Toate rugăciunile pentru cel adormit confirmă înaintea lui Dumnezeu că el nu a trăit în zadar.
Se înlănțuie apoi rugăciuni pline de credință și de sentimente adevărate, rugăciuni care vorbesc despre fragilitatea omului - rugăciunile de credință însoțesc sufletul celui adormit și sunt oferite lui Dumnezeu ca o mărturie de iubire. Căci toate rugăciunile pentru cel adormit confirmă înaintea lui Dumnezeu că el nu a trăit în zadar. Oricare ar fi fost păcatele sau slăbiciunile lui, el lasă în urma lui o amintire plină de afecțiune: tot restul se preface în țărână, doar dragostea supraviețuiește tuturor. Credința va trece, nădejdea va trece - credința va deveni vedere și nădejdea împlinire. Doar dragostea nu va trece niciodată!
Iată de ce, atunci când stăm și ne rugăm la căpătâiul unui mort, în realitate, noi spunem: âDoamne, această persoană nu a trăit degeaba. Ea a lăsat în urma ei pe pământ un exemplu și multă iubire; exemplul îl vom urma, iubirea nu va muri niciodatăâ. Mărturisind înaintea lui Dumnezeu iubirea noastră nepieritoare pentru cel adormit, îi afirmăm ființa nu numai în timp, ci și în eternitate. Prin însăși viața noastră vom putea să contribuim la răscumpărarea și la proslăvirea sa. Putem trăi integrând în noi înșine tot ceea ce a fost remarcabil, nobil sau banal în existența sa, așa încât, atunci când va veni și pentru noi ceasul să ne prezentăm laolaltă cu întreaga omenire înaintea lui Dumnezeu, să putem oferi Domnului toată recolta adunată mulțumită exemplului și vieții acestei persoane. Iubirea noastră nepieritoare a determinat încolțirea și rodirea acestei recolte și atunci vom putea spune Domnului: Primește toate acestea de la mine, ele îi aparțin lui (sau ei); eu sunt doar ogorul, el (sau ea) - semănătorul! Exemplul său, cuvântul său, personalitatea lui, acestea au fost sămânța aruncată pe pământ, deci rodul îi aparține.
Mitropolit Antonie de Suroj