Citat:
În prealabil postat de condor
Sa zicem, dupa mintea ta (nu biblic).
Tu tratezi cu superficialitate ceea ce spune Sfanta Scriptura (nu se potriveste cu teoria ta).
Iti dau cateva versete pentru limpezire. Sper sa le iei in serios si sa nu le desfiintezi cu vre-o filozofie pamanteasca.
Cel ce moare nu-si mai aduce aminte de Tine; si cine Te va lauda in locuinta mortilor? (Psalmul 6:5)
Oare pentru morti faci Tu minuni? Sau se scoala mortii sa Te laude? Se vorbeste de bunatatea Ta, in mormant si de credinciosia Ta, in adanc? Sunt cunoscute minunile Tale in intunerec si dreptatea Ta in tara uitarii?(Psalmul 88:10-12)
Nu mortii lauda pe Domnul si nici vreunul din cei ce se pogoara in locul tacerii.(Psalmul 115:17)
Cei vii, macar stiu ca vor muri; dar cei morti nu stiu nimic.(Eclesiastul 9:5)
Tot ce gaseste mana ta sa faca, fa cu toata puterea ta! Caci, in locuinta mortilor, in care mergi, nu mai este nici lucrare, nici chibzuiala, nici stiinta, nici intelepciune. (Eclesiastl 9:10)
|
Toate aceste versete nu inseamna altceva decat ca cel mort sufleteste (ateul) nu mai poate face nimic pentru mantuirea sa dupa cuvantul Mantuitorului care zice: ,,
Lasa mortii sa-si ingroape mortii lor, iar tu urmeaza Mie.,,,
La aceasta adresa gasiti multe din experientele Sfintilor rasariteni sau apuseni despre trecerea sufletului prin vamile vazduhului:
http://www.sfaturiortodoxe.ro/suflet...vazduhului.htm
Iata cateva texte:
În Viețile sfinților ortodocsi se află multe relatări -unele dintre ele foarte vii - despre felul în care trece sufletul prin vămi, după moarte. Cea mai amănunțită înfățisare se află în Viața Sf. Vasile cel Nou (26 martie), care istoriseste trecerea prin vămi a Sfintei Teodora, asa cum o povesteste într-o vedenie chiar ea, unui ucenic al Sfântului, pe nume Grigorie. În această relatare sunt pomenite douăzeci de vămi, fiecare dintre ele cercetând câte un păcat oarecare. Episcopul Ignatie se referă la această povestire din destul (vol. III, pag. 151-158). Această istorisire se mai află într-o traducere engleză (
Tainele vesnice de dincolo de mormânt, pag. 69-87), si nu cuprinde nimic semnificativ, care să nu se mai afle si în alte izvoare ortodoxe despre vămi, drept pentru care vom trece peste aceasta, dând alte izvoare care desi cuprind mai puține amănunte, urmează aceeasi istorisire de bază a faptelor.
În relatarea soldatului Taxiot, de pildă (
Viețile sfinților, 28 martie), se povesteste că el s-a întors la viață după sase ore petrecute în mormânt si a povestit despre următoarea experiență trăită:
„Când am murit, am văzut arătându-se înaintea mea niste etiopieni. Înfățisarea lor era înfricosătoare; când îi vedeam, sufletul meu se tulbura. Atunci am văzut doi tineri minunați, si sufletul meu a sărit în brațele lor. Am început să urcăm încet spre înălțimi, ca într-un zbor, si am ajuns la vămile care păzesc urcusul si opresc sufletul fiecărui om. Fiecare vamă cerceta un păcat: o vamă cerceta minciuna, alta pizmuirea, alta mândria;
fiecare păcat îsi are vamesii săi în văzduh. Și am văzut că îngerii țineau toate faptele mele bune într-un cufăr mic; scoțându-le afară, le cântăreau cu faptele mele cele rele. Asa am trecut de toate vămile. Iar când ne apropiam de porțile raiului, am ajuns la vama păcatului trupesc. Cei care păzesc calea acolo, m-au oprit si mi-au arătat toate păcatele trupesti, săvârsite din copilăria mea până acum. Îngerii care mă duceau, au zis: ’Toate păcatele pe care le-ai săvârsit în cetate au fost iertate de Dumnezeu, pentru că te-ai pocăit pentru ele.’ La aceasta, potrivnicii mei au răspuns: ’Dar când ai plecat din cetate, în sat, ai săvârsit adulter cu femeia unui țăran.’ Îngerii, auzind aceasta si neaflând nici o faptă bună care ar fi putut ierta păcatul meu, m-au lăsat si au plecat de la mine. Atunci, duhurile cele rele m-au apucat, si suflând peste măsură asupra mea, m-au aruncat jos, la pământ. Pământul s-a crăpat si am fost azvârlit acolo jos, prin povârnisuri strâmte, cu duhori spurcate, către temnița iadului, de sub pământ.” (Sfârsitul acestei Vieți, îl puteți citi în limba engleză, în
Tainele vesnice de dincolo de mormânt , pag. 169171. Vezi si Vietile sfinților, luna martie, Editura Episcopiei Romanului si Husilor, 1995, pag. 402 – 404.).
Episcopul Ignatie mai dă si alte experiențe ale vămilor din Viețile altor sfinți: Sf. Mare Mucenic Eustratie (sec. al IV-lea, 13 decembrie), Sf. Nifon de Constantia (Cipru), care a văzut multe suflete urcând-se prin vămi (sec. al IV-lea, 23 decembrie), Sf. Simeon cel Nebun pentru Hristos al Emesei (sec. al VI-lea, 21 iulie), Sf. Ioan cel Milostiv, Patriarhul Alexandriei (sec. al VII-lea,
Prolog, 19 decembrie), Sf. Simeon al Muntelui Minunat (sec. al VII-lea,
Prolog, 13 martie), si Sf. Macarie cel Mare (19 ianuarie).
Episcopul Ignatie nu cunostea multe dintre izvoarele ortodoxe timpurii din apus, care nu au fost traduse niciodată în limba greacă sau rusă; si acestea cuprind multe descrieri ale vămilor.
Numele de „vămi” se pare că se mărgineste la izvoarele răsăritene, dar cele ce sunt înfățisate în izvoarele apusene sunt asemenea.
Sfântul Columba, de pildă, întemeietorul mânăstirii de pe insula Iona din Scoția († 597), a văzut de multe ori în viața sa războiul diavolilor din văzduh, pentru sufletele de curând plecate. Sf. Adamnan († 704) povesteste despre acestea în Viața Sf. Columba; iată o întâmplare:
Sf. Columba si-a chemat într-o zi călugării si le-a spus: „Să-i ajutăm acum prin rugăciune pe călugării Starețului Comgell, care se îneacă în lacul Calf, în ceasul acesta; căci iată, chiar acum ei se luptă în văzduh cu puterile vrăjmase care încearcă să însface si să ducă departe sufletul unui străin care se îneacă împreună cu ei.” Apoi, după rugăciune, a spus: „Mulțumiți-I lui Hristos, pentru că acum sfinții îngeri au întâmpinat aceste suflete curate si l-au slobozit pe acel străin si l-au mântuit întru slavă, de dracii fiorosi.”15
Sf. Bonifatie, „apostol anglo-saxon al germanilor” din sec. al VIII-lea, prezintă într-una dintre scrisorile sale, istorisirea pe care i-a dat-o un călugăr al Mânăstirii Wenlock, care a murit si apoi a venit din nou la viață, după câteva ore. „Îngerii de o strălucire atât de minunată l-au purtat în sus, pe când pleca din trup, că el nici nu putea să se uite la ei ... M-au dus în sus, sus de tot, în înaltul văzduhului ..., a continuat el. Mai târziu, a povestit că în locul si în vremea cât s-a aflat în afara trupului, s-a adunat în locul unde era el, o mare mulțime de suflete, care si-au părăsit trupurile, si se gândise că era o mulțime cu mult mai mare de suflete decât socotea el că alcătuia întreaga suflare omenească de pe pământ. A mai zis că era o mulțime de duhuri diavolesti, dimpreună cu un cor slăvit de îngeri mai înalți. Și a zis că duhurile cele ticăloase si sfinții îngeri au avut război aprig pentru sufletele iesite din trupuri, dracii aducând asupra lor povara păcatelor lor, îngerii usurând povara si aducând îndreptățiri pentru acelea.
Sf. Adamnan,
Viața Sfântului Columba, trad. De Wentworth Huyshe, London, George Routlege & Sons, Ltd. 1939, Partea a III-a, cap. 13, pag. 207.
Și-a auzit toate păcatele pe care le săvârsise din copilărie si scăpase din vedere să le spună la spovedanie, ori le uitase, ori nu le cunoscuse ca păcate. Duhurile rele strigau la el, osândindu-l necruțător ... Toate cele câte le făcuse în toate zilele vieții lui si nu purtase de grijă să le mărturisească si multe câte nu le cunoscuse că sunt păcate, toate acelea erau acum rostite cu strigăt mare către el, cu cuvinte înfricosătoare. În acelasi chip, duhurile cele rele adevereau patimile, osândind si purtând mărturie, numind ceasul si locul pentru fiecare păcat, au adus mărturiile pentru faptele cele rele ... Și astfel, pentru toate păcatele lui adunate si socotite, vrăjmasii aceia de demult au hotărât că este vinovat si l-au tras fără milă la judecata lor.
Pe de altă parte,” a zis el, „puținele fapte bune, lipsite de însemnătate, pe care le-am spus, au vorbit cu nevrednicie si neputincios în apărarea mea ... Iar îngerii, în iubirea lor fără de margini, m-au apărat si m-au sprijinit, în vreme ce faptele cele bune, mult sporite, mi s-au părut cu mult mai mari si mai minunate decât dacă s-ar fi săvârsit numai cu puterile mele.”16