Citat:
În prealabil postat de ingerul_pazitor
buna dragii mei
am o mare suferinta in suflet si anume: eu mereu imi cer iertare si cand gresesc si cand nu, insa eu mereu pic de proasta iar ceilalti isi pastreaza cu demnitate respectul.
eu nu mai inteleg nimic din religia asta, care e treaba cu umilinta ca vad ca daca o aplic in afara de faptu` ca eu sunt cea care sufar si mi se inchide usa in nas, nu am nimic de castigat....  |
Umilinta fata de Domnul ( a-L iubi cu capul plecat, in piosenie). A-ti cere iertare de la semeni si cand nu gresesti este lipsa de demnitate.
Chiar felul in care ne cerem iertare atrage dupa sine iertarea sau lehamitea celui de langa noi.
Cuvintele Scripturii sunt luate mot-à-mot si nu-i intocmai potrivit. Nu religia e stramba , ci intelegerea ei, care cere stradanie si ravna pentru intelegere. Hristos nu ne vrea nici impiedicati, nici umili ca prostii, ci demni in credinta noastra.
Din felul in care scrii deduc o varsta frageda. Ar fi bine sa vorbesti cu parintele duhovnic despre acest subiect al umilintei si demnitatii.