[Moroco]

Psalmul vrajmashiei vrajmashilor desherti

Toata firea corupta se rezuma la noaptea mintii din vrajmasia din interiorul omului interior la adresa Lui Dumnezeu. Acolo trebuie bagat din belshug untdelemn intelept in candele ca sa se aprinda focul Legii, al Evangheliilor si al Cuvântului, sa arda rautatea opozitiei la rabdarea incoruptibila a Credintei intru adevar si astfel luminand din interior sa-ti lepezi de tot orice modalitate de a-ti face rau singur sau impreuna cu haita de sus si de jos avand impresia naiva si credula ca facandu-ti rau iti va fi mai bine ca un fel de pocainta si indreptare pe sfinvers. De acum va fi sa mergi sa-ti faca rau doar Domnul, fiind sigur ca dupa indrumare si indreptare iti va fi mai bine atunci si in veci... si in vecii vecilor... din clipa imediat urmatoare.

”Nu este bine sa fie omul singur” pentru ca devine fatzarnic si ipocrit caci purtand numele AdamevaRului trebuie sa marturiseasca, trebuie sa lasi sa se vada si sa se auda tot fara sa destainuiesti laudandu-te in desert, iar adevarul cum poate fi el adevar in singuratate?...si la ce foloseste? La nimic daca venind in multime, intre ochi si urechi, intre nasuri si guri, intre suflete sensibile esti alticineva, jucand ca actorul o piesa trista pe care tu o pui la cale ca scenaristul si ca regizorul, tot tu o urmaresti si o aplauzi ca spectatorul, tot tu o critici si o judeci ca judecatorii, tot tu te plangi acuzand ca si victimele, de mancarea toxica si de neplaceri, tot tu o lauzi pe toate canalele ca raspandacii prozelitisti deserti si tot tu o uiti apoi ca bolnavii de senilitate buni de internat. Nu poti fi deodata toate rolurile astea si sa actionezi coerent in virtutea lor, asa ca trebuie sa intelegi ca ar trebui sa fii numai unul dintre ele, defapt acelasi adamevar intotdeauna, om nou nascut din Apa, Duh si Cuvant si sa nu mai joci niciun rol caci nu tu si tot tu ci ceilalti sunt cei ce au tot dreptul sa te cerceteze, sa te analizeze, sa-ti dea replica potrivita la toate vorbele si comunicatiile tale.

Pofta fara minte pentru lacomie, placeri desfrante si inchipuire fara iubire pentru inselare si razbunari pripite fara cugetare pentru parere desarta e firea dracului iubirii de sine din firea ”duhovniceasca” si trupeasca a omului cu suflet pus in slujba trupului si a iadului care se poate rezuma la starea de vrajmas plin de vrajmasie cu Dumnezeu, adica la omul lumeu, satana, antichrist si pacat, aceste ispite ispititoare fiind ca 4 coarne ale neascultarii care trebuiesc taiate si smulse din radacina fiindca prietenia si inhaitarea cu ele inseamna vrajmasie cu Dumnezeu, bucurandu-te ca prostul pierdut sa-I faci rau lui Iisus fara sa-ti dai seama si fara sa o stii ca asa fix tie iti faci cel mai rau.

Deci trebuie in vrajmashie, in necredinta, in pofta de stiinta prin pacate impatimitoare vicioase, acolo trebuie bagata multa lumina in om, lumina credintei si intelepciunii feciorelnice, lumina smereniei din Lumina, lumina din Lumina din Lumina... din lumina Iubirii, Credintei si Nadejdii in Sfintenia adevaratului Dumnezeu Adevarat.