http://ro.orthodoxwiki.org/Iisus_Hristos
Iisus Etimologia numelui.
Iisus a fost menționat în textul grec al evangheliilor ca Ιησούς Χριστός, în transcriere latină Iesus Christus.
Prenumele vechi evreiesc este Ieșua, "ישוע", care înseamnă "YHWH mântuiește". Această formă a fost elenizată inițial sub forma Iason (Ἰάσων),[24] apoi a fost transcrisă sub forma Iησους Iēsoûs, în greacă, de către traducătorii Septuagintei, cu referire la alte persoane purtând același prenume. Pe de altă parte, forma grecească Χριστoς, Khristós este o traducere a ebraicului "משיח" mașiakh (de unde în românește - Mesia), care înseamnă uns.
Prenumele în limba română provine din limba slavonă Їисоуса, care a fost preluat din limba greacă, unde la inițială este un hiat. Cea mai veche grafie în limba română cu caractere latine a fost Jssus (Catehismul lui George Buitul, tipărit în anul 1701 la Cluj).
În limba română forma Iisus Hristos, utilizată în prezent de Biserica Ortodoxă Română, este preferată de majoritatea credincioșilor ortodocși.[necesită citare]
Grafia Iisus este etimologică, ea reproducând sunetul η din Ιησούς, care în latină a fost redat ca e. Tendința de a se citi ca i în greacă a început din Evul Mediu. Transliterarea Iisus în limba română, folosită în Bibliile ortodoxe și în majoritatea literaturii ortodoxe moderne, este o recurență slavonă, fidelă scrierii grecești (alfabetul slavon este derivat din scrierea greacă, iar Biserica Ortodoxă Română a folosit scrierea slavonă până la începutul secolului al XX-lea). Argumentului etimologic pentru scrierea Iisus i se adaugă faptul că, pe lângă limba greacă, sursa tuturor limbilor europene pentru numele Iisus, atât în ebraică (Iehoșua, Ieșua), cât și în limbile europene începând cu latina (Jesus, în care j nu reflectă sunetul scris așa în franceză, ci aproximantul latin [j]) numele este pronunțat cu două sunete înainte de primul s, anume [i-e], [i-i] sau [j-e], iar în limbile moderne sunetul inițial poate fi [ʒ] (fr. Jésus) sau [dʒ] (engl. Jesus). Aceste paralele etimologice pot motiva utilizarea a două litere înainte de s și în limba română.[25][26][27][28][29]
În literatura română a fost folosită cu precădere forma Isus,[30] care reflectă pronunția unei părți semnificative a vorbitorilor. Dicționarele limbii române oscilează între cele două forme.
Există și părerea conform căreia forma Isus ar translitera cuvântul ebraic pentru măgar și ar trebui evitată din acest motiv. Această idee este, însă, greșită.[32]
Din punct de vedere fonetic al limbii române, folosirea numelui cu doar un singur "i" automat implică accentuarea[necesită citare] acestui "i", respectiv "ĺsus" și scurtarea timpului de pronunție. (Un exemplu similar în limba română este pluralul substantivului "copil" respectiv "copií".[necesită citare]) Alipirea celui de-al doilea "i" permite mutarea accentului pe litera "u",[necesită citare] făcând astfel să corespundă din punct de vedere fonetic[pleonasm?] cu limba vorbită, dar și cu "Ιησούς" (Iesús),[33] așa cum este pronunțat in limba greacă, în forma originală a Noului Testament.[33]