[HoratiuM]

Hristos a înviat!

În prealabil postat de catalin2

Sper doar sa nu continuam vreaun dialog pe tema care e mai destept.

D-apoi măi Cătăline, chiar aşa! Pen’ ce să mai purtăm noi discuţii de-aiestea, „că care-i mai dăştept”? Nu-i clar pentru toţi că tu eşti ăla?

Păi, să vedem:

În prealabil postat de catalin2

Harul este ceea ce scrii tu acolo, si invatatura indumnezeirii prin har, iar harul este o energie necreata in conceptia ortodoxa. La inceput Adam avea si har, l-a pierdut si l-am putut recapata la Cincizecime.

Deci, spui tu, înainte de Întrupare nimeni nu a venit cu Harul în contact, nimeni nu L-a văzut pe Dumnezeu. Asta ar implica faptul că lui Moise nu îi strălucea faţa pentru c-ar fi venit în contact cu Harul. Asta ar implica şi faptul că Avraam nu L-a văzut la stejarii lui Mamre pe Dumnezeu. Nici Iacov n-ar fi văzut Faţa celui Prea Înalt fără să moară, nici cei 70 de bătrâni urcaţi pe Sinai cu Moise şi Aaron nu L-ar fi văzut pe Dumnezeu fără să moară. Nici Sf. Ilie n-ar fi cu adevărat sfânt, şi nu carele cereşti l-ar fi ridicat la Cer. Nici Templul lui Solomon nu s-ar fi umplut de Lumina increată a lui Dumnezeu când a fost sfinţit, în faţa întregii case a lui Israel. Nici Isaia, Daniel, Zaharia, Osea şi toţi ceilalţi nu ar fi avut viziunea lui Dumnezeu în proorocirile lor. Eşti bun la cateheză, creştinule! De unde ţi-o citeşti? Editura „patru labe”?

În prealabil postat de catalin2

Panteismul sustine ca divinitatea este impersonala si toate lucrurile sunt formate din aceasta, adica un fel de energie universala.

Panteismul înţelege prin impersonalitatea unei substanţe fundamentale — cu alte cuvinte, absenţa oricărei diferenţe în cuprinsul ei — faptul că divinitatea este doar substanţă monotautologică, nu şi subiect, şi mai afirmă şi că nu există nici o diferenţă între fiinţa determinată şi cea absolută — cu alte cuvinte, între creat şi Increat. Deci, panteismul spune că nu există diferenţă reală, adică multiplu real: 1. în esenţa Principiului; 2. în definiţia creaturii. Or, creştinismul spune că diferenţa sau multiplul există atât în Esenţa Principiului (Dumnezeu este Unitatea a Trei Momente coesenţiale), cât şi în definiţia creaturii care a fost scoasă dintr-un nimic originar pentru ea, adică dintr-o diferenţă secundă şi determinată faţă de Cea a Principiului în El Însuşi.

Deci nu e de ajuns să spunem că panteismul ar afirma că universul este alcătuit din divinitate sau cum am mai vrea s-o formulăm; pentru că şi în creştinism ni se spune că din Dumnezeu am fost „născuţi”; adică scoaterea din nimic înseamnă, de fapt, manifestarea lui Dumnezeu în acest nimic şi aducerea lui la act din privaţia care îl constituie. Atât doar că nimicul fiind determinat, nu absolut prin chiar Absolutul divin (atenţie mare!), nici manifestarea lui Dumnezeu în nimic nu duce decât la actualizarea determinată a nimicului — deci la apariţia creaturii.
Ci, în panteism, nu doar Principiul e lipsit de diferenţă în Sine (deci de subiectivitate, de conştiinţă, de viaţă, de activitate), dar şi creatura este emanată nemijlocit din unitatea primordială nediferenţiată, fără acest termen mediu care este nimicul.
Aşa că povestea cu „energia universală” este o expresie cât se poate de prost găsită, pentru că universalul este diferenţiat întotdeauna de vreme ce este nimic altceva decât unitatea mai mult sau mai puţin abstractă a unui multiplu. Or, multiplu nu poţi avea fără diferenţă ontologică, adică tocmai ceea ce spune panteismul că i-ar lipsi substanţei monoidentitare…

În prealabil postat de catalin2

Harul din ortodoxie nu este divinitatea, ci energie necreata si nu este prezent in toate, ci doar fiintele rationale pot avea parte (ingerii si oamenii).

1. Harul nu este divinitatea? Adică nu este Dumnezeu? Unde ai citit tâmpenia asta? În mod sigur nu la Sf. Grigorie Palamas care spune, negru pe alb:

Noi înţelegem că fiinţa şi lucrarea sunt una nu reducându-le la aceeaşi însemnare, ci considerându-le nedespărţite, Dumnezeu întreg, unic şi etern fiind cunoscut neîmpărţit prin fiecare din lucrări. Din aceasta se vede că Dumnezeu nu e compus, ci simplu. […] Sunt deci de acord cu noi şi contrarii noştri (deşi nu în sensul corect) că lucrarea necreată a lui Dumnezeu este aceeaşi cu fiinţa lui Dumnezeu, dar nu admit şi că nu e aceeaşi. Noi am dovedit aici în chip clar şi că nu e aceeaşi.

[„Viaţa şi învăţăturile Sfântului Grigorie Palama” de D. Stăniloae, ed. Scripta, Bucureşti, 1993, p. 219]

Şi încă:

Nu e identic harul îndumnezeitor cu dumnezeirea? Dar nu numeşte de multe ori, în minunatele sale capitole şi în tratatele mai extinse dumnezeiescul Maxim, dumnezeirea, nefăcută (αγενητον), ca una ce nu e făcută, ci se arată neînţeles în cei vrednici?[…]…după dumnezeiescul Maxim, tot ce e Dumnezeu, e şi cel îndumnezeit prin har, afară de identitatea după fiinţă. Deosebirea aceasta provine de acolo că cei ce se împărtăşesc de harurile îndumnezeitoare ale Duhului, nu se împărtăşesc şi de fiinţă.

[Idem, p. 231]

Şi încă:

Să nu ne amăgească cu cuvântul Dumnezeu, care e comun şi fiinţei lui Dumnezeu şi lucrărilor dumnezeieşti; căci unul este Dumnezeu în fiinţă şi lucrare, unul singur ca fiinţă atotputernică. Din creaturi nu privim pe Dumnezeu, ci cunoaştem, nu fiinţa Lui, ci puterile şi lucrările Lui necreate. Din aceste puteri şi lucrări necreate apoi cunoaştem pe Dumnezeul nostru, că e fiinţă atotputernică.

[Idem, p. 251]

Şi încă:

Acum să mai luăm aminte la apostol care a folosit articolul când a vorbit de Duh, arătând că harul care se mişcă şi lucrarea aceasta e Duhul Sfânt. „Fiecăruia, zice, se dă arătarea Duhului spre folos” (1 Corinteni 12:7). […] Deci harul care se varsă în sens propriu de la Duhul dumnezeiesc este Duh Sfânt şi nu anumite însuşiri ale creaturilor ca necorporalitatea, invizibilitatea, nesfârşitul, raţiunea şi simţirea şi cele asemenea…

[Idem, p. 288]

Şi încă:

Faptul că se arată împărţită această lucrare — adică Duhul din aceia — dar e totuşi din Duhul, dovedeşte cu atât mai vârtos că nu e nici fiinţa, nici ipostasul Duhului. Iar că se şi împarte şi e şi din Duhul, a prevestit Dumnezeu prin profetul Ioil căci n-a zis: Voi vărsa în zilele din urmă Duhul meu, ci: „Voi vărsa din Duhul meu”. […] Amintind apoi că Domnul, spunând în Evanghelii că cu degetul lui Dumnezeu scoate demonii arată că acest deget e şi Duhul Sfânt, cum a arătat un altul dintre evanghelişti…

[Idem, p. 291]

Şi încă:

Împreună cu toate acestea sunt învăţat şi că lumina care a strălucit pe Tabor nu e nici o aparenţă sau creatură şi mai prejos decât gândirea, dar nici fiinţa lui Dumnezeu — două rele diametral opuse şi egale în impietate —, ci o energie necreată şi fiinţială a lui Dumnezeu care este şi se numeşte şi dumnezeire, Împărăţie, strălucire şi celelalte nume cuvenite lui Dumnezeu.

[Sfântul Nicodim Aghioritul, „Prolog la ediţia operelor Sfântului Grigorie Palama [1796]”, în Grigorie Palama, Fecioara Maria şi Petru Athonitul — prototipuri ale vieţii isihaste şi alte scrieri duhovniceşti, trad. diac. Ioan Ică jr., ed. Deisis, Sibiu, 2005, p. 166]

Aşadar, nici vorbă de Energie Care să fie altceva decât Dumnezeu, în acelaşi timp în care nu este Însăşi Esenţa lui Dumnezeu. Deci, din nou, antinomie! Harul este Dumnezeu în deplinătatea Lui, dar este, după cuvântul Sf. Toma D’Aquino citat în A.N. Williams, The Ground of Union. Deification in Aquinas and Palamas, Oxford University Press, New York-Oxford, 1999, p. 84, 85 şi 86-89, Dumnezeu după cum îl vedem noi — pe dinafară —, iar nu aşa cum Se vede Dumnezeu pe Sine Însuşi pe dinăuntru, în Esenţă; iată un fragment de la p. 84 a lucrării, privitor la Sf. Toma D’Aquino:

Grace is therefore not principally an entity distinct from God or an effect of God's working in us but the fact of God's indwelling, the name given to the sustenance that is God's own being, shared that we might also be divine. [...]
He says nothing that would exclude the preceding interpretation, that grace is divine being, but he discusses grace solely in terms of its effect on humanity, indicating that to the extent grace may be identified with God, it is identified as God's operation ad extra.