de spirit, e reconfortant. Pe de alta parte pe tineri i-ar ajuta enorm sa se formeze ca parinti, pe varstnici i-ar ajuta sa aibe prieteni, sa fie activi si simta ca au un scop nobil in viata pentru care organismul isi va mobiliza resursele.


Sa va mai povestesc situatia lui Bogdan, baietelul din filmulet. Am stat cu el in salon in Budimex dupa ce a fost operat. Avea dureri mari. Mama mai avea o fetita, Nicoleta, cea cu suras minunat, internata in sectia de recuperare (in alta cladire). Fetita facea convulsii, nu o putea lasa singura. M-am oferit sa stau eu cu Bogdan, oricum il pazeam pe fiul meu. Daca ai sti cat de fericit a fost ca le-am citit povesti si poezii si am discutat cu ei. Apoi i-am tot cantat din repertoriul copiilor mei de la cor. Era seara si Andrei al meu era mort de somn si eu ii tot ziceam "deschide ochii si canta" ca sa-l mai ajutam pe bietul Bogdan sa mai uite de suferinta grea, care nu-l lasa sa doarma. Cat am citit si am cantat i-a fost mai usor, cand Andrei a adormit, lumina in salon s-a stins pentru ca toti ceilalti dormeau, saracul a inceput sa geama de durere... acum era singur, atat de singur, se juca cu un telefon mobil si gemea... Un timp am mai vorbit cu el, dar intr-un final m-a biruit si pe mine somnul, eram nedormita de cateva nopti si a doua zi urma sa fie operat copilul meu. Ma sculam la gemetele lui, mai schimbam cateva vorbe cu el si iar picam de somn.


Fireste, in masura in care avem, ii putem ajuta si cu bani. Altfel putem face un filmulet ca acesta, sau putem scrie o poezie sau un eseu despre ei, putem picta... orice care ii poate prezenta intr-un mod sensibil lumii. In felul acesta poate cei mai putin sensibili, mai ocupati, cei care scuipa in san cand vad un astfel de om pe strada, i-ar putea cunoaste si intelege. Acest om care pana atunci ii ocolea, poate are suficienti bani ca sa ii ajute si material, pentru ca au nevoie. Nici nu aveti idee cat costa medicamentele necesare in fiecare zi, cat costa carucioarele, protezele, etc. Unele se dau gratuit sau compensat, dar sunt multe care si compensate sunt prea greu de suportat de bietele familii.

Trebuie sa-i facem sa se simta prietenii nostri, sa-i facem sa se simta ca facand parte dintre noi. Asta le poate forma de copii mentalitatea ca nu sunt niste nenorociti la marginea societatii si singurul lor vis sa fie acela de a primi cat mai multe ajutoare de la cineva. Trebuie sa le facem loc intre noi, asa cum le facem si copiilor nostri.
Reply With Quote