[antiecumenism]

Atunci când, peste câţiva ani, va fi evident că vaccinările au provocat geneza unor maladii virale precum SIDA (şi acest lucru a fost dezvăluit de către medicii a căror voce a fost înăbuşită), că vaccinările au generat slăbirea sistemului imunitar al oamenilor în aşa măsură încât diverse epidemii vor fi secerat sute de mii de indivizi într-un timp record, atunci şi numai atunci supravieţuitorii îşi vor pune şi vor dărâma statuile „marelui” si „genialului” Pasteur. Si poate vor cere si socoteală fabricanţilor de vaccinuri şi statului, aşa cum au făcut-o hemofilii cu ocazia afacerii sângelui contaminat, afacere ce constituie un „frumos” exemplu de onestitate şi probitate a laboratoarelor, a oamenilor politici şi a lumii medicale.
Răspunsul la a doua întrebare e mai greu de dat. Într-adevăr, dacă principiul vaccinării persistă în ciuda numeroaselor şi neîncetatelor puneri în gardă din partea unor membri ai corpului medical şi a unor biologi, aceasta se întâmplă fiindcă guvernează legea tăcerii, ce se manifestă in primul rând în interiorul profesiunii. Un medic ce se opune practicii vaccinărilor nu îndrăzneşte să-şi manifeste această dezaprobare. Atunci când se găseşte în prezenţa confraţilor, tace. Pe de altă parte, unii medici ce dezavuează această practică, vaccinează – totuşi din interes – asigurând fidelitatea clientelei şi un anumit venit. În fine, nici un medic nu îndrăzneşte, de regulă, să se opună practicii vaccinărilor, căci trăieşte cu frica în sân că va fi semnalat sau denunţat Consiliului Ordinului de către confraţi sau pacienţi. A fortiori, nici un medic nu îndrăzneşte să emită cel mai mărunt dubiu asupra eficacităţii vaccinărilor şi, mai ales, să exprime acest lucru în scris. În asemenea situaţie, Consiliul Ordinului n-ar întârzia să intervină şi acest lucru ar însemna un blam, în cel mai bun caz, ori suspendarea temporară sau definitivă, în cel mai rău. Prin sancţiunile pe care este susceptibil a le pronunţa, acest Consiliu exercită un soi de terorism în privinţa celor care se opun vaccinării. Legea tăcerii se exercită in exteriorul profesiunii deoarece ea este impusă de către fabricanţii de vaccinuri şi puterea politică întregii populaţii.
Întrucât se face în permanenţă o intensă şi mincinoasă publicitate pentru vaccinuri şi aceasta este luată de bună de către părinţii copiilor şi marea majoritate a adulţilor şi persoanelor în vârstă. Ideea că vaccinurile sunt necesare, eficace şi lipsite de pericole a sfârşit prin a se ancora în conştiinţa unei populaţii în majoritate ignorantă în materie de medicină. Atunci când survin accidente, ele nu sunt cunoscute decât de acele persoane care au suferit daune din cauza vaccinurilor, şi de cei apropiaţi lor. Dacă vreun ziarist pus la curent din întâmplare cu vreun deces suspect vrea să vorbească, se loveşte mai întâi de redactorul-şef, care, în general, îl sfătuieşte s-o lase baltă. Nu trebuie făcute valuri… şi nici nu trebuie să-ţi pui în cap corpul medical şi laboratoarele de stat. Dacă este vorba de un ziarist independent şi dacă acesta ajunge să facă vreo anchetă serioasă, să culeagă marturii şi să publice ceea ce a aflat, repede preluat de alţi confraţi, atunci izbucneşte scandalul. Ce credeţi că se întâmplă atunci ?
Alertat astfel de către cotidienele de informaţii, Ministerul Sănătăţii intră în panică. Cere să se deschidă o anchetă, exclusiv medicală, desigur, întrucât este vorba despre copii decedaţi la vârste fragede, nici un părinte nu îndrăzneşte să depună plângere. (Doar li s-a spus şi repetat de atâtea ori că vaccinările sunt lipsite de pericol!) Loturile de vaccin incriminat sunt retrase de pe piaţă pentru a fi analizate de însuşi fabricantul lor, care este, astfel, şi judecător şi împricinat şi care nici măcar nu intră în panică. El dă asigurări Ministerului că lotul în cauză este absolut normal şi nenociv. Informată de presă, opinia publică se agită. Îl vedem atunci pe Ministrul Sănătăţii apărând la televiziune şi, în timpul buletinului de ştiri sau imediat după aceea, ţine un discurs calmant şi îndobitocitor în scopul de a linişti pe toată lumea. Cu această ocazie, declară:
„Ancheta a arătat că vaccinul incriminat este absolut normal şi că în nici un caz nu putea să fi provocat decesul micuţilor. Cauza trebuie căutată în altă parte, nu în administrarea vaccinului.”
Toată lumea se simte liniştită şi autorizaţiile de înhumare poartă menţiunea: encefalopatie.
Afacerea este clasată. Am ajuns tot acolo şi, din păcate, acelaşi circ se va petrece din nou după câteva luni ori după câţiva ani.
Prin decesul imediat al copiilor de vârste mici, este posibilă stabilirea unei relaţii cauză-efect între vaccinare şi vaccin dar, întotdeauna, lipsesc probele. Regula este deci legea tăcerii.
Presupunând că aceşti copii ar fi trăit, dar s-ar fi constatat la ei, câţiva ani mai târziu, diverse tulburări de sănătate, nu s-ar face nici o legătură intre starea lor şi vaccinări, căci toată lumea este convinsă că acestea sunt complet nepericuloase. Ia gândiţi-vă, dacă vaccinările ar fi periculoase pentru sănătatea copiilor noştri, medicii ne-ar spune… ! Iar în privinţa directorilor de şcoli sau de centre administrative ori militare, ei n-au nici o mustrare de conştiinţă: se fac vaccinări fiindcă este obligatoriu prin lege. Nimeni nu-şi pune întrebări în privinţa vaccinărilor. Dacă, la militari, se produc diverse incidente şi accidente, se spune că starea sănătăţii cutărui soldat era fragilă, că nu a suportat bine injecţia, arătându-i pe toţi ceilalţi care n-au nimic.
Evident. Cine ar putea constata la ei slăbirea sistemului imunitar? Cine va fi prezent peste 15 sau 20 de ani ca să numere cazurile de cancer la cei vaccinaţi? Care director de şcoală sau diriginte se ocupă de starea de sănătate a elevilor în anii ce urmează vaccinărilor? Opozanţii vaccinărilor pot să vrea mult şi bine să demonstreze că statisticile oficiale sunt falsificate, că numeroase accidente se datorează vaccinărilor şi să le citeze, că vaccinările constituie un nonsens ştiinţific şi medical, că cele mai importante dintre ele sunt făcute în mod obligatoriu chiar când epidemiile erau în regresie şi că au fost reluate încă şi mai intens chiar atunci când fusese deja vaccinat un număr maxim de persoane, nu contează nimic. Toate declaraţiile, toate publicaţiile care denunţă principiul vaccinărilor se lovesc de un zid de tăcere şi sunt uitate. Această situaţie durează de un secol.
Fabricanţii de vaccinuri nu-şi dau nici măcar osteneala de a dezminţi afirmaţiile celor care se opun vaccinărilor. Ei continuă să producă şi să încerce să impună vaccinurile lor pretutindeni în lume, prin intermediul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii. Cuvântul de ordine, pe plan internaţional, este: – Fără vaccinuri, nu există salvare!” Asistăm la o orbire totală a politicienilor, a organismelor internaţionale de sănătate şi a populaţiei care, cu toţii convinşi de temeinicia practicii vaccinale, se îndreaptă direct spre cea mai mare catastrofă sanitară a tuturor timpurilor, fără să aibă habar. Toţi se supun dictaturii fabricanţilor de vaccinuri fără a-şi da seama că îşi aduc contribuţia la continuarea unei periculoase poluări a organismelor şi la perenitatea unei maşinării infernale ce aduce profituri enorme celor care au declanşat-o.