[antiecumenism]

În mod evident, n-ar apărea numele laboratoarelor, ci mai degrabă cele ale filialelor şi societăţilor ce au legături cu aceste laboratoare. Dacă vreun ziarist ar descoperi aceste conturi, nu e deloc sigur că ar putea relata în presă această descoperire. Dimpotrivă, dacă ar fi sesizată justiţia, se poate considera, în mod rezonabil, că judecători integri, rezistând presiunilor (şi netemători că ar putea fi victimele vreunui regretabil accident) ar ajunge, prin anchete, să descâlcească imbroglioul financiar descoperit şi să stabilească care laborator a plătit cui, şi când anume. După părerea mea, nu vor fi revelate marelui public asemenea fapte prea curând. În joc se află prea multe interese, inclusiv ceea ce se numeşte „raţiune de stat”. După cum se vede, Pasteur a fost un precursor al lichelelor din vremea noastră.
Presa franceză a refuzat întotdeauna, în mod unanim, să insereze în coloanele ziarelor orice putea să repună în discuţie infailibilitatea lui Pasteur şi a lucrărilor sale. A-l critica pe Pasteur, a demonstra erorile sale ar fi fost considerat un sacrilegiu, atingere de nesuportat adusă entităţii creată în întregime de regimul republican ! Curioasă reacţie din partea unei prese aşa-zis democratice! De altfel, nimic nu s-a schimbat de la vremea aceea. In 1996, îi este imposibil unui cercetător, medic, om de ştiinţă oarecare şi chiar unui simplu particular, să facă să apară în vreun jurnal medical sau revistă medicală oarecare, vreun articol — oricât de neînsemnat – care l-ar repune în discuţie pe domnul Louis Pasteur în scopul de a-l reabilita pe acest biet Antoine Bechamp. Această imposibilitate nu priveşte doar presa medicală sau ştiinţifică ci, în egală măsură, toate organele presei de mare tiraj. Directorii de redacţie refuză aceste articole destinate, totuşi, să lumineze marele public. Ar face valuri, spun ei. Aceste articole sunt tabu.
Presa a rămas, deci, obnubilată de marile dogme, chiar dacă ele sunt false şi înapoiate. Ea rămâne la ordinul marilor pontifi ai medicinii alopate instituţionale şi se teme de ei. Ea pretinde, desigur, că este democratică, dar respectă cauzele republicane, adică ordinele arbitrare fără apel, neenunţate în Constituţie dar puse în practică de conducătorii politici fără ca cineva să se gândească măcar un singur moment să reacţioneze în numele principiilor fundamentale ale libertăţii cetăţeanului.
Chimist slab şi fals biolog, Pasteur [Louis Pasteur (n. a fost un om de știință francez, pionier în domeniul microbiologiei EXISTA UN ZVON CA EL AR FI FOST MASON DE GRADUL 32] n-a descoperit niciodată nimic el însuşi, nici existenţa microbilor (lucrări furate şi lui Davaine şi lui Bechamp), nici existenţa factorilor ce antrenează bolile viermelui de mătase (lucrări furate lui Bechamp) şi boala viţei-de-vie (lucrări furate, de asemenea, lui Bechamp), şi nici principiul vaccinării împotriva turbării şi altor maladii (lucrări furate lui P. V Galtier şi doctorului Deboue). În faţa unor astfel de probe, avem dreptul să ne punem următoarele două întrebări:
1. cum se face că, la 100 de ani după decesul lui Pasteur, acesta este încă respectat şi onorat?
2. cum se face că in ciuda numeroaselor avertismente adresate medicilor şi biologilor din lumea întreagă, principiul vaccinării se perpetuează?



Răspunsul la prima întrebare este evident. Pasteur este încă respectat şi onorat fiindcă legenda sa, creată printr-o manipulare fără precedent a conştiinţelor, pusă în operă de jocurile politice şi mass-media epocii — care au acordat astfel unui impostor meritul descoperirilor realizate de către contemporanii săi — a putut servi intereselor a trei categorii de indivizi: Pasteur însuşi, în primul rând, care a adunat o avere considerabilă, de care au profitat descendenţii săi; unii dintre amicii săi politici, printre care Paul Bert; în egală măsură, toată clasa politică republicană pentru care Pasteur reprezenta simbolul probităţii, al dezinteresului, al ştiinţei în serviciul omenirii suferinde, toate, evident, virtuţi republicane, şi în sfârşit şi mai ales —promotorii, edilii şi profitorii Institutelor. De fapt, legenda pasteuriană a împuşcat trei iepuri dintr-un foc:
+ să se acorde Franţei republicane un prestigiu internaţional de care avea mare nevoie în cursul acelei perioade sumbre, şi care să permită estomparea evenimentelor mai puţin glorioase;
+ să li se pună în faţă francezilor exemplul unui savant republican admirabil, în serviciul drepturilor omului, căci el le deschidea, prin vaccinare, un drept imprescriptibil la sănătate şi să-i facă să uite, astfel, nefericirea şi situaţia lor mizeră. Iată ! Statul se ocupă de voi ferindu-vă de toate relele pământului prin vaccinare. Aceasta este egalitatea şi fraternitatea republicană ! În privinţa libertăţii, ei bine asta vă este confiscată, dar este în interesul vostru; realizarea unei afaceri comerciale de prim rang stabilind un monopol prin crearea de Institute oriunde acest lucru era posibil.
Nu trebuie să credem că o astfel de maşinaţie n-ar mai fi posibilă în zilele noastre. Orice s-ar spune, spiritele franceze au evoluat prea puţin şi, în aceşti din urmă ani, am asistat cu toţii la voturi ce impun vaccinări obligatorii, la campanii de publicitate pentru vaccinările împotriva gripei, hepatitei B şi a altor boli, în aşteptarea vaccinării împotriva cancerului şi a SIDA. Aceste voturi au fost obţinute de către grupuri de presiune ce au intervenit pe plan politic şi prin campanii de publicitate organizate de aceleaşi grupuri, în deplin acord cu Ministerul Sănătăţii. Nu s-a schimbat nimic: Pasteur Productions şi Institutul Wrieux lucrând, de altminteri, în perfectă colaborare deţin monopolul fabricării şi vânzării vaccinurilor, cele două instituţii fiind, absolut evident, susţinute şi încurajate de către stat din interese politice şi financiare. În consecinţă, în conştiinţa cetăţenilor, dacă Statul preconizează şi încurajează vaccinările, dacă principiul vaccinărilor este acceptat de corpul medical, înseamnă că acest principiu este eficace.
Aceste idei de eficacitate (nicidecum demonstrată) şi de inocuitate [Însușire a unui agent fizic, chimic, biologic de a nu constitui un pericol pentru organism] (la fel de lipsită de demonstraţie) a vaccinărilor, predicate de adepţii vaccinării, s-au ancorat, în timp, în spiritul oamenilor în aşa măsură încât a devenit practic imposibil să convingi pe cei mai mulţi că sunt subiecţii unei manipulări şi dezinformări extraordinare. Acesta este motivul pentru care Pasteur rămâne mereu pe piedestalul numeroaselor statui care au fost ridicate în memoria lui şi pentru care Institutul Pasteur se bucură în continuare de renume naţional şi internaţional. Ca toate cele omeneşti, desigur, acest lucru nu va dura etern. O sută de ani de practică a vaccinărilor nu reprezintă o durată suficientă pentru a stabili o constantă definitivă. O sută de ani înseamnă abia puţin mai mult de trei generaţii, interval de timp insuficient pentru ca lumea să-şi dea seama de adevăratele daune produse organismelor prin vaccinări repetate, fără a ţine cont de diferenţele de constituţie ale acestora.