Nasterea in folclorul botosanean
Cercetand cu ani in urma la Arhivele Nationale din Iasi pretiosul manuscris "Sate pe Jijia de Sus" al profesorului iesean Eugen D. Neculau, creatorul remarcabilei Universitati Populare de la Ungureni-Botosani (1927-1946), am descoperit cateva pagini extrem de interesante privitoare la subiectul pe care-l urmarim de cateva saptamani. Paginile sunt scrise prin anii ’60 ai veacului trecut, asa incat unele aprecieri trebuie puse in acel context. Redau, adaptat desigur, paginile cu pricina in doua tablete. Mai mentionez ca sublinierile imi apartin si ca unele idei au fost deja amintite in tablete anterioare, iar la altele vom reveni in tablete viitoare.
Pentru omul stapanit de mentalitatea magica, sarcina nu e in legatura cu actul sexual; un anumit spirit se intrupeaza in trupul femeii, dupa voia lui sau trimis anume. Pentru omul religios, copiii sunt dati de Dumnezeu. De aceea, in trecut, familia taraneasca era prolifica; multe familii aveau pana la 15 copii. Femeia maritata nu intrebuinta nici un fel de practici pentru evitarea sau intreruperea sarcinii. Avorturile erau totdeauna clandestine, practicate de fetele care cadeau in greseala. Unele beau zeama de oleandru, altele bateau copilul in pantece pana il omorau sau sareau jos din carul incarcat cu fan. Practicile erau oribile si puneau in primejdie sanatatea si chiar viata femeii. Dar cazurile erau foarte rare si produceau mare senzatie intr-o lume dominata de principii morale severe.
Cu cat ne apropiem de timpurile de azi, cu atat asezarea veche s-a zdruncinat. Consecinta este ca familia taraneasca are din ce in ce mai putini copii. Pana azi, natalitatea nu-i prea scazuta, ceea ce inca denota - la poporul nostru din sate - un dinamism biologic.
In trecut, femeia era asistata la nastere de catre moasa empirica; in fiecare sat existau doua-trei batrane care se ocupau cu acest mestesug invatat intr-o indelungata experienta. Baba lucra cu credinta in Dumnezeu si cu lucru curat; precizam ca nu folosea vraji. De altfel, moasa era si doftoroaia satului: cunostea buruieni si radacini de leac, tragea osul luxat, facea frectii, punea ulcica la vatamatura si aplica lipitori. O moasa vestita a fost matusa Rarita a lui Iordache Luncanu din Mandresti, sat aflat in componenta comunei Ungureni; cunostea mestesugul, era indemanatica si lucra cu acuratete. De pe urma ei nu s-a auzit vreo femeie infectata sau vreun copil mort. Femeile din sat aveau deplina incredere in ea. Despre stiinta sa in mestesugul mositului se vorbeste si astazi. Se spune ca ea cunostea de mai inainte sexul copilului care avea sa vina pe lume: fata sta cu capul sub soldul stang al femeii, iar baiatul sub cel drept. Cand a murit in 1925, la 66 de ani, matusa Rarita avea 265 de nepoti, adica copii asistati la nastere.
Femeia nastea jos, in mijlocul casei, pe un maldar de paie, peste care se asternea un laicer curat (fiert de mai inainte in apa clocotita). Moasa palpa pantecele lehuzei si isi dadea seama daca nasterea va decurge normal; la nevoie, ungea mana cu untdelemn si schimba pozitia fatului. Daca femeia se trudea prea mult si nu putea naste, i se puneau pe pantece carpe sau pernute calde, iar la picioare caramizi incalzite. Tot jos nastea si locul (placenta). Moasa punea degetul cel gros de la mana dreapta pe buricul copilului si il masura cu prima falanga; lega strans cu ata zolita (de canepa sau de bumbac), se mai lasa inca pe atat si apoi taia buricul cu foarfecele dat prin para focului. Femeia era ridicata apoi in pat, in asternut curat; paiele se ardeau, iar laicerul se spala imediat. Placenta era ingropata dupa usa, sub pat sau sub perete.
Alte informatii interesante, culese intr-o vreme in care traditia inca mai era vie in satele noastre, saptamana viitoare. Pana atunci, sa-L rugam pe Bunul Dumnezeu sa aiba in paza sa cea sfanta toate mamele de pe pamant care, cu infinita rabdare si nesfarsita dragoste, trudesc zi si noapte in jurul plapandelor fiinte umane ce de-abia s-au intrupat!
Marcel Lutic, etnograf la Muzeul Etnografic al Moldovei
|