[sherlock_holmes]

P.S. Cum adica “din biserica ta (si a noastra)”? Parca te dadeai antiecumenist. Fii, domnule, consecvent daca vrei sa ai credibilitate!

Adica ROCOR-ul parintelui Serafim Rose ( si al tau,daca chiar asa este) este si ROCOR-ul meu si al oricarui ortodox traitor.Iar Sfintii vostri sint ai vostri intr-o f. mica masura ( pentru ca au fost si sint in comuniune cu noi ),iar noi ii cinstim cu mult mai mult decit voi, poti sa intri pe acelasi site sa te convingi.Auzi la el,

Seraphim Rose nu este sfint,iar parerile lui nu obliga pe nimeni la nimic

....bla,bla,bla,de Sfintul Ioan Maximovici nici nu pomeneste...dar ma trimite inapoi,la viata Bisericii inainte de 1924.

Omule,daca un Sfint Parinte spune cuvintul jertfa,de exemplu...viata acestui cuvint este jertfirea sfintului ( prin rugaciune de o viata,sau privatiuni de tot felul,sau asceza,sau mucenicie )...dar acelasi cuvint,jertfa...in gurile voastre,ale calendaristilor...ar insemna sa omori citeva sute de eretici.Voi folositi cuvintele sfintilor pe rol de gloante de mitraliere...

Ti-am mai spus cindva,citeste epistolele Sfintului Apostol Pavel din Sfinta Scriptura,sa vezi cum se adreseaza ereticilor...asa i-a si adus pe multi la dreapa credinta ( ca toti apostolii de altfel )...urmeaza lui Dumnezeu,care atunci cind evreii au vrut sa o omoare cu pietre pe femeia adultera ( conform canoanelor din acea vreme )...ce le raspunde ?...cel fara de pacat sa ridice primul piatra...si au plecat cu totii.Poate ca voi calendaristii,daca ati fi trait in acea perioada,chiar ati fi omorit-o pe biata femeie,ca deh,litera Scripturii plus lipsa pacatelor personale...la fel si cu sabatul,mai mult ca sigur ca nu l-ati fi recunoscut pe Iisus Hristos ca Dumnezeu,deh...tot dupa litere,precum evreii farisei.

Haide sa vedem viata unor cuvinte ale sfintilor,si inainte de 1924,sper sa nu explodezi:

....citat.....

1. Scrii că:

„De unde a cules (părintele Epifanie) informaţia că în subiectele dogmatice avem perioade de aşteptare şi că nu începem imediat să reacţionăm împotrivă, ci mai amânăm îndepărtarea ereticilor prin caterisire?” (pag. 3). Mai jos scrii arătând prin multe „dovezi” că în privinţa dogmelor niciodată nu se îngăduie iconomia şi sfârşeşti: „Biserica noastră niciodată nu a îngăduit iconomia în domeniul dogmelor şi al credinţei ortodoxe” (pag. 4).

Încurci cumplit lucrurile, iubitule. Una este adoptarea de către Biserică, de dragul iconomiei, a unei oarecare învăţături străine şi includerea ei în dogmele Bisericii ca adevăr şi cu totul altceva este îngăduinţa arătată faţă de persoane rău slăvitoare şi care învaţă învăţături străine. Primul lucru este de neconceput şi niciodată nu s-a petrecut şi nici nu se va petrece, pentru că Biserica este „stâlp şi temelie a adevărului“, nu vistierie de rătăciri şi de erezii.
Al doilea lucru însă, adică îngăduinţa arătată faţă de persoane rău slăvitoare, s-a făcut de multe ori. Întrebi de unde am cules informaţia? Din Istoria Bisericească, prea iubitule. Cerceteaz-o cu atenţie şi vei vedea dacă Biserica cunoaşte sau nu „perioade de aşteptare“. Sunt în afara adevărului cele scrise în epistola mea că Biserica, folosind iconomia, i-a suferit veacuri întregi pe rău slăvitorii latini? Au existat chiar cazuri în care îngăduinţa nu a fost temporară, ci permanentă. Biserica, părinte Teodorite, este împărăţia harului, nu tribunal corecţional, nici Curte marţială. Ca atare, ea priveşte foarte departe şi cercetează mulţi factori înainte de a hotărî. Vrei un exemplu? Nu ştii cazul Fericitului Augustin? Învăţătura lui despre „predestinaţia absolută” este pe de-a-ntregul rău slăvitoare, iar aceasta nu este singura lui greşeală. Şi cu toate acestea Biserica, luând în considerare mulţi factori, niciodată nu l-a condamnat, deşi au trecut de atunci cincisprezece veacuri. Dacă ai fi trăit atunci şi ai fi văzut îngăduinţa Bisericii faţă de învăţăturile greşite ale lui Augustin, ai fi renegat-o şi ai fi ieşit din ea. Astăzi vei găsi şi vei înşira multe îndreptăţiri pentru această poziţie a Bisericii, dar să fi trăit atunci…


Vrei să afli şi un alt caz minunat de iconomie pe care îl citează Sfântul Atanasie cel Mare în epistola sa către Rufinian? Ascultă şi te înfricoşează de nespusa îndelungă răbdare şi îngăduinţă a ei. După încetarea silniciei ariene s-au întrunit multe sinoade de episcopi ortodocşi, înaintea acestora s-au prezentat episcopi şi clerici acuzaţi, care mai înainte se alipiseră de erezia lui Arie. Unii dintre ei şi-au dezvinovăţit purtarea zicând:

„Noi nu am fost de acelaşi cuget cu Arie. Nu! Ci ne-am gândit că dacă vom sta împotrivă, vom fi surghiuniţi, iar pe scaunele noastre vor veni alţii, cu adevărat arieni, care ar fi adus nenorociri Bisericii. De aceea am hotărât să primim erezia şi să ne făţărnicim că şi noi cugetăm cele ale lui Arie până ce se va depărta primejdia“.

Cu adevărat, o uriaşă iconomie, iubite părinte Teodorite. Ascultă însă şi continuarea. Sinoadele, folosind iconomia, nu au dezaprobat această uriaşă iconomie. Iar acei episcopi care nu au fost conducători în erezie, ci numai au semnat o mărturisire eretică, nu numai că au fost primiţi iarăşi în sânul Bisericii, ci chiar au fost aşezaţi în episcopii. Unele ca acestea au săvârşit Sinoadele, părinte Teodorite. Sfântul Atanasie cel Mare este de acord cu acestea şi le adoptă, îndemnând pe fiul duhovnicesc şi împreună-slujitorul său Rufinian ca să le primească şi el şi să pună în aplicare cele hotărâte, fără a învinui Sinoadele de prea multă îngăduinţă. Îl îndeamnă de asemenea să facă cunoscute hotărârile clerului şi poporului de sub povăţuirea sa, aşa încât şi ei să afle cum stau lucrurile şi să nu arunce împotriva lui (a lui Rufinian) acuzaţii cum că ar fi prea îngăduitor cu ereticii. (Precum vezi, fraţii tăi superzeloţi şi superortodocşi nu au lipsit din nici o epocă…) Dar iată textul:

„…Când a încetat silnicia ce se făcuse, s-a adunat sobor, de faţă fiind episcopi şi din alte părţi. S-a făcut, aşadar, sobor şi de către episcopii care locuiau în Ellada, precum şi de cei care locuiau în Spania şi în Galia. Iar lucrul acesta a plăcut (părinţilor soborniceşti) pretutindeni, ca şi aici: ca acei întâi-stătători ai necredinţei care s-au pocăit să fie iertaţi, dar să nu li se dea loc de clerici, iar celor ce nu au fost fruntaşi în erezie, ci au fost traşi cu sila, s-a hotărât să li se dea iertare şi să aibă şi loc de clerici, mai ales că s-au dezvinovăţit în chip vrednic de crezare, şi soborul a fost de părere că purtarea lor s-a întemeiat pe oarecare iconomie, deoarece aceia au dat încredinţare că nu căzuseră în păgânătate, ci, ca nu cumva să fie numiţi alţii, care să strice Bisericile, au ales să se plece în faţa silei şi să poarte povara decât să piară noroadele. Şi spunând acestea, ni s-a părut că vorbele lor sunt vrednice de crezare, pentru că şi Aaron, fratele lui Moise, în pustie a îngăduit călcarea de lege a poporului, ca nu cumva, întorcându-se în Egipt, să rămână în idolatrie. Şi, într-adevăr, la arătare bun temei avea: că rămânând poporul în pustie era cu putinţă să înceteze cu necredinţa, în timp ce întorcându-se în Egipt şi-ar fi aţâţat şi mărit necredinţa. Din această pricină a fost cu putinţă să se ierte şi ceea ce s-a făcut de către cler. Şi s-a dat iertare celor care au fost înşelaţi şi au suferit silnicie. Acestea le spun Evlaviei Tale deoarece am îndrăznire să cred că cele care s-au hotărât le va primi sufletul tău cel iubitor de Dumnezeu şi nu va osândi cumpătarea cu care au hotărât pedepsele cei ce au făcut soborul în acest fel. Fă să se citească acestea clericilor şi poporului care se află sub cârmuirea ta, ca astfel şi ei să cunoască şi să nu te clevetească că te porţi aşa faţă de aceia” (V.E.P.E.S., vol. 55, pp. 86-87)

...

Hei,mai traiesti...aloooo ?

Uite si aici,la intrebari stiliste naive,ce raspuns primesc:

http://strajeriiortodoxiei.blogspot....ive-arhim.html


PS.arata-mi canonul prin care Iisus Hristos Dumnezeu a fost ierarhul vostru,imediat dupa anul 1924...si ai sa vezi atunci unde a fost ( si unde nu a fost ) si este Biserica.....canonul am zis.