În prealabil postat de ancah

"Căci cine este, până la urmă, aproapele nostru? Este flămândul, nevoiaşul, bolnavul năpăstuit de soartă, este cel care are nevoie de ajutorul nostru creştinesc, de mila şi dragostea noastră dezinteresată şi pe care datoria creştină ne cere să-l ajutăm şi iubim ca pe noi înşine, cu sinceră şi umilă dragoste, discretă, căci facerea de bine efectuată pentru a fi văzuţi nu are nicio valoare spirituală, este acesta aproapele nostru care are nevoie de noi? „Nu aşteptându-l, ci căutându-l. Noi să batem la uşa aproapelui. Să nu-l umilim, punându-l în situaţia de a ne bate el la uşă”, sublinia autorul...autorul remarcase cu justeţe că nu doar nevoiaşul flămând şi bolnav are nevoie de iubirea noastră, dar şi bogatul îmbuibat şi nemilostiv, ba chiar mai cu seamă acesta, pentru a putea fi adus către Iisus. Şi că, lărgind aria noţiunii de iubire a aproapelui, remarca distinsul autor, trebuie să iubim, binecuvântăm şi ajutăm chiar şi pe aproapele-vrăjmaş, pentru mântuirea sufletului său chinuit".

Inteleg de aici ca preocuparea noastra trebuie sa fie pentru suflet, ca e vorba de al nostru, al prietenilor sau al dusmanilor nostri.