Citat:
În prealabil postat de andreicozia
Cel mai greu de inteles sunt exagerarile unor credinciosi bazate pe "hoituri" imaginare care trebuiesc scoase din casa.
Asta mi se pare o forma de minciuna tot atit de grava, care implica si psihicul ca si cea a ascunderii unor pacate mai grave.
Cunosc mireni care cum se intilnesc incep sa se jeluiasca de cit de greu atirna pacatele lor desi multora le cunostem existenta ca fiind deosebit de incarcata si lipsita total de ispite si posibilitati de a calca in strachini.
, iar programul lor permanent este un program supraincarcat strict de familie numeroasa, complimentat de posturi rugaciuni, lectura religioasa, internet religios.
Altceva ce nu inteleg este insistenta UNOR preoti care la auzul lipsei de pacate mari ci doar greseli devin indignati si exclama ridicind din umeri"
"dar cum se poate domnule R sa nu aveti pacate, toata lumea are cu duiumul!"
Cred ca se exagereaza cu tendinta unora de a te baga in pacate si intr-o stare de imaginata de vinovatie desi esti fericit, nu ai facut prostii, nu esti tulburat ci doar stii ca ai gresit ca nu ai tinut poate post in mod regulat, ai injurat odata cind te-ai impiedicat de o bordura si nu te-ai rugat cit trebuia
In rest, de regula suntem asa de ocupati incit nici sa rasufli nu ai timp, ce sa mai vorbim de lucrul pacatelor.
PENTRU PACATE TREBUIE SA AI SI TIMP!
|
Andrei, pai in cazul in care nu avem ce sa-i marturism preotului, macar sa-i spunem cum va fi vremea. Poate asta o sa-l bucure. Ar fi o expresie a faptului ca suntem ancorati in realitate.
Sau poate fata de tine si-au luat diavolii concediu de odihna. Nu vreau sa te jignesc, dar suntem atat de departe de un mod adevarat de traire, incat, mi se pare mult prea indraznet sa spunem ca din cauza activitatii nu mai facem pacate. Iar un pacat tinut mult in noi, face mai mult decat un hoit. Din cauza acestuia, multi oameni vor sta doar dincolo de noi si nu in noi.