Astăzi se împlinesc 105 ani de la nașterea lui Ioan Ianolide într-o comună din Teleorman. Deși Ianolide nu a fost un poet, a scris poezia de mai jos, găsită dupa trecerea la Domnul a Pr. Gheorghe Calciu în America, alături de multe alte pagini care au fost editate în cartea numită „Deținutul profet” de Mănăstirea Diaconești:
Necazurile brutarului de cuvinte
de Ioan Ianolide
Ce de oameni s-au strâns, frățioare!
Livizi și supți,
Desculți și rupți,
Zgribuliți așteaptă în bătaia vântului,
Să le frâng în două, ca pe soare,
Pâinea rumenă a cuvântului.
O, Doamne!Dar eu sunt brutarul sărac!
Zadarnic flămânzii s-au strâns lângă vatră…
Pe foc nu mocnește decât un crâmpei de arac,
Și nici un pumn de faină-n covată nu este.
Ia, coc și eu, acolo,
Sub țestul vechi, o piatră,
Cum a făcut femeia săracă din poveste,
Să-și amăgească țâncii care plângeau, flămânzi.
Pe vremea aceea, pesemne, sfinții blânzi
Mai colindau pământul
Și pietrele – minune! – le preschimbau în pâini.
Hei, cin’ să fie, măre?
Sau poate numai vântul….
Și ăi câini, ce latră-n uliță a om străin…?
Sfinte Doamne, Sfinte Petre!
Spre bordeiul meu s-aud pașii cum vin…
În prefața cărții, Mănăstirea Diaconești scrie astfel:
Citat:
Cu deosebire, el se preocupă de rostul Bisericii, pe care o socotește responsabilă de tot ce se petrece în societate: „Biserica nu poate binecuvânta la întâmplare orice formulă socială, orice lege, orice instituție, orice doctrină, orice ideal, orice oameni, ci numai pe acelea care aparțin mesajului evanghelic, prin care se slujesc oamenii acelei vremi. E mai lucrătoare o Biserică prigonită dar pură, decât una strălucitoare dar convențională”.
„Vremea stă sub semnul lui antihrist”, scrie autorul. Și el, „brutarul sărac”, primind har de Sus, frânge pâinea rumenă a cuvântului pentru oamenii „livizi, desculți și rupți” ai acestui veac de abundență materială și foamete duhovnicească.
|
Pagină OrthodoxWiki despre Ianolide:
https://ro.orthodoxwiki.org/Ioan_Ianolide