Prin pomelnice se poate face o radiografiere foarte exacta a societatii
Din experienta parintelui Partenie Apetrei
"Inaintea moastelor Sfintei Parascheva sunt depuse cererile a nenumarati credinciosi care, cu speranta in ajutorul ei, lasa pomelnice pentru perioade mai scurte sau mai lungi. Pe o bucatica de hartie e descris un destin. Nume si situatii. De obicei dureroase. Boala, esec in casatorie, lipsa serviciului, patimi sunt doar unele dintre lucrurile care se doresc inlaturate din viata solicitantilor, cu ajutorul lui Dumnezeu. Ceea ce confera si mai multa greutate cererii este tocmai faptul ca pomelnicul, in majoritatea situatiilor, reprezinta o ultima speranta. Vine dupa vestea groaznica primita de la medic, dupa parasirea casei de catre unul dintre soti etc. In destule cazuri, insa, are si caracter profilactic: luminarea mintii, ajutor la examene, indepartarea de tovarasii rele, gasirea unui partener de viata potrivit etc. Multe dintre pomelnice sunt expresii ale recunostintei pentru ajutorul deja primit. Sigur ca sunt insotite de alte si alte cereri, exprimate cu convingerea ca... se poate.
Imi amintesc ca la o predica duminicala din catedrala, in care am abordat problema iertarii, am mentionat un lucru care ma frapase in acea dimineata: pomenind, ca de obicei, pomelnicele in timpul Utreniei, mi-a atras atentia o hartie scrisa pe doua coloane. Pe una erau mentionati membrii familiei si prietenii acestora. In jur de sapte persoane. Se cerea mai jos izbavirea de dusmanii scrisi in cea de a doua coloana: vreo 13 nume. "Ingrozitor!", mi-am zis. "O societate in care ajungem sa avem mai multi dusmani decat prieteni ridica un mare semn de intrebare". Si cand te gandesti ca acei "dusmani" sunt frati de-ai nostri, botezati, spovediti, impartasiti si poate cu multe pomelnice scrise pentru... izbavirea de dusmani.
Ce sa faca "cititorul de pomelnice"? Se roaga Domnului cu nadejdea implinirii. Daca sunt mai multi "cititori", cu atat mai bine. Daca starea lor duhovniceasca este buna, iarasi avem un surplus de binecuvantare. Si zilele curg, pomelnicele sunt reluate, suspinele din hartii sunt rasfoite iara si iara, pana coboara mila Domnului. Cand vrea El. Uneori raspunsul intarzie sau nu vine. "Cititorul" s-a achitat de datorie. Uneori, marcat de unele situatii, prelungeste ruga dincolo de solicitarea credinciosului. Si spera. Si insista... aplecat deasupra hartiei, Cu ochii obositi de atatea sute sau chiar mii de nume depuse la picioarele Parintelui ceresc. Alteori, ramane uimit de cata razbunare si ura zac in pomelnice. Cum sa citeasca el: "Pedepseste, Doamne, pe..."!? Pr. Petru Sidoreac
|