[zaharia_2009]

Ca tata nu simteam nici o implinire , nu intelegeam , nu vedeam rostul vietii .
Aveam o situatie financiara f. buna , aveam casa, masina, propriile afaceri . Din afara , paream o familie realizata , dar in suflet eu aveam un mare gol. Si cred ca era normal sa fie asa din moment ce in sufletul meu Hristos nu-Si avea loc.
Este o cintare f. frumoasa care se cinta la Deniile din saptamina patimilor : ,, Camara Ta Mintuitorul meu , o vad impodobita si imbracaminte nu am ca sa intru intrinsa. Lumineaza haina sufletului meu , datatorule de Lumina !" Sufletul meu nu avea Lumina , dar tinjea dupa Lumina Care este Hristos. Ma simteam apasat de tristete ca am facut copii intro lume care nu este buna- si eu nu reusesc sa fac nimic ca lumea sa fie mai buna . Dar incercam sa vad acest lucru fara Dumnezeu , Care ne spune : ,, Fara Mine nu puteti face nimic !"

Dar in tot acest timp am primit nenumarate semne de la Dumnezeu insa lucrul cel mai important este sa avem ochi sa le vedem ! Chiar starile mele sufletesti erau un mare semn pe care Bunul Dumnezeu mi le-a dat ca sa ma trezesc .
Dar am trait niste intimplari care ma puteau costa viata. Bausem intro noapte , la o petrecere, f. mult , asa cum defapt obisnuiam sa fac la chefuri. Am adormit si la un moment dat , m-am trezit si eram inafara corpului , iar eu ma luptam sa reintru in propriul corp ! A fost o lupta greu de descris in cuvinte , dar am zis ,, Tatal nostru" si imediat am reintrat in corp ! . Mi s-a intimplat si in alte dati sa am aceste stari- era cineva care ma tragea afara din corp. Acum , dupa multi , multi ani imi este clar ca erau demonii .
De fiecare data am reintrat in corp numai dupa ce am spus rugaciunea ,, Tatal nostru". Curios este ca viitoarea mea sotie , linga care dormeam, mi-a spus ca ea nu a simtit nimic , desi eu ,,urlam" in decorporalizarea mea . Pur si simplu, linga ea era un om care dormea...

Dupa multe asemenea intimplari am inteles ca este momentul sa ma intorc catre Dumnezeu.
Situatia mea financiara se schimbase pe nesimtite si devenea din ce in ce mai rea . Am incercat sa obtin niste reesalonari sau finantari suplimentare, dar ,,institutiile abilitate" s-au dovedit a fi niste parteneri pe care defapt nu te poti baza. Toate eforturile mele de a redresa firma s-au soldat cu esec. Institutiile in cauza promiteau rezolvari dar care nu s-au materializat niciodata. Bazindu-ma insa pe aceste institutii, la rindul meu faceam promisiuni partenerilor mei de care nici eu, la rindul meu nu m-am putut tine.
Incet-incet am ajuns la disperare. Sufeream nu pt. ca nu mai aveam o situatie financiara buna , ci pt. ca ii dezamagisem pe cei care mi-au fost aproape, care au avut incredere in mine si m-au sustinut.
Dumnezeu a facut ca in starea aceasta sa ascult un cuvint al parintelui Arsenie Papacioc : ,, Nu milogeala, ci barbatie duhovniceasca" in care se vorbea despre importanta rugaciunii lui Iisus: ,, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine pacatosul!"
Si asa am inceput sa spun si eu aceasta rugaciune ! Mi-era clar ca numai Dumnezeu ma mai poate salva si mai poate salva situatia. Toate lucrurile atunci imi mergeau prost de tot. Nici nu mai puteam dormi. Indiferent cit de mult ma straduiam sa adorm , nu reuseam . Ma gindeam ca in scurt timp voi muri, chiar i-am spus si sotiei unde sa ma inmorminteze !
Depasisem si gindurile de sinucidere , dar nu cu puterea mea . Dramul de credinta pe care minunata mea bunica mi l-a sadit in suflet cindva , cindva tare de mult , incepea sa lucreze ! Stiam de la dumneaei ca este un pacat fara de iertare sa iti iei viata.
Dar aminindu-mi de Dumnezeu am inceput incet-incet pe la biserica. Intram in cite o biserica , oricare, care-mi iesea in cale si ma rugam citind Paraclisul sau Acatistul Bunei Vestiri a Preasfintei Nascatoare-de-Dumnezeu..
Mai stiam ca intotdeauna inainte de moarte este bine sa te spovedesti si astfel am ajuns sa ma si spovedesc . La prima spovedanie la care am ajuns parintele mi-a spus cu o convingere nemaintilnita la spovedaniile anterioare : ,, Uite cum a suferit Mintuitorul pt. a spala pacatele noastre !"si mi-a dat sa tin in mina in timpul spovedaniei crucea .
Atunci incet-incet duhul meu s-a inmuiat si am inceput sa pling cum nu am mai facut-o nici o data , din tot trupul meu si din adincul strafundului sufletului .
Seara de dupa aceasta spovedanie a fost prima dupa mult-mult timp in care am reusit sa dorm cum dormeam in pruncie.
revin si completez ca inainte de a merge la preot am fost la psiholog , la psihiatru, la medicul de familie , la acupuncturist , la homeopat, am luat tot felul de calmante , de somnifere dar fara nici cel mai mic efect !
Aceasta prima spovedanie facuta dupa mult timp a fost totusi mai sumara, dar peste o luna am fost iarasi la spovedit, dar de data aceasta mult mai bine pregatit. Am consultat un indrumar , mi-am notat pacatele descoperite astfel si mi-am facut rugaciunile dinainte de spovedanie.
Dupa aceasta spovedanie m-am simtit cu adevarat minunat, simteam efectiv ca zbor. Cei care se spovedesc curat cunosc f. bine aceasta senzatie !

- mai este pina cind Dumnezeu m-a reprimit -