[CarareaImparatiei]

În prealabil postat de Si totusi...

Va rog sa ma ajutati si pe mine cu cateva sfaturi legate de spunerea rugaciunilor a acastitelor sau a paracliselor. Spre marea mea rusine la cei 26 de ani pe care ii am , nu stiu foarte multe lucruri despre religie. Nu pot spune ca nu ma rog , ca nu merg la biserica. Fac aceste lucruri, in ultimul timp poate din ce in ce mai des( faptul ca ne-am mutat de curand intr-o alta tara, temporar, ne-a apropiat mult mai mult de biserica si de credinta ca pana acum). Insa niciodata nu am stiu multe lucruri despre religie, nici nu am pretins acest lucru. Nu stiu sa va spun de ce nu am fost interesanta sa aflu din ce in ce mai mult, insa cert e faptul ca sunt un oarecare incepator in aflarea si cunoasterea religiei. De ceva timp am inceput sa tot citesc si acest forum, de unde recunosc au fost foarte mult lucruri pe care le-am aflat noi. Si acum sa va intreb ce anume nu imi este mie foarte clar:

- cand citesc rugaciunile acasa la mine, trebuie sa am capul acoperit cu un batic( uitasem sa spun ca sunt casatorita) ? Nu obisnuiesc sa port batic insa imi doresc din tot sufletul sa incep sa schimb anumite lucruri.

- un paraclis sau un acatist trebuie citit obligatoriu in genuchi ?( In sensul ca eu in multe seri l-am citit bagata in pat acatistul - acatistul Sfantului Nectarie - un sfant foarte drag noua care ne-a ajutat tot timpul in orice problema am avut ). Pe aici citeam ca sub nicio forma nu se pot citi acestea in pat-decat in caz de boala. Insa ce sa zic, eu le-am citit si seara in pat inainte de culcare, si dimineata dupa ce m-am spalat pe fata , si am revenit in pat in plapumioara la caldurica. Dupa mine importanta e credinta si rugaciunea, si cum stii sa fii un bun crestin, si sa te rogi. Adica mi se pare mai normal sa citesc cand si cum simt, din tot sufletul, decat sa stau in genuchi cu orele si sa fac 10 inchinaciuni, iar a doua zi sufletul meu si vorbele mele sa fie la fel de taioase. Acum poate ca totusi gresesc eu in gandirea mea si tocmai de aceea m-am gandit sa va intreb . Sunt sigura ca aici sunt oameni care stiu mult mai multe ca mine ( evident- la cat de nestiutoare sunt eu, din pacate pentru mine si sufletul meu ) si care ma pot sfatui de bine.

-am inceput sa tin postul, insa nu am mers pana acum la preot. Citeam zilele trecute un interviu acordat de catre parintele Cleopa in care spunea ca la inceputul postului trebuie sa mergi sa te spovedesti. Daca merg saptamana aceasta la biserica sa caut un preot sa ma spovedesc credeti ca este prea tarziu ?( fiind deja in a doua saptamana de post ).

- in casa putem avea mai multe candele? In sensul ca noi deja avem o candela improvizata in dormitor, la care avem icoana Sfantului Nectarie, insa ne-am dori sa mai avem candele si in bucatarie . Din momentul in care aveam o candela in casa va spun din tot sufletul ca este o atmosfera extraordinara( emana o liniste aparte, somnul este mult mai linistit - e ceva ce nu se poate descrie in cuvinte ).

Per ansamblu cam astea sunt intrebarile pe care le aveam. Sigur o sa imi mai vina in minte si alte lucruri despre care as vrea sa va mai intreb, dar cu siguranta voi reveni.

Va rog sa nu ma considerati un om rau, sau prost pentru ca nu stiu niste lucruri, care poate pentru voi sunt elementare. Sunt pur si simplu o nestiutoare, dar cu o dorinta enorma de a invata cat mai multe lucruri.

O duminica frumoasa !

Când omul se roagă în genunchi, încearcă stângaci şi neputincios să se smerească în faţa măreţiei şi bunătăţii nemăsurate ale Lui Dumnezeu. Cum altfel să se înfăţişeze robul în faţa Stăpânului? Cum să se arate cel care a greşit cu obrăznicie diavolească în faţa Celui Prea Drept şi Sfânt? Cum să se poarte omul? Ca vameşul sau ca fariseul?

Omul care se simte păcătos se pune în genunchi şi nu îndrăzneşte măcar să-şi ridice privirea întunecată la icoana Prea Sfintei Născătoare de Dumnezeu. Asta are în suflet: pocăinţă cu lacrimi, hotărâre dreaptă să nu mai greşească şi nădejde de mântuire. Dacă ne rugăm stând în puf şi apoi ne întoarcem la luxul trecător al vieţii pământeşti ca şi când am fi făcut deja prea mult bine, unde ne mai e jertfa? De ce toţi Sfinţii Părinţii nu-şi luau plăpumi şi saltele cu ei în colibe ori peşteri? Sau poate greşesc eu, şi să ma iertaţi fraţilor, că poate nu aceştia sunt modele noastre...Sfinţii Închisorilor care dormeau şi se rugau direct pe piatra rece a celulei, în focare de infecţie, nu sunt modele, ci pur şi simplu nişte oameni diferiţi într-o conjunctură diferită - poate modele noastre sunt familiile de succes din Occident. Pentru că până la urmă, nu-i aşa, noi nu suntem călugări(ţe), suntem mireni, oameni de rând, avem şi familie, servici, etc. Da' ce trebuie să fim aşa fanatici? Mai uşurel, că doar n-o fi foc dacă nu stăm în genunchi. Noi mai avem si altceva de făcut, şi în plus, ne putem mântui şi lâncezind în pat pentru că Dumnezeu e Bun şi Iertător. E de ajuns să vrem să ne mântuim.

Eu zic că nu-i de ajuns să vrem, trebuie să mai trecem şi la fapte. Îmi cer iertare pentru tonul şi cuvintele folosite, dar aşa am gândit eu păcătosul, că poate oi reuşi să îndemn şi eu la trezire, şi să stăm hotărâţi în faţa diavolului, că ne incearcă în fiecare clipă, mai ales în timpul rugăciunii. Asta-i iscusinţa lui cea mai mare: să ne amâne de la a face lucruri bune, ori dacă le facem, să le facem cât mai schimonosite. Păi dacă ne-am trezit şi ne-am rugat, apoi trecem la treabă, nu lenevim în a face binele toată ziulica - măcar de-am avea o ocupaţie în fiecare moment, că doar de la lene pornesc toate patimile.

Dacă e vorba de boală, atunci căzneşte-te cum poţi - Dumnezeu nu-ţi dă mai mult decât poţi duce. Dacă simţi că poţi duce, apoi fă-o, şi nu te mai gândi ce şi cum. Mai cere şi sfatul duhovnicului, că el e principalul nostru îndrumător pe pământ.

Iertare pentru îndrăzneala, şi eu-s tot un neştiutor, dar am simţit nevoia să ajut - sper să nu mă fi înşelat necuratul...

Doamne ajută!