[silverstar]

[COLOR=green]Multi cred că doar câinii şi pisicile înţeleg limbajul omenesc şi pot fi prieteni ai omului. Realitatea însă, demonstrează că şi florile au sentimente. Nu-ţi trebuie neapărat studii de specialitate să le înţelegi, să le descifrezi mesajele. Citiţi aici: [/COLOR]

[SIZE=3][COLOR=green]Daliile... [/COLOR][/SIZE]

[COLOR=green]Intamplarea s-a petrecut nu departe de oras, acolo unde fratele meu are o curte si o gradina bine ingrijita, mandria intregii familii. Era intr-o sambata de august si zi de sarbatoare. Cumnata mea mi-a intins un cutit si m-a rugat sa aduc din gradina cateva dalii. Le-am ales pe cele mai frumoase si le-am pus pe masa asezata sub bolta de vita-de-vie din fata casei. Urma sa vina in vizita niste prieteni, blocari ca si mine, si fiecare ne straduiam ca totul sa fie cat mai frumos, cat mai primitor... [/COLOR]
[COLOR=green]Si, cum ziua era deosebit de placuta, musafirii si-au facut aparitia mai curand decat ne asteptam. Nici n-am observat care din cei veniti i-a intins cumnatei mele un superb buchet de gladiole de un crem cald, calm, cu frunze - sabii lungi si grele de-atata verde - mandre si parca sfidatoare. [/COLOR]
[COLOR=green]In clipa in care cumnata s-a intors spre vaza de pe masa sa le puna langa florile culese de mine, am sarit de pe prispa si-am strigat: "Nu! Se supara daliile...". S-a facut o liniste totala. Toti ochii s-au intors spre mine - care mirati, care compatimitori, care... "N-am mai auzit una ca asta...", a spus unul din musafiri, intorcandu-mi spatele. Incremenisem. Mi-era rusine, voiam sa se deschida pamantul si, printr-un miracol, sa dispar. "Florile acestea tin macar o saptamana", a rupt tacerea cumnata, privind cu ochii stralucind de bucurie la vaza acum burdusita de dalii si gladiole. [/COLOR]
[COLOR=green]Am plecat cu capul in pamant, umilita, cu sufletul greu si cu regretul de a nu-mi fi tinut gura. Cu siguranta, toti au gandit, daca nu chiar au si spus, ca sunt "suie". Am luat o patura si, cu o carte sub brat, m-am dus departe, tocmai spre capatul gradinii, ca sa nu ma mai vada nimeni. N-am reusit sa citesc nici un rand. Ore intregi am stat cu ochii pe cer, mangaiata din cand in cand de adierile blande ale unui vant caldut, certandu-ma, in gand, pentru gafa facuta. [/COLOR]
[COLOR=green]Tarziu, m-am furisat in casa si, numai ce-am pus capul pe perna, am adormit strivind intre gene o lacrima amara, o lacrima care ma apasase greu intreaga zi... [/COLOR]
[COLOR=green]Cand mi-am dat seama ca nu e vis si ca intr-adevar cineva ma striga, am iesit pe prispa, fara sa inteleg ce se intampla. "Uite, uite...", si un deget imi arata vaza. "Uita-te pe masa, nu vezi nimic? Ai avut dreptate... De unde ai stiut?" Frecandu-mi ochii, am coborat incet scarile si m-am indreptat spre masa in jurul careia toti stateau in picioare si priveau ceva nedumeriti... [/COLOR]
[COLOR=green]M-am apropiat si eu si atunci am vazut cum florile culese de mine se sufocasera, murisera. Tulpina lor se inmuiase si toate daliile erau cazute peste buza vazei ca niste soldati secerati de la mijloc. "Florile nu se amesteca", am spus. "Au si ele orgolii. Noi, oamenii, stim cum sa ne ferim de un intrus, dar ele... Ele reactioneaza asa cum vedeti." Am luat daliile din vaza si le-am asezat la radacina nucului. La fel de maiestoase, pe masa ramasesera doar gladiolele. Invinsesera...[/COLOR]