Citat:
|
Īn prealabil postat de maria55
De multa vreme hranesc vrabiutele din gradina , nu reusesc nicicum sa se obisnuiasca cu mine .
Mi-am zis intr-o zi in gluma , "cind voi reusi sa pun mana pe ele atunci inseamna ca
m-am schimbat in bine ".
Le observ lupta dupa hrana .
Vin in card cind le dau ceva . L-a cea mai mica adiere de vint , daca se sperie una fug toate dupa ea .
Sint si care fac exceptii .
Unele isi iau bucata cea mai mare , aprope ca nu se pot ridica de jos si se ascund la loc sigur s-o manince .
Altele stau pe gard nici nu indraznesc sa se apropie , se multumesc cu ce cade din ciocul altora .
Dar altele , chiar forte putine raman pe loc , nu se lasa antrenate si nici nu pleaca pina nu si-au umplut gusa .
Ma chinui sa invat lectia , ce vrea sa ne spuna Dumnezeu ?
|
Am vazut un reportaj cu un batran din Suedia, care traia in saracie retras in padure. Locuia intr-o cocioaba, se incalzea cu vreascuri. Era un batran cu figura blajina si lumina in privire. Maria, mi-ai amintit de el, caci pasarelele i se asezau nesfioase pe mana, iar el le vorbea. L-au prezentat ca pe o curiozitate.