Parintele Savatie spunea despre cei care mor cu patima betiei ca sunt considerati la fel ca sinucigasii si ca in mod normal nu se fac rugaciuni pentru ei. Adevarul este ca, daca ai mintea tulbure, nu prea vad ce rugaciuni mai esti in stare sa faci. Unul din exemplele pe care le-am intalnit in Pelerinul rus, a fost a unui ofiter care a pierdut tot datorita acestei patimi si era foarte aproape sa-si piarda si sufletul pana cand cineva i-a oferit o Evangelie. Desi a refuzat-o, desi a stat departe de ea mult timp, la un moment dat a zis sa incerce si de cate ori ii venea sa plece sa caute de baut, citea cate un capitol din Sf. Evanghelie. Astfel, incet-incet, a ajuns sa nu mai puna gura pe alcool si nici sa mai simta nevoia. Acest exemplu ar trebui experimentat indiferent de viciul pe care-l avem, iar reusita este sigura.
Totusi, trebuie sa recunoastem ca, daca nu avem si concursul celui in cauza, sansele de reusita sunt aproape zero.