Citat:
În prealabil postat de cristiboss56
Draga Marina niciodata darurile primite nu le pierdem, ci ne sunt reamprospatate, cu altele noi. Imposibil ca acea "pierdere"sa nu fie compensata cu ceva. Poate pe moment nu realizam, dar de stam bine a cugeta, ne descoperim noi daruri ce poate nu le-am pus in valoare. Apoi, mai este o problema, in unele cazuri suntem putin cam neglijenti cu cele primite.
 |
In procent de 99% cam banuiesc de ce am pierdut DARUL... din mandrie!!! eram prea mandra cu el! ma refer la darul de a canta! Am cantat timp de 3 ani in corul unei biserici din Bucuresti, dupa care am considerat ca e timpul sa ma retrag.. simteam ca nu imi e spre crestere duhovniceasca... aveam falsa impresie ca toate privirile celor din biserica sunt atintite asupra corului, plus ca nu puteam ingenunchia in timp ce cantam(ptr ca majoritatea celor din cor stateau in picioare).. ma simteam in permanenta gatuita de emotie.. sunetele nu mai ieseau asa cum trebuie.. in fine... precum ziceam, cred ca multa mandrie a daunat.. asa ca ca m-am retras undeva in spatele bisericii si dadeam raspunsurile de acolo...cu timpul am schimbat si biserica cu una care era mult mai aproape de casa mea..pana acum un an, cand ceva fff straniu s-a intamplat....eram in biserica, la prohodul Adormirii Maici Domnului si cantam.. instantaneu.. o forta nevazuta, total negativa, a pus stapanire pe mine... si de atunci nu mai pot canta.. aproape deloc... vocea inca o am dar de cate ori incerc sa cant, apare senzatia de sufocare... proasta respiratie... anxietate, oribil, ceva in genul atacurilor de panica... adeseori stau si incerc sa patrund in adancul fiintei mele ptr a-mi da seama unde am gresit si ce pot face ptr a imi recapata DARUL pierdut prin nesabuinta
