Citat:
În prealabil postat de Guru inc.
Vi se pare normal ca o forma de credinta sa afecteze integralitatea persoanei?Ma refer aici la credinta crestina.Ar trebui credinta sa ne jeneze si sa ne faca sa ne simtim inconfortabil,sa ne dea sentimentul de invinovatire, de remuscari, de teama, sa ne faca sa ne denigram, sa ne umilim, sa ne injosim, sa ne pierdem increderea in noi?Inseamna credinta in Dumnezeul crestin pierderea credintei in sine, in propriile forte?De ce isi bazeaza crestinii increderea pe niste concepte cum ar fi Dumnezeu sau pe alte lucruri spirituale in schimbul propriile forte sau a stiintelor exacte... Avea una la mess:"Ce-mi recomandati:Vindecare cu ajutorul sfintilor sau operatie?" De ce isi bazeaza crestinii increderea pe niste concepte transversale realitatii noastre in detrimentul unor lucruri faptice? De ce isi reduc viata,fiinta si existenta la un concept transversal si invizibil si se injosesc ca persoane... de ce isi limiteaza dorintele, placerile si vointele de 'dragul'(sau mai bine zis frica) unui concept?de ce isi reduc capacitatile fizico-mentale din cauza unor lucruri spirituale?Nu cumva genul asta de compartament ii face pe crestini neincrezatori,delasatori, tristi, lenesi, slabi, nerationali,neganditori?Nu cumva genul asta de comportament atrage de la sine ocara?Atunci cine e de vine de ocara suferita?Nu cumva chiar noi crestinii care ne-am injosit fiinta si ne-am adus in aceasta stare?De ce asteptarile crestinismului sunt ca noi sa ne punem intr-o astfel de pozitie?
|
Ce ati prezentat sunt doua extreme: la o extrema umilirea la maxim a propriei persoane, si la cealalta extrema increderea la maxim doar in propria persoana. Extremele nu sunt niciodata cele mai bune.
In Vechiul Testament de exemplu scrie ca omul sa nu il nesocoteasca pe medic pentru ca stiinta lui tot de la Dumnezeu este primita. Deci stiinta omului nu ar trebui sa il excluda pe Dumnezeu ci dimpotriva, sa fie o conlucrare intre om si Dumnezeu.
Dominarea omului de frica si deznadejde este o lipsa a increderii lui in iubirea nemarginita a lui Dumnezeu, si desi au existat si astfel de exemple in crestinism, asta nu inseamna ca crestinismul indeamna la asa ceva, ci doar oamenii nu au suficienta credinta. Si viceversa este adevarata, faptul ca Dumnezeu este mult iubitor nu inseamna ca oamenii pot sa faca tot raul din lume ca doar Dumnezeu ii iubeste, ci iubirea lui Dumnezeu inseamna transformarea omului pentru a ajunge la o masura cat mai mare a iubirii, asemeni lui Dumnezeu.