View Single Post
  #10  
Vechi 02.02.2009, 22:40:02
adorcrysti
Guest
 
Mesaje: n/a
Post

Recunoștință pentru ctitori

La finalul programului liturgic, IPS Mitropolit Teofan i-a acordat părintelui protosinghel Nicodim Gheorghiță, starețul Mănăstirii Hadâmbu, „Crucea Moldavă“ - pentru clerici (foto). „Ca semn de gratitudine, ca semn de mulțumire, pe care Sfânta Mitropolie a Moldovei și Bucovinei o arată față de părintele stareț Nicodim, îi oferim «Crucea Moldavă». Are părintele multe cruci în viață. În minunatul său suflet a avut capacitatea să poarte crucea atâtor restaurări pe care le-a primit aici. Peste aceste cruci, așezăm și «Crucea Moldav㻓, a subliniat Înalt Preasfinția Sa. Mitropolia Moldovei și Bucovinei a acordat mai multe distincții pentru cei care au sprijinit construcția noii biserici a Mănăstirii Hadâmbu. „Crucea Moldavă“ - pentru mireni a fost oferită familiilor: Costică Postârnac, Victor Norocea, Artemie Tălmaciu, Romică Sofronea, Cezar Cobuz. Au fost acordate, de asemenea, distincții de vrednicie altor binefăcători care au ajutat Mănăstirea Hadâmbu de-a lungul timpului.

Cu prilejul sfințirii bisericii noi de la Hadâmbu, PF Părinte Daniel a transmis un mesaj, citit, la finalul Sfintei Liturghii, de vicarul administrativ al Arhiepiscopiei Iașilor, arhim. Varlaam Merticariu

În lumina strălucitoare a marelui praznic al Nașterii Maicii Domnului și a evenimentului prilejuit de sfințirea noii biserici cu hramul „Acoperământul Maicii Domnului“ a Mănăstirii Hadâmbu, strălucește și dragostea lui Dumnezeu față de oameni și față de cei care astăzi au venit, în număr așa de mare, ca să se roage în noul sfânt lăcaș al acestei mănăstiri.

După spusele marelui istoric de artă Vasile Drăguț, Mănăstirea Hadâmbu, din județul Iași, în urma alungării călugărilor din mănăstiri de către regimul comunist (1959), a avut mult de suferit, devenind o ruină, întregul proces de degradare durând aproape 30 de ani.

Însă, cu ajutorul Bunului Dumnezeu, Mănăstirea Hadâmbu a fost redeschisă în anul 1990, chiar la începutul păstoririi noastre ca Arhiepiscop al Iașilor și Mitropolit al Moldovei și Bucovinei, când am numit ca stareț al mănăstirii pe harnicul protosinghel Nicodim Gheorghiță. De la acea dată, Mănăstirea Hadâmbu a cunoscut mai multe lucrări de amploare, printre care se numără și această biserică nouă, construită în stil moldav ștefanian.

Începând cu anul 1990, lucrările de restaurare, construire și reconstruire a mănăstirii au asigurat sfântului lăcaș dăinuire, dar și o temeinică dezvoltare, astăzi Mănăstirea Hadâmbu deținând un arhondaric mare și frumos, unde pot fi cazați peste 500 de pelerini, un agheazmatar, un muzeu, trei fântâni.

Toate acestea au fost realizate, ca și biserica, din donații sau sponsorizări ale credincioșilor, printre care se numără și distinse personalități și oameni de afaceri din județul Iași și din județele limitrofe acestuia.

O poartă deschisă spre cer

De asemenea, dintre clădirile vechi ale mănăstirii, care au avut de suferit în perioada când în mănăstire nu s-au aflat viețuitori, au fost restaurate în această perioadă: stăreția veche, zidul de incintă, biserica veche și turnul clopotniță, unde au fost așezate și cele trei clopote turnate la Cernăuți, prin bunăvoința câtorva credincioși din raionul Crasna.

În bucuria și lumina hramului Mănăstirii Hadâmbu și a sfințirii noii biserici, rugăm pe Maica Domnului să fie mijlocitoare pe lângă Fiul ei, Hristos Domnul, ca noua biserică să devină pentru cei prezenți și generațiile ce vor urma o poartă deschisă spre cer prin care se înalță rugăciuni către Dumnezeu, se aduce mulțumire pentru binefacerile primite de la El, se cere iertarea păcatelor, sfințirea și mântuirea oamenilor.

Felicităm obștea Mănăstirii Hadâmbu, în frunte cu părintele stareț Nicodim Gheorghiță, și pe toți cei ce au contribuit la zidirea, pictarea și dotarea acestei frumoase biserici.

Cu aceste gânduri, rugăm pe Hristos Domnul să vă binecuvinteze pe toți cei prezenți, să vă ocrotească și să vă călăuzească pe calea mântuirii, spre slava Preasfintei Treimi și binele Bisericii.

Renașterea unei mănăstiri uitate

Potrivit pisaniei Mănăstirii Hadâmbu, în anul 1659, voievodul Gheorghe Ghica i-a dăruit lui Iani Hadâmbu, fost chelar, un loc „în pădurea Iașilor la Dealul Mare“, pentru a construi acolo o biserică. Mănăstirea Hadâmbu, așa cum a fost construită ea începând cu anul 1659, era un complex fortificat reprezentativ pentru arhitectura moldovenească din secolul al XVII-lea. De-a lungul timpului, mănăstirea a fost supusă eroziunii timpului, vicisitudinilor istoriei, dar și răutăților și greutăților omenești. Pe la începutul veacului al XX-lea, Nicolae Iorga a vizitat mănăstirea și a admirat cu evlavie frumusețea locurilor, dar a deplâns, în același timp, starea jalnică în care ajunsese așezământul monahal.

După 1990, prin purtarea de grijă a mitropolitului de atunci al Moldovei, astăzi Patriarhul României, PF Părinte Daniel, după 30 de ani de uitare, Mănăstirea Hadâmbu a fost reînființată. În cei 18 ani, mănăstirea a fost restaurată, extinsă, devenind una dintre cele mai frumoase și căutate mănăstiri din țara noastră.

Începând cu anul 1996, s-a ridicat, la doar 10 metri distanță de zidurile vechii mănăstiri, așezământul bisericesc cu hramul „Acoperământul Maicii Domnului“, prin osârdia și vrednicia părintelui stareț, protosinghelul Nicodim Gheorghiță. Biserica este pardosită cu marmură de Rușchița, prelucrată în atelierele de la Holboca - Iași. Pictura sfântului lăcaș a fost începută de maestrul Vasile Buzuloiu și continuată de către ucenicul său, Vasile Gheorghiță. Demisolul Bisericii „Acoperământul Maicii Domnului“ servește ca paraclis, fiind pus sub protecția Sfântului Ierarh Nicolae.

Unul dintre cele mai mari pelerinaje din țară

În iarna anului 2003, pe 22 ianuarie, la Mănăstirea Hadâmbu a izbucnit un incendiu care a mistuit una dintre casele monahale. Toată casa s-a transformat în scrum, inclusiv obiectele bisericești adăpostite într-una dintre camerele acesteia. Icoana făcătoare de minuni însă a rămas intactă.

Aceasta a fost pictată în 1938 de preotul Octavian Zmău și donată schitului de egumenul acestuia, ieromonahul Iov Mazilu. A fost ferecată, ulterior, în argint de către meșterul Ion Contfas din Târgu Neamț. Coroanele sunt din aur, decorate cu pietre prețioase, rubine, safire și smaralde, donate de familiile Constantin Roxana și Elena Amariei din Piatra Neamț. Datorită minunilor care s-au întâmplat în urma rugăciunilor la această icoană, Mănăstirea Hadâmbu este căutată de credincioși din toată țara, pelerinajul care are loc pe 8 septembrie, în fiecare an, aici, numărându-se, cu siguranță, printre cele mai mari pelerinaje ortodoxe din țara noastră.

http://www.youtube.com/watch?v=sX5MyQ5xu6w
Reply With Quote