Citat:
În prealabil postat de dorotei
Fratele meu in varsta de 15 ani si jumatate a murit in conditii suspecte. A fost gasit inecat in raul Bistrita, fiind imbracat. Datorita faptului ca nu se stie cu certitudine cauza mortii (accident, crima, sinucidere) parintele i-a facut slujba de inmormantare completa. Am vazut ca in canoanele Sf. Parinti, pacatul sinuciderii este considerat fara iertare. Din aceasta cauza ma cuprinde dejnadejdea. Eu mi-am pus in gand sa-mi schimb viata, ca sa pot salva sufletul fratelui meu, ca sa ma invrednicesc sa ma intalnesc cu el in Imparatia lui Dumnezeu. Dar cand ma gandesc ca Sf. Parinti nu dau nici o sansa de mantuire sufletului celui sinucis, deznadajduiesc. Totusi, cand ma gandesc ca fratele meu era doar un copil si ca dragostea lui Dumnezeu este nemarginita, iarasi ma incurajez. Scopul vietii mele de acum inaite este reintalnirea cu fratele meu in rai, de aceea m-am hotarat sa-mi schimb viata, sa ma feresc de pacate mari. Cum vedeti dumneavoastra problema? Eu oscilez intre canoanele stricte ale Sfintilor Parinti si dragostea nemarginita a lui Dumnezeu pentru oameni.
|
Este foarte dificil sa-L substituim pe Dumnezeu prin raspunsurile noastre abstracte. Dumnezeu cunoaste taina existentei noastre. Cert este ca cel care nu pretuieste viata nu pretuieste darul suprem al lui Dumnezeu facut omului. In acest dar trebuie sa se intalneasca omul si Dumnezeu intr-o iubire jertfelnica. In cazul in care refuzam-darul- inseamna ca refuzam si comuniunea cu Dumnezeu.