100.Dar cine va numara razboaiele si ura iudeilor necredinciosi, mâniile si razmeritele omorâtorilor de Dumnezeu?
Cine va zugravi hulele, batjocurile, tagaduirile minunilor Domnului si marturiile mincinoase si dispretuirile cu care atacau Invierea lui Hristos, caci spuneau ca ucenicii îi furasera trupul, cum sta scris în Sfânta Evanghelie, ca acest cuvânt s-a latit printre evrei pâna în ziua de astazi.
Adeseori se adunau si voiau sa arunce cu pietre în casa în care locuia Sfânta Maica a Domnului, dar puterea lui Hristos le strica planurile.
Odata însa, fiii mâniei au strâns o adunare a pierzaniei, odrasla a necuratiei, “popor mincinos si razvratit, neam nebun si neîntelept care cugeta pierzania si care nu are stiinta”, a carui mânie se aseamana sarpelui veninos si surd, ale carui urechi sunt înfundate.
Acesti omorâtori ai lui Dumnezeu necredinciosi au hotarât sa dea foc casei în care locuia comoara vietii, Maica Domnului Iisus Hristos, si sa o rada de pe fata pamântului.
Au luat în mâini foc, pietre si rangi de fier smulse din ziduri. Au înconjurat cetatea lui Dumnezeu cu gloata lor si cu urletele lor, dar n-au putut sa o atinga, caci sfânta cetate se facea înca si mai puternica, caci despre ea a spus Prorocul: “Lucruri preaslavite s-au grait despre tine, cetatea lui Dumnezeu”.
Caci focul s-a întors împotriva lor si a ars pe multi dintre cei necredinciosi, pietrele pe care le-au aruncat pe acoperisul casei sfinte s-au întors împotriva lor si i-au zdrobit pe necredinciosi, ciocanele si rangile au cazut în tarâna si planul lor ticalos s-a nimicit.
Durerea s-a întors asupra lor si minciuna lor a cazut asupra capului lor, si sabia le-a strapuns inima si a zdrobit arcul lor dupa cum iadul a înghitit de vii cu furie un mare numar dintre ei.
101.Toti credinciosii au vazut aceasta si au laudat pe Hristos. “Dreptul se va bucura când va vedea razbunarea”, spune Prorocul.
Acestea sunt lucrurile iudeilor rai, care n-au încetat niciodata de la primele lor actiuni dusmanoase pâna când au ajuns la culmea tuturor nelegiuirilor lor si L-au osândit la moarte si înca moarte pe cruce pe Imparatul milostiv si ziditor a toate.
Si acum din nou cu îndrazneala aratau fata de Sfânta Maica preacurata o dusmanie cutezatoare, dar durerea s-a întors împotriva lor.
Si în fata minunilor atât de mari si atât de multe, nu s-au rusinat, ci pâna si în timpul savârsirii iesirii ei din aceasta lume, si-au aratat înca o data ticalosia lor si furia lor vrajmasa lui Dumnezeu, cum vom spune atunci când vom ajunge la locul cuvenit.
Dar acum sa reluam calea avântului nostru, caci atunci când au avut loc asemenea minuni si dusmanii si potrivnicii lui Hristos si ai Maicii Sale au fost dupa dreptate loviti, necredinciosii n-au mai îndraznit sa unelteasca asa ceva, si Sfânta Fecioara si Maica Domnului n-a mai fost dispretuita de ei, ci o priveau cu respect si de departe i se închinau cu frica.
Si au uitat nebunia lor lipsita de rânduiala, obisnuita lor ca si câinilor, nu numai din pricina minunilor savârsite atunci, si a loviturilor aduse pe drept cuvânt împotriva lor, ci, din zi în zi, din pricina minunilor savârsite de harul si mijlocirea ei.
Caci demonii erau alungati, bolnavii de nevindecat erau vindecati, si zeci de mii de semne si minuni se savârseau prin ea.
Cu toate aceste minuni, de pe fata ei stralucea lumina si slava si harul se revarsa asupra credinciosilor, iar asupra vrajmasilor frica si teama, caci Hristos si Imparatul a toate, Fiul ei, o preamarea pe Maica Sa fara prihana si sfânta si facea casa ei neapropiata pentru toti vrajmasii si atacatorii, iar prin harul si mijlocirea Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu, poporul celor credinciosi sporea si se înmultea, iar credinta crestinilor se întarea.
102.Caci pentru aceasta Domnul nostru Iisus Hristos a socotit de cuviinta ca Preasfânta Sa Maica sa ramâna ani multi în aceasta lume, pentru ca prin harul ei credinciosii sa fie si mai întariti, iar Biserica crestinilor sa sporeasca spre slava Tatalui si a Fiului si Duhului Sfânt.
Insa fericita si atotrenumita Maica a lui Dumnezeu, cinstita cu o astfel de cinstire de catre Fiul ei, ajunsese la o vârsta înaintata, caci împarateasa tuturor fapturilor se apropia de optzeci de ani ai acestei vieti trecatoare, si nu înceta in ostenelile ei, în rugaciunea ei si în cererile sale catre Fiul ei, ci din zi în zi sporea, savârsind tot lucrul bun.
Se arata mereu mica, dar sporea cu osteneala si binefacerea care se aratau, dupa cum am fost pe deplin înstiintati ca dupa multi ani sfintele sale îngenuncheri se faceau pe marmura Sionului, iar culcusul ei era de piatra, atunci când firea trupului se folosea de ceva somn.
Mai mult înca, ea era saraca, dar mila ei biruia asupra saraciei.
Jugurile aurite si cinstite îsi urmau unul altuia minunate, bogatie în saracie, bunatate în lipsa, simplitatea inimii.
Insa milostivirea ei nu era numai pentru ai sai si pentru rudele sale, ci si pentru straini si dusmani, caci era cu adevarat Maica milosteniei, era Maica Celui milostiv si iubitor de oameni, Care face sa rasara soarele si peste cei buni si peste cei rai si trimite ploaie si peste cei drepti si peste cei nedrepti, ea era Maica Celui ce S-a întrupat si S-a rastignit pentru noi, vrajmasii si razvratitii, pentru a revarsa asupra noastra milostivirea Sa, era Maica saraciei si a îmbogatirii tuturor, fiindca Cel sarac S-a facut sarac pentru noi ca sa ne îmbogateasca pe noi cei saraci si cazuti.
Acum deci, pâna aici sa mearga cuvântul despre ostenelile, bunatatile si maretiile, ei. Voi spune pe scurt ca, mai presus de orice, ea a nascut un Fiu mai presus de fire, pe Cuvântul lui Dumnezeu întrupat.
Astfel a împlinit o viata si purtare mai adânca decât firea, si a fost facuta biruitoare asupra a tot ce a avut loc mai înainte si asupra a tot ce se va întâmpla mai apoi, prin covârsirea si înaltarea bunavoirilor si a faptelor sale bune. Ea crestea, sporea tot atât pe cât soarele e mai stralucitor decât stelele."
|