"Erau cetateni ai cerului mai mult decat ai pamantului, mai mult a ingeri semanand decat a oameni. Erau, cu adevarat, templu al Dumnezeului Celui Viu, precum Dumnezeu a zis ca : Voi locui in ei si voi umbla in ei. (II Corinteni 6, 16). Ajunge sa pomenim trei dintre acestia, cei mai cunoscuti, ca sa intelegem cum erau ceilalti 315: Sfantul nostru Parinte Nicolae, Sf Spiridon si Sf Atanasie cel Mare. Multi din cei veniti la Sinod purtau inca pe trupul lor ranile primite pentru Hristos: Sfantului Pafnutie, bunaoara, i se scosese un ochi de catre chinuitorii sai. Si toti straluceau cu lumina launtrica venind de la Dumnezeu, lumina intru care se vede si se cunoaste adevarul. Ca urmatori ai Celui Rastignit, socoteau suferintele lor ca pe nimic, pentru care si neinfricarea cu care aparau adevarul era fara de margini. Prin cunostinta adevarului, cea de la Dumnezeu daruita lor, prin indrazneala in apararea adevarului, acesti Sfinti Parinti au dovedit mincinos si au osandit eresul nelegiuitului Arie, si au hotarat Crezul pe care il pastram si il marturisim drept mantuitorul adevar al lui Dumnezeu. "