[patinina34]

TÎLCUIREA PSALMULUI 146

Aliluia.

Aici ne-am învăţat arătat tălmăcirea lui „aliluia”, pentru că Evreul îl zice: „lăudaţi pe Domnul”; iar Simmah, în primul stih, l-a lăsat încă şi netălmăcit, zicînd aşa: „aliluia, că este bun Psalmul”; iar Teodotion: „lăudaţi pe El”. Deci şi Psalmul acesta ne porunceşte a-L lăuda. Şi mai-nainte vesteşte întoarcerea din Babilon şi zidirea Ierusalimului făcută după aceea, că Ierusalimul nu se va mai zidi iarăşi, după cum aşteaptă Iudeii, ci proorocescul cuvînt mai-nainte vesteşte zidirea făcută atunci de Zorobabel.[COLOR=#800080][1][/COLOR]
Lăudaţi pe Domnul, că este bun Psalmul, Dumnezeului nostru să I se îndulcească lauda!
Folositoare – zice - este cîntarea de laudă şi pricinuitoare de bunătăţi. Şi nu lauda Îi este dulce lui Dumnezeu, ci scopul celor ce laudă, că El este nelipsit, însă Se bucură de mîntuirea oamenilor.
2 Zidind Ierusalimul Domnul, risipirile lui Israil va aduna
Şi pentru aceasta - zice - se cuvine a fi El lăudat, căci va zidi Ierusalimul cel surpat, şi pe cei duşi robiţi îi va învrednici de întoarcere. Şi, dacă nu s-au întors toţi, dumnezeiescul cuvînt n-a minţit, ci răutatea acelora s-a vădit: că, prin Chir, El a poruncit tuturor a se întoarce, iar ei, avînd socoteală vîrtoasă şi împotrivnică, au ales ţara cea străină mai mult decît patria lor.
3 Cel ce vindecă pe cei zdrobiţi cu inima şi leagă rănile lor;
Cu cele trupeşti, le-a împreunat pe cele duhovniceşti, şi a arătat că El nu numai dăruieşte slobozenia celor robiţi, ci şi hărăzeşte vindecarea celor ce au primit rănile păcatelor.
4 Cel ce numără mulţimea stelelor şi tuturor numele le cheamă.
Prin toate propovăduieşte puterea lui Dumnezeu. Iar acest „Cel ce numără” a numit aici cunoştinţa, iar „nume ale stelelor” - deosebirile stelelor, şi starea acestora, şi rînduiala şi ţinerea unora către altele. Că Dumnezeul tuturor nu cheamă stelele punîndu-le nume, că acestea sînt neînsufleţite şi lipsite de cuvîntare, ci oamenii, avînd socoteală păgînească, au pus nume stelelor din basmele închipuite de dînşii.
5 Mare este Dumnezeul nostru, şi mare este tăria Lui şi priceperii Lui nu este număr;
Nemăsurate sînt toate: şi mărimea, şi tăria şi lauda, dar Îl lăudăm pe cît putem.
6 Cel ce primeşte pe cei blînzi, Domnul, şi smereşte pînă la pămînt pe cei păcătoşi.
Iar Simmah a zis: „Cel ce răsuflă şi mîngîie”. Şi aceasta este altă osebire a dumnezeieştii Pronii: că, pe cei ce se vrăjmăşuiesc de oarecari pentru blîndeţe, îi învredniceşte de purtare de grijă; iar pe cei ce năvălesc cu nedreptate asupra lor, îi trimite la moarte. Şi pe aceia îi face vestiţi şi străluciţi, iar celorlalţi le dă uitării pomenirea: aşa s-a făcut de-a pururea pomenită ceata Sfinţilor Apostoli; aşa, sînt mult-lăudate soboarele Mucenicilor, iar pomenirea celor ce le-au dat război acestora s-a dat uitării.
7 Începeţi a cînta Domnului întru mărturisire, cîntaţi Dumnezeului nostru întru alăută!
Deci - ştiind bunătatea, şi înţelepciunea şi puterea aceasta a lui Dumnezeu - începeţi cîntarea de laudă, întrebuinţînd obişnuitele organe muziceşti.
8 Celui ce îmbracă cerul cu norii, Celui ce găteşte pămîntului ploaie;
Amîndouă sînt dovezi ale puterii şi ale bunătăţii: căci Se grijeşte de cele de pe pămînt ca un Bun şi Iubitor de oameni, iar ca un Atotputernic aduce firea apelor sus întru înălţime şi acoperă vederea cerului, făcînd între cer şi pămînt un acoperămînt din nori şi adăpînd cu naşterile acestora pămîntul. Apoi, arată trebuinţa ce răsare de aici:
Celui ce răsare în munţi iarbă şi buruieni spre slujba oamenilor;
Că adapă nu numai pămîntul lucrat de oameni, ci şi munţii şi locurile pustii, aducînd dobitoacelor păşunea odrăslită întru acestea. Şi săvîrşeşte acest lucru pentru facerea de bine către oameni, că a poruncit ca dobitoacele să slujească oamenilor.
9 Celui ce dă dobitoacelor hrana lor şi puilor corbilor ce Îl cheamă pe El.
Firea corbilor nu este cuvîntătoare şi ei nu cheamă pe Făcătorul cu cuvîntare, ci strigarea lor pentru hrană se aseamănă cu o cerere. De aici socotesc că, lăsînd pomenirea celorlalte păsări, i-a pomenit pe corbi şi Stăpînul Hristos, zicînd ucenicilor: „Căutaţi la corbi, că nu seamănă, nici nu adună în hambare, şi Tatăl vostru cel ceresc îi hrăneşte pe dînşii.”
10 Nu întru puterea calului va voi, nici în pulpele bărbatului bine Îi va plăcea.
11 Bine va voi Domnul întru cei ce se tem de Dînsul şi întru cei ce nădăjduiesc spre mila Lui.
Dumnezeu - zice - nu Se veseleşte de vîrtutea trupului, şi de meşteşugul călăriei şi de grăbnicia picioarelor, ci de faptele bune a cărora ziditoare este evlavia. Şi nu Se grijeşte cu sîrguinţă numai de aceştia - ci şi de cei ce au căzut în păcate, şi se pocăiesc şi se întăresc cu nădejdea iubirii de oameni - căci nu a zis că Dumnezeu binevoieşte numai întru nevoitorii cei desăvîrşiţi ai faptei bune, ci şi întru cei ce aşteaptă dumnezeiasca milă.

[COLOR=#800080][1][/COLOR]Şi nici nu s-a mai ridicat cetatea Ierusalimului, măcar că Iudeii risipiţi în toată lumea şi-au plăsmuit în 1947 un fel de ţară în Palestina. Ce se va zidi cu adevărat şi cît de curînd în Ierusalim, pe locul Bisericii lui Solomon, e capiştea în care va fi încoronat şi înscăunat Antihristul ca împărat al lumii.