Eram cred prin clasa a VI-a cand nu-mi invatasem la nu stiu care obiect si am vrut sa chiulesc. Dar cum ar fi aflat parintii, am mers la cancelarie si am spus ca ma simt rau, iar dirigintele m-a trimis acasa. Parintii erau la treaba lor, dar cam trebuia sa apara. De teama ca ma vor surprinde jucandu-ma si o incasez, m-am bagat in pat si am inceput sa clantan din dinti ca si cum as avea frisoane. Ma gandeam cat de minunat ar fi daca as putea vorbi in gand cu cineva care sa-mi spuna ce sa fac. Instantaneu am inceput sa aud voci (de fapt mai mult soapte), care desi erau clare, nu aveau nici o noima. M-am speriat urat de tot si am zis imediat ca nu mai vreau si sa plece, iar ele au disparut pentru totdeauna. In cinci minute a venit mama care m-a gasit cu 39,5 febra. Si totusi, vocile nu erau efectul febrei fiindca atunci abia ce ma asezasem in pat. N-am vorbit niciodata cu nimeni despre acest lucru, dar amintirea vocilor m-a urmarit toata viata. Ele (cred) nu asteapta invitate de doua ori, iar daca se instaleaza, e greu sa le mai alungi.
Istorisirea mea nu stiu daca are vreo legatura cu fantomele (casa in care locuiam era construita de parintii mei, destul de recent), dar fenomenul poltergeist se pare ca exista si cel putin in Marea Britanie este aproape unanim acceptat. Ce anume este, cine poate sti? Cazurile mediatizate, sunt din lumea noastra. Cele mai putin cunoscute sunt din viata pusnicilor, cand ajung sa se lupte cu diavolul fata catre fata.
|