View Single Post
  #3  
Vechi 29.05.2013, 00:20:40
Ekaterina's Avatar
Ekaterina Ekaterina is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 24.03.2012
Locație: Bucuresti
Religia: Ortodox
Mesaje: 2.284
Implicit Nevoințe pustnicești la Cheile Sohodolului

Maica Arsenia este una dintre monahiile care s-au lepădat de ele însele, încercând să se păzească tot mai mult de ispite, înarmate cu rugăciunea lui Iisus, nevoindu-se în aspră asceză în munte, în zona Cheilor Sohodolului, județul Gorj. Cu alte cuvinte, maica Arsenia este o pustnică.

Păstrează întotdeauna tăcerea, iar dacă o cercetezi fără ca ea să știe, o vei găsi veșnic cufundată în lucrarea rugăciunii inimii. În fiecare sâmbătă coboară la schit pentru a se împărtăși cu Sfintele Taine, iar duminica și la praznicele împărătești este nelipsită de la Sfânta Liturghie. Chilie îi este un bordei pe care un trecător obișnuit cu greu îl poate zări. Rugăciunea ei este întregită de post aspru, mâncând o dată în zi, după ora 16:00, iar miercurea și vinerea nu mănâncă nimic. În toată perioada Postului Mare, nu iese din chilie, nevoința fiindu-i mult mai aspră decât în oricare altă perioadă a anului. În Sâmbăta lui Lazăr coboară la schit și rămâne în așteptarea Marelui Praznic al Învierii cu celelalte maici. De 20 de ani are această rânduială.

Am vorbit doar de două ori cu maica Arsenia, pentru că bordeiul în care viețuiește este sus în munți, acolo unde frigul iernii și țipetele râșilor nu mai înseamnă ceva înspăimântător pentru ea, fiind întărită și de rugăciunile părintelui său duhovnic, la rândul lui pustnic.

„E bine să nu rămână nici o clipă fără rugăciune“

La prima întâlnire cu maica Arsenia am aflat un cuvânt de învățătură de mare preț, și anume cum se practică în sihăstrie Rugăciunea lui Iisus: „E bine să nu rămână nici o clipă a vieții fără rugăciunea inimii, pentru ca omul să nu se împrăștie cu cele lumești. Dar și cu rugăciunea asta e o taină. Din primii mei ani de pustie am învățat de la părintele Visarion, starețul de atunci al schitului, că rugăciunea desăvârșită a inimii este întregită oarecum. Noi, pustnicele, ne rugăm așa: «Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine, păcătoasa! Maica Domnului, ajută-mă!». Rugându-te la sfârșitul rugăciunii la Maica Domnului, nu se poate ca rugăciunea să nu fie încununată cu harul mult dorit, pentru că Maica Domnului mult poate înaintea Fiului. Așa ne-a învățat duhovnicul nostru și așa ne-am rugat în toți anii aceștia de pustie. Să știi și mata că diavolul la sihăstrie te pândește mai abitir decât oriunde, dar când o pui în rugăciune și pe Măicuța Domnului lângă Fiul, mare putere și mare apărare găsești. E nevoie numai atât: să te rogi tot timpul!“

Lumina din peșteră

Maica Arsenia merge zilnic într-o peșteră în care s-au nevoit mulți sfinți ai acestor locuri și acolo rostește ceasuri întregi rugăciunea lui Iisus. De două ori Dumnezeu a rânduit să ne întâlnim la peșteră și maica m-a îngăduit și pe mine, în micimea și păcatele mele, și mare folos am avut în urma rugăciunii din nopțile acelea. Dimineața, când am coborât dintre stânci, tocmai răsărea soarele, un răsărit din care simțeam binecuvântarea și lumina purtată pe aripi de îngeri. Numai cine a simțit roua dimineții la hotarul dintre noapte și zi poate spune că a pus început bun întru rugăciune, și asta pentru că nimic nu se compară cu mângâierea celei dintâi raze de soare, când metanierul alunecă printre degete, în timp ce gândul urcă spre măreția lui Dumnezeu, acolo, în inima munților.

O priveam pe maica Arsenia în timp ce se ruga, iar imaginea era de nedescris. Privirea îi era îndreptată către Psaltire, ca și cum ar fi lăsat să curgă rugăciunea și dorul de Dumnezeu, în același șuvoi de lumină. În noaptea aceea m-am tot întrebat cum poate lumina atât de puternic focul acela plăpând care apare dintr-o lumânare firavă, încălzind aerul rece care răzbate din pereții peșterii. N-am îndrăznit s-o întreb despre rânduiala pustnicească a locului, mulțumindu-mă că pot să o urmăresc în tăcere și să deslușesc fiecare mesaj care se contura din modul în care pustnica se ruga. Despre viețuirea în sihăstrie poți crede la un moment dat că respectivul sihastru se nevoiește în bordeiul său stăruind în permanentă rugăciune. De data aceasta aveam în față o altă perspectivă pustnicească, aceea a privegherii în peșteră și, ce mi s-a părut foarte important, era neîncetata rugăciune care o însoțea pe pustnica Arsenia în orice timp și în orice loc. Am mai cercetat și în alte dăți locurile acelea, pentru rugăciune, dar și din dorința de a o regăsi pe maica Arsenia. Din ziua aceea însă n-am mai văzut-o niciodată. (Sursa: Ziarul Lumina)
Reply With Quote