Viața noastră nu-i a noastră; e a Lui, pentru că El ne-a dat-o. Și dacă ne-a dat-o, ne dă și o chemare; nu noi decidem ce e mai bine de făcut cu viața noastră. Dorințele noastre stau de multe ori împotriva voii lui Dumnezeu.

Bine este să fim într-o stare de ascultare, de receptivitate față de Dumnezeu, ca să înțelegem ce vrea cu noi. Ascultarea aceasta înseamnă o relație vie cu El, un dialog, adică rugăciune. Dar nici să ne rugăm nu știm. De aceea ne arată Mântuitorul însuși cum trebuie să ne rugăm, lăsându-ne ca model Tatăl nostru, care începe cu „Facă-se voia Ta”.

Nu e rău să ne rugăm pentru sănătate, pentru că de multe ori astfel de rugăciuni au fost ascultate și mulți s-au vindecat. Atunci, însă, când nu primim aceasta, înseamnă că mai de folos ne este boala decât sănătatea și că trebuie să o primim și pe ea tot ca pe un dar. Boala poate însemna, dacă este purtată cu răbdare, cu supunere, fără revoltă, o biruire a trupului, a dorințelor trupești și sufletești, o omorâre a egoismului, pentru a lăsa loc duhului să crească în noi, pentru a face loc harului pe care Domnul vrea să ni-l dăruiască.

Ceea ce lipsește vieții noastre în cel mai înalt grad este tocmai harul. Fără el putem fi nefericiți măcar că nu ne-ar lipsi nimic - nici sănătate, nici avere; iar cu el suntem fericiți în pofida tuturor lipsurilor pe care le-am putea avea.