Sora, sa ma ierti, daca tu numesti "ortodoxie" renuntarea la sapun parfumat, tin sa-ti amintesc ca numim sfant pe Imparatul Justinian, si atat pe vremea lui cat si mai tarziu, Bizantul atinsese un adevarat rafinament in podoabe, parfumuri, bijuterii. Asta, vorbind de Bizant. Ca apropos de sapun parfumat, ai un pasaj edificator cine cartea la episodul risipei (!) de mir de nard al desfranatei. Ca sa intelegi ca nu apar vreo "moliciune" proprie, eu ma spal cu apa chioara plus dezinfectante plus ce sapun s-o nimeri (de obicei, cel putin la servici, se nimereste "cel mai ieftin pe care-l cumpara o clinica privata cu patron nu tocmai darnic"), dar ca sa intelegi ce cred eu ca reprezinta renuntarea la sapun parfumat, apoi exista niste frati si niste surori care se "parfumeaza" cu niste indreptatiri de numa-numa in fata "ereticilor" si "ratacitilor". Numai ca spre deosebire de muntii spiritului Antonie, Sisoe sau Eftimie, astia mai "moderni" cand ridica la cer mainile (nespalate cu sapun parfumat) nu fac nici o minune. Iar cand intalnesc un om "cazut intre talhari" dau sa se intoarca la Ierusalim, nu prea se risca la Ierihon. Eu poate o sa starnesc vreo sminteala, dar cred ca necurat nu e uzul niciunei materii a lumii, ci gresita identificare a locului care i se cuvine. Daca-i cumpar sapunul cel mai parfumat sotiei mele legitime, savarsesc in lume acelasi lucru pe care-l face preotul tamaind biserica. Daca crezi altceva, sa fii convinsa ca tocmai ai iesit din ortodoxie in plin catolicism sau mai rau, pe la protestantii lui Calvin din Geneva.