Acelasi raspuns mi l-a dat si primul meu duhovnic atunci cand l-am intrebat :)...imi amintesc ca am avut oarecum senzatia ca ar avea mai multe de spus dar ii este frica ca nu pot duce. Nici atunci nici acum nu am reusit sa imi gasesc implinire in talcuirea aceasta. Evident nu stiu o boaba de greaca veche dar din comentariile pe care le-am mai citit este tradus corect prin „a uri”. Ca atare ma gandesc ca sensul profund al cuvantului nu poate fi gasit in „a iubi mai putin” ori „a nu iubi mai mult” ci trebuie sa porneasca prin trimitere la o anumita respingere. In mod clar, asa cum sublinia si Raoul nu poate fi vorba de o respingere care sa aiba ceva de a face cu intunericul, dar cred ca Mantuitorul a folosit „a uri” pentru a desemna o respingere puternica. In ce conditii trebuie sa fie activata aceasta respingere, care este izvorul ei launtric, cum si cand se va dovedi ca e o expresie a dragostei catre care suntem chemati sa o avem fata de aproapele, asta nu stiu. De fapt nici celelalte lucruri nu le stiu, sunt doar expresii ale intelegerii mele actuale...sper sa „ne lamurim” mai bine aci...


acea comparatie pe care eu nu pot sa o asimilez: „intai Dumnezeu, abia pe urma propria-mi persoana”. Ierarhia e evident corecta dar nu presupune acea respingere violenta la care trimite cuvantul „ura”...cred ca trebuie sa mai fie ceva...


care moarte trupeasca sau sufleteasca?

edit: respingere e un termen mult prea vag. Incerc sa vorbesc despre o dispozitie de a renunta la comuniune, dispozitie care sa permita in caz de nevoie renuntarea totala la comuniune, renuntari(totale sau partiale) care daca ar fi cazul sa fie implinite, ar lua, prin contextul unilateralitatii lor, forma unei respingeri.

edit secund: după edit prim realizez ca s-ar putea sa vorbesc despre acelasi lucru, cu alte cuvinte „sa ma cert singur”.