Arlechino,
Intoarcerea spre Dumnezeu e presarata cu ispite si nu orice fel de ispite. Ispite foarte mari, adesea. Diavolului nu-i convine sa piarda un suflet asa de usor. Stiind acestea, sa nu ne mai miram de aspectele neimportante care insotesc uneori taina Spovedaniei. Cel care vrea sa se spovedeasca si sa se pocaiasca apoi trebuie sa lupte cu el insusi pentru a nu cadea prada ispitelor si sa fie atent mai ales la el insusi.

De greselile altora raspund cei implicati. Mai ales daca am cazut in pacate mari trebuie sa suportam cu stoicism ispitele. Sa ne rugam ca Insusi Dumnezeu sa ne trimita un cuvant de folos prin preotul la care ne vom spovedi. Exista rugaciuni speciale pe care credinciosul ar fi bine sa le rosteasca inainte de Spovedanie. Mantuirea se castiga cu greu. Nu mai putem face pocainta daca ne apucam sa cartim. Sa fim mai smeriti totusi. ,,Iubeste-ti aproapele ca pe tine insuti!" este o porunca evanghelica si nu lasa loc de speculatii filozofice mai ales in timpul Spovedaniei!! Un om normal in mod obisnuit se iubeste pe sine. Hai sa fim seriosi si sinceri! Nu-i asa ca voiai sa-i arati duhovnicului ca esti inteligent? Apoi daca te-ai suparat, ia spune-mi a cui voie ai facut-o? Supararea ceasta nu se datoreaza mandriei? Vezi ca si mandria este un pacat. Si cine va suferi daca vei proceda la fel cu toti duhovnicii?

Daca un preot incepator mi-ar tine o prelegere, as fi atenta daca mi-a spus sau nu cuvinte de folos. As verifica in cartile scrise de sfinti. Data urmatoare as avea grija sa-l rog sa ma lase sa-mi spun toate pacatele pe care le-as avea notate pe o foaie, dupa Indreptarul de Spovedanie. Si as suporta sa-mi spuna ce crede de cuviinta. In lipsa acestei preocupari pentru o spovedanie corecta, se creeaza un climat de nesiguranta, evitandu-se practic marturisirea pacatelor. Cum sa facem pocainta, daca nu suntem convinsi ca am gresit?