În prealabil postat de iustin10
Aici cred ca e doar o pb de logica ,adica e o limitare de exprimare din partea mea,cum deseori patesc,dar si o interpretare intr-un anumit sens din partea dv.Faptul ca suferinta ne e data sprea indreptare,pt cei ce sunt pe calea mantuirii,nu insemana automat ca acestia vor avea parte numai de suferinta toata viata.Caci Dzeu ne da cat putem duce.
Am vrut sa zic doar ca,atunci cand e sa vina suferinta,pt oricare,indiferent buni sau rai,pentru unii e prilej de indreptare,caci vad in ea voia lui Dzeu,iar pt altii e prilej de deznadejde,caci ei nu cred in Dzeu,si socotesc ca nu li se cuvine necazul respectiv .
Si,ca prin minune,chiar si dintre cei care nu cred,in urma suferintei,unii capata credinta,caci vad ca nimic in lume nu are de fapt sens (bogatii,putere,"prieteni",satisfactii etc) si ca singurul lucru care ajuta si da fericire si liniste,este rugaciunea in fata lui Dzeu.
Da sunt de acord aici,fericirea celor rai e doar aparenta.Fericirea adevarata este doar sa implinesti Cuvantul lui Dumnezeu
Sunt de acoord cu rostul necazurilor care frunmos l-ati enuntat.
Si ce e daca la aceste rosturi il adaugam si pe cel de incercare ,precum focul incearca o constructie si daca e de lemn va arde,iar daca e de metal va dainui si chiar se va cali.
Si precum sfintii in pustie se plangeau ca daca nu li se dau necazuri,inseamna ca nu mai sunt iubiti de Dzeu. Necazurile ne sunt date cu masura,atat cat putem duce,si au rolul de a ne desavarsi de a ne perfectiona mai rapid,asa cum bine ati aratat
|