eu cand ma gandesc la moarte, ... nu mi-e frica de moartea mea, sper doar sa fie usoara, sa nu sufar, sa nu ma chinui si sa nu chinui pe altii mai ales ... darrrrrr ce mi-e extraordinar de frica cu privire la moarte este ca in urma mortii mele sa nu sufere copiii mei ... hai ca sotul, familia si mai revin, isi mai refac viata, dar un copil fara mama mi se pare groaznic ... (pacat de copiii aia cu mame care nu se pot chema nici macar oameni, ci animale si nici atata, ca pana si animalele pot avea instict matern mai dezvoltat decat oamenii)... eu am crescut fara mama, chiar daca ea traia si stiu ce greu e sa nu ai o mama langa tine, sprijinul si iubirea ei ... imi doresc din tot sufletul sa traiesc macar pana sa ii vad la casa lor, cu familiile lor, pe picioarele lor si apoi potopul cu mine .... eu stiu ca orice s-ar intampla Dumnezeu are grija de toti, chiar si de niste copii orfani, vorbind in general, dar cu nimik nu se poate inlocui grija si iubirea de mama pentru copiii ei, adica si familia, mama cat si tatal unui copil ... mi-e foarte mila de copiii parasiti, orfani, de prin orfelinate si plasamente unde sunt tratati destul de prost ... si cresc cu dureri fizice si sufletesti ...
cand ma gandesc la viata .... ma gandesc sa imi ajut copiii sa creasca mari, sa fie buni, iubitori, sa isi faca un rost in viata, sa aiba o familie ... si eu ... sa imi gasesc o slujba si sa traiesc cu sotul (automat si cu Dumnezeu) pana la cele mai adanci batraneti ...
|