Din „Langa Parintele Porfirie”
Editura Bunavestire 2002
Odată l-am întrebat: „Preacuvioase, această atractie sufletească si trupească, care se iveste între bărbat si femeie, este diavolească?”. Părintele mi-a răspuns: „Uneori da, alteori nu. Depinde”.
La următoarea întîlnire, am revenit la această problemă si mi-a spus mai concret: „Stii, ceea ce îndeobste numim fericire prin căsnicie există, însă cu o conditie: ca sotii să fi dobîndit avere duhovnicească, iubindu-L pe Hristos si îndeplinind poruncile Sale. Astfel vor ajunge să se iubească cu adevărat si să fie fericiti. Altminteri, vor fi săraci sufleteste, nu vor putea să dăruiască iubire si vor avea probleme demonice, care îi vor face nefericiti”.
Altădată mi-a descris mai bine lucrurile. L-am întrebat: „Preacuvioase, am auzit că problema insatisfacsiei dorintelor senzuale si sentimentale, între cele două sexe, rămîne nerezolvată, găsindu-si dezlegare, doar odată cu moartea”.
Părintele a reactionat foarte puternic: „Nu, măi, nu o mai numi problemă. Iacă, asa este”. Si schită cu palma si degetele o miscare peste pătura patului, arătînd ceva ce se misca înainte tîrîndu-se, apoi începînd încet-încet a se ridica de la pămînt si în cele din urmă, înăltîndu-se la cer. Această imagine pe care a schitat-o este întru totul opusă aceleia înfătisate de descrierile romantice ale unor iubiri extatice, care pornesti de foarte sus, pierd apoi din înăltime încet-încet iar la sfîrsit cad pe pămînt în chip nefiresc. Imaginea descrisa de Părintele prin gesturi era legată direct de „averea duhovnicească”, a cărei existentă sau absentă, creează in chip firesc un drum în sus sau în jos.
|